-
Letting go
Undeva prin vară am început să experimentez cu minimalismul. A venit cumva firesc. După ani de acumulări, lucrurile din jur tind să se transforme ușor ușor în balast. Nu mi-a fost greu să scap de obiectele din jurul meu. Am donat saci de haine, m-am despărțit cu o ușurință care mă surprinde de amintiri aparținând altor timpuri, obiecte, cărți, nimicuri sentimentale. Asta a fost partea ușoară. Problema cu curățenia este că, odată eliberat un spațiu, celelalte unghere murdare tind să iasă în evidență mai strident, mai obositor. În cazul meu, spațiul gol din casă a aruncat o lumină nu prea plăcută asupra relațiilor mele cu oamenii. Și am constatat că…
-
Tanti Mioara
Cred că orice cartier o are -o femeie trecută de a doua tinerețe, mereu sobră, mereu încruntată, la curent cu tot ce mișcă în zonă, ce croșetează țeapăn pe o bancă și așteaptă să-i aterizeze sub nas următoarea victimă. În cazul meu și al găștii de puștani ce bântuia în acea vreme spațul dintre V3 și B6, apariția aceasta purta numele de tanti Mioara. Cu păr alb și ochelari de bufniță, atipic de înaltă și de dreaptă pentru femeile de vârsta ei, tanti Mioara era coșmarul oricărui copil sub 6 ani. Critica orice, oricând, oriunde și avea o preferință specială pentru noi, copiii de siderurgiști, plasați peste zi în grija…
-
2500 km
E mereu același scenariu – mă trezesc, la revenirea după o absență mai lungă și pentru o clipă încă mai am impresia că sunt acolo. Inspir mirosurile altei lumi, aud zgmotele altei vieți. O clipă doar, prezentul refuză să se furișeze și mai lasă loc amintirii. Ieri m-am trezit căutând norii. Nu norii răsfirați ai Banatului, ci masele acelea pufoase ce năvăleau in forță pe stâncile vulcanice, pentru a se opri, ca la o comandă nevăzută, toti in același loc, delimitând realități, lumi. Pentru o fracțiune de secundă, mi s-a părut că le simt prezența. În aer încă mai plutea neastâmpărul premergător unei zile de aventuri, de departe se simțea…
-
Timișoara ca o escală
Mai puțin… două ore până la următoarea călătorie. Și puțin peste 72 de la ultima aterizare. Împachetatul s-a transformat de mult în rutină. La fel și peisajul, mereu schimbător, al norilor care mă însoțesc spre alt loc. Emoțiile de la început, când stăteam cu un nod în gât cu zilele și îmi compuneam testamentul în gând analizând scenarii care de care mai catastrofale s-au pierdut și ele în decursul anilor. Călătoriile nu mai sunt excepția, ci regula, și aș minți spunând că mă deranjează. Da, e obositor. Da, vine cu sacrificii, agitație, regrete, nervi. Da, din când în când privesc la orașul pe care mă încăpățânez să-l numesc ”acasă” ca…
-
A fost odată o vară
Și a trecut ca o pală de vânt. Privind în spate, la lunile care s-au dus, mă pomenesc întrebându-mă unde naiba a dispărut timpul. Un întreg sezon al soarelui mi se așterne sub formă de fragmente. Goluri negre, întretăiate de amintirea unor excursii sau revederi. Decizii luate pe repede-înainte. Începuturi și finaluri. Întâlniri și mesaje de rămas-bun. Soare, ploaie, furtuni și scurte momente de liniște, în care îmi promiteam că cândva, într-un viitor nu prea îndepărtat, voi recupera tot ce am pierdut la capitolul introspecție. Nu a fost să fie. Unele evenimente nu îți lasă timp să le gândești, să le despici. Uneori, viața de ia pe sus fără avertizare.…
S-ar putea să îți placă și...
Wishlist – 2026 – experience edition
Voluntariat la Heritage of Timișoara
Leuștean și nostalgie
-
După 5 luni
Și-am revenit. Timișoara e nesigură din nou, iar Starbucks e pe cale să intre în pană de cafea :). Câteva concluzii, la final de ”exil”: Există două tipuri de oameni: cei care suferă un șoc cultural și cei care (se) mint foarte bine. Oricât de bine ai crede că cunoști o țară, nuanțele nu se descoperă prin vizite ocazionale. Ori fix acele nuanțe îți vin de hac atunci când te aștepți mai puțin. La sosire, mă temeam de lucruri previzibile: cultura, valorile diferite, birocrația și … bavareza. La toate m-am adaptat binișor. În schimb nici până la final nu am reușit să mă obișnuiesc cu liniștea de pe străzi și…
S-ar putea să îți placă și...
Minimalismul e doar pentru bogați?
Wishlist – 2026 – experience edition
“Cândva, când o să am timp” e acum
-
Mic ghid al călătorului solo
Recent m-am întors din Luxembourg. Un moft de week-end, care s-a transformat fără mari eforturi într-o călătorie memorabilă. Timp de planificare? 30 de minute, suficient cât să acopăr tot, de la cazare, la transport și o excursie de o zi în Franța. Evident, experiența își spune cuvântul. În curând se fac patru ani de când aleg să îmi organizez totul singură, fără agenții sau alți intermediari. O fi fost și ceva noroc chior la mijloc, nu zic nu, dar aceste hoinăreli pe cont propriu s-au dovedit a fi cele mai frumoase experiențe de acest gen. Am învățat în timp și am dezvoltat anumite reflexe când vine vorba de organizare. Am…
-
Fără somn
Sunt momente care merită pierdute cu sens. Cenul de zile când te trezești la o oră imposibilă, ca sa cutreieri orașul sau lumea. Când orele ți se duc pe râsete și povești inovensive. Când colinzi aparent fără țintă și nu îți pasă. Când constați pentru a mia oară că uneori e mai puțin important încotro rătăcești și mai important în compania cui. Când saluți farurile galbene și la răsărit și la apus, când tremuri ușor cu lăsarea înserării dar nu pleca pentru nimic în lume în altă parte. Unele zile sunt fără somn și fără un scop precis. Doar oameni, gânduri împărtășite și sentimentul că cândva, undeva, ai făcut ceva…
S-ar putea să îți placă și...
Generații
Un an de salsa
Minimalism și sustenabilitate – un an mai târziu
-
Crăciun in ianuarie
nde se duc târgurile de Crăciun când mor? Cam asta mă frământa pe mine pe când mă plimbam prin Piața Operei.
-
Calitate
O viață frumoasă cere și calitate, nu doar cantitate, iar pe acest aspect m-am concentrat aproape tot anul.
