• C'est la vie,  Dans

    4 ani de salsa

    Cândva, credeam că dansul va fi o poveste, din multe. Acum știu că dansul e povestea. Cea care contează, cea care va rezista în timp. Cea care mi-a împărțit viața în două. ”Înainte de dans” și ”toți anii care au urmat după”. Cea mai frumoasă poveste din lume.

  • sala de dans
    C'est la vie,  Dans,  My two cents

    Ultima lecție din dans

    este că odată deveniți dansatori, rămânem dansatori. Iar dacă pasiunea își trăiește apogeul și se stinge, rămân totuși mici fărâme atât de adânc înfipte în noi, încât nu putem să renunțăm la ele. Ringul de dans, cursurile de dans, oamenii cu care am interacționat, toate pot fi o fază. Dar ceea ce dansul a scos din noi, ceea ce a șelfuit de-a lungul timpului, rămâne acolo. În fiecare pas pe care îl facem, ne purtăm povestea de dansatori. Iar cu ea, influența instructorilor care ne-au format și a tuturor oamenilor alături de care am creat, timp de câteva minute, magie. Dansul nu ne trădează niciodată. Rămâne lipit de noi, ne oferă un outlet atunci când viitorul pare doar o mare incertitudine. Putem să fugim, să ștergem playlisturi, să ne reinventăm sub o altă identitate. Dar undeva, în adâncul nostru, va rămâne mereu o mică fărâmă ce numără pe repeat 1,2,3, 5,6,7.

  • Dans,  My two cents

    Cea mai importantă lecție din dans

    a fost, în esență, o reconfirmare: că munca bate talentul. Despre începuturile mele în dans vă povesteam mai demult aici. Multe din cele scrise acolo au rămas de actualitate: încă mai iubesc dansul cu o ardoare de care nu mă credeam capabilă. Încă mai apelez la el de fiecare dată când ajung periculos de aproape de a da în cap cuiva. Și încă mă mai regăsesc în școala de dans pe care am ales-o atunci la întâmplare. Dar un lucru esențial s-a schimbat: cândva, într-un moment imposibil de identificat din ultimul an, stângăcia și nesiguranța s-au luat frumos de mână și s-au dus dracului. Iar concomitent, am început să devin bună la dans. Ironia face că dintr-o generație de aproximativ 30 de wannabe dancers, mulți dintre ei extrem de talentați, singura ”supraviețuitoare” să fi rămas fix îndesata aia care dădea mult și prost din fund. M-am agățat de dans cam cum se agață o pisică de o creangă după ce a rămas blocată în copac. Mi-am înghițit frustrările, am luat-o de la capăt de zeci de ori, am exersat, am învățat să îmi accept blocajele și să le depășesc. Doi ani mai târziu, se văd primele rezultate. Un succes timid,…