• Operă și operetă,  Tururi Ghidate

    La Traviata … dincolo de cortină

    Despre ”Traviata” am povestit în detaliu aici. Opera lui Verdu a fost alegerea ORT pentru deschiderea stagiunii de toamnă. Înainte de spectacol, publicul a fost invitat să descopere culisele producției, într-un tur ghidat cu totul special. Desfășurarea A fost a treia oară în acest an când am participat la un tur ghidat în cadrul Operei Române din Timișoara. Iubesc clădirea, istoria ei mi se pare fascinantă. Cea mai recentă vizită mi-a permis să fiu mai atentă la detalii. Am reascultat cu plăcere frânturi din povestea ORT. Dar, între timp, privirea mea analiza exponatele. S-a oprit pe un poster cu Carmina Burana. Întâmplător, acesta este spectacolul care deschide stagiunea Filarmonicii. Am…

  • Tururi Ghidate

    Porți deschise la Fabrica de Bere Timișoreana

    Am vizitat Fabrica de Bere Timișoreana prima dată în urmă cu aproximativ zece ani. La un deceniu distanță, simțeam nevoia unui refresh. Ocazia a apărut în 12 septembrie. Timișorenii au fost invitați, din nou, să treacă porțile uneia din cele mai iubite fabrici din oraș. Organizarea A fost impecabilă. Tururile au fost anunțate cu două luni înainte. Am primit remindere și reconfirmări. Am avut la dispoziție toate informațiile necesare participării. Pregătirea celor de la Timișoreana a dat, din nefericire, de lipsa de atenție specific umană. Turul a fost promovat explicit ca unul dedicat adulților. Asta nu a împiedicat o serie de participanți să se înființeze cu copii și cărucioare la…

  • Tururi Ghidate

    Tur ghidat – Amintiri din comunism

    În data de 23 august, Visit Timișoara ne-a propus o călătorie în trecutul mai apropiat și ne-a invitat să (re)descoperim comunismul. Nu am trăit perioada respectivă, dar copilăria mi-a fost plină de povești din acea vreme. Am experimentat ”la prima mână” rănile pe care acel regim le-a lăsat. M-am născut în libertate, da. Dar am crescut în jurul oamenilor marcați de comunism. A fost suficient încât să detest perioada respectivă din tot sufletul. Motivul pentru care am mers totuși la tur a fost altul: m-am adus înapoi acasă. Șagului Timp de 13 ani, Calea Șagului mi-a fost acasă. Iar dacă Timișoara, ca un întreg, a fost un gust dobândit, Șagului…

  • Tururi Ghidate

    Tur ghidat: Timișoara secretă

    Cel mai recent tur ghidat organizat de Timișoara Free Tours ne-a invitat să descoperim o parte din legendele și miturile urbane ale orașului. Organizarea Ultima dată când m-am alăturat celor de la Timișoara Free Tours, erau -9 grade afară. Chiar și așa, au reușit să strângă un număr semnificativ de participanți. Ediția din august o doborât un record. Au fost undeva la 50 de oameni. Numai pentru asta, ghidul merită toată aprecierea noastră. A reușit să gestioneze un volum mare de oameni fără a afecta experiența. Ce am aflat nou Speram să aflu chestii creepy și dubioase despre oraș. Mission accomplished. Pe lângă câteva povești ușurele, menite să destindă atmosfera,…

  • Tururi Ghidate

    Turul ”Industria Timișoarei” – Cartierul Iosefin

    În articolul despre Turnul de Apă menționam că Iosefin iese, încet, încet, din anonimat. Am avut dreptate; inițiativele încep să apară. Sâmbăta trecută am avut ocazia să explorăm trecutul industrial al cartierului, în cadrul unui tur ghidat organizat de Visit Timișoara. O nouă perspectivă Evenimentul a fost compus dintr-o vizită la Turnul de Apă, urmată de un tur ghidat. După ce zilele precedente au stat sub semnul Turnului, atenția mea s-a mutat la … jumătatea industrială. Când m-am mutat eu în oraș, ruinele începeau deja, încet, încet, să presară malul Begăi. Am ratat boom-ul industrial al Timișioarei. Pentru cei ca mine, acest tur ghidat a completat imaginea orașului. Fabrica de…

  • Tururi Ghidate

    Noaptea Perseidelor la Nodul Hidro

    August stă sub semnul Perseidelor. Am avut șansa să le văd de câteva ori de-a lungul vieții: pe o plajă în Grecia, în Retezat și, în urmă cu doi ani, la L’Iziera. Este un spectacol de care nu mă satur niciodată; poate pentru că ne amintește cât de mici suntem de fapt. Când Colterm și UVT au anunțat evenimentul ”Noaptea Perseidelor la Nodul Hidro”, m-am înscris printre primii. Bine am făcut. Locurile s-au epuizat în câteva minute. Am primit astfel una dintre cele mai memorabile seri ale acestui an. Nodul Hidro ”Noaptea Perseidelor” a început cu o eroare de GPS. Locul nu apare pe Maps. Uber-ul m-a lăsat la un…

  • Lumea mea,  Timisoara,  Tururi Ghidate

    În Sinagoga din Fabric

    La Sinagoga din Fabric am ajuns pentru prima dată în 2009. Eram studentă în primul an și, pradă unor apăsări acum uitate, am luat-o la plimbare prin parcurile de lângă Bega. Toamna lăsa loc iernii, era frig și întuneric. Mă simțeam singură într-un oraș ostil. Prinsă în gândurile mele, mi-am pierdut simțul orientării. M-am rătăcit. Parcul părea că nu se mai termină, Tristeții i-a urmat panica. Am luat-o la goană. Când în sfârșit am găsit ieșirea, m-am trezit în fața a ceea ce credeam atunci că este o biserică. M-am așezat pe scări, am privit în sus, la fațadă. Brusc, gândurile mi s-au liniștit și pentru prima dată în luni,…

  • Tururi Ghidate

    Vorpark Fabric – din nou ghid

    Weekendul trecut a stat sub semnul evenimentului Vorpark Fabric. Iar dacă în centru zilele orașului se sărbătoreau cu concerte și acrobații, în Fabric a stat în prim-plan patrimoniul cultural al orașului. După ce SECESSION x HERITAGE OF TIMIȘOARA în Piața Plevnei mi-a permis să fiu prima dată ghid, am decis să repet experiența, în Fabric. S-a dovedit a fi cu totul diferit, în cel mai frumos mod. Fabric Plevnei a fost despre arhitectură. Dar Fabric este despre oameni. Documentându-mă pentru turul ghidat, mi-a devenit clar un lucru: povestea pe care vreau să o spun va avea în prim-plan comunitatea. Clădirile aveau să fie doar o punte de legătură cu alte…

  • Timisoara,  Tururi Ghidate

    Turnul de Apă din Iosefin – deschiderea

    În urmă cu câteva săptămâni, o știre m-a făcut să zâmbesc: ”Turnul de Apă din Iosefin se redeschide”. La scurt timp după aceea, pe grupul Heritage of Timișoara se lansa un apel pentru voluntari, în ziua evenimentului. Normal că m-am înscris. Am primit astfel șansa rară de a vedea spațiul în premieră, înainte ca el să fie deschis oficial turiștilor. Turnul Am constatat la câteva zile după deschidere când de puternic este imprimat Turnul de Apă, ca simbol, în memoria colectivă. Majoritatea locuitorilor au câte o amintire legată de el. Deși până recent inaccesibil, Turnul ne-a vegheat de la distanță. Ne aștepta. Mie mi-a insuflat mereu un sentiment de siguranță.…

  • Tururi Ghidate

    Aceeași Vienă, alt veac – tur ghidat

    Când s-a anunțat turul ”Aceeași Vienă, alt veac”, am zâmbit în barbă. Îmi era clar că asist la o mișcare de marketing. Am admirat genialitatea ei. Tur ghidat cu o tentă de ”hai să-ți arăt unde ai putea locui”? Sună bine. Turul Ghidat În ierarhia personală, a fost just ok: generic, multe informații de suprafață, mai interesante pentru un turist decât pentru un om care trăiește aici de aproape două decenii. M-au iritat folosirea lui ”succesion” în loc de ”secession” și încercarea de a trasa o paralelă între Timișoara și Viena mi s-a părut puțin forțată. Am strâns din dinți și mi-am trântit un zâmbet pe față. Până la urmă,…