• Lumea mea,  Timisoara,  Tururi Ghidate

    În Sinagoga din Fabric

    La Sinagoga din Fabric am ajuns pentru prima dată în 2009. Eram studentă în primul an și, pradă unor apăsări acum uitate, am luat-o la plimbare prin parcurile de lângă Bega. Toamna lăsa loc iernii, era frig și întuneric. Mă simțeam singură într-un oraș ostil. Prinsă în gândurile mele, mi-am pierdut simțul orientării. M-am rătăcit. Parcul părea că nu se mai termină, Tristeții i-a urmat panica. Am luat-o la goană. Când în sfârșit am găsit ieșirea, m-am trezit în fața a ceea ce credeam atunci că este o biserică. M-am așezat pe scări, am privit în sus, la fațadă. Brusc, gândurile mi s-au liniștit și pentru prima dată în luni,…

  • Timisoara

    Eiar s-a întors acasă

    Povesteam într-un articol anterior despre vizita în atelierul unde Primăvara, sau Eiar, ia naștere. Pe doi august, ”Primăvara” a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz. Eiar Nu am ajuns la ceremonie, dar am avut ocazia să o admir pe Eiar în parc, înainte să își ia locul între Toamnă și Vară. O cunoșteam deja, în forma unui mulaj de lut. În varianta finală arată chiar mai frumos. Atila Nagy este un sculptor dedicat, iar asta se vede în atenția la detalii. Florile, expresia de pe fața statuii, toate vorbesc. Spun povești despre un trecut marcat de peripeții și un viitor, sperăm, mai norocos. În noiembrie, Iarna va întregi ansamblul Celor…

  • Timisoara,  Tururi Ghidate

    Turnul de Apă din Iosefin – deschiderea

    În urmă cu câteva săptămâni, o știre m-a făcut să zâmbesc: ”Turnul de Apă din Iosefin se redeschide”. La scurt timp după aceea, pe grupul Heritage of Timișoara se lansa un apel pentru voluntari, în ziua evenimentului. Normal că m-am înscris. Am primit astfel șansa rară de a vedea spațiul în premieră, înainte ca el să fie deschis oficial turiștilor. Turnul Am constatat la câteva zile după deschidere când de puternic este imprimat Turnul de Apă, ca simbol, în memoria colectivă. Majoritatea locuitorilor au câte o amintire legată de el. Deși până recent inaccesibil, Turnul ne-a vegheat de la distanță. Ne aștepta. Mie mi-a insuflat mereu un sentiment de siguranță.…

  • Timisoara

    Casa Mühle renaște

    Cândva, într-o seară, ne-am adunat undeva la trei sute de oameni în fața casei Mühle. Îmi amintesc că era frig și în întunericul serii de ianuarie siluetele se transformau în umbre. Mi s-a părut că disting vag fața unei profesoare din facultate. Plângea. Am așezat un trandafir pe fundația gardului. Alți protestatari au prins candele. Din curte, câinii ne lătrau furios. Asistam, credeam atunci, la un final. În fața noastră, casa, acum rămasă fără acoperiși, părea că spune rămas-bun. Am plecat cu un nod în gât și cu convingerea că am eșuat. Era începutul lui 2013. Acum Alerg pe lângă Facultatea de Mecanică, prinsă în furia unei ploi de mai.…

  • Lumea mea,  Timisoara

    Voluntariat la Heritage of Timișoara

    Anul 2025 a marcat începutul activității mele de voluntariat la Heritage of Timișoara. A fost una din cele mai frumoase experiențe ale anului trecut și o confirmare a faptului că, într-un mediu bine-organizat, voluntariatul ajută toate părțile implicate. În urmă cu câteva zile, s-a deschis oficial înscrierile pentru ediția din 2026. Un moment bun să privesc înapoi la toată experiența și să vă recomand să vă înscrieți 🙂 . De ce m-am înscris Pentru că iubesc Timișoara. Locuiesc aici de 18 ani. În acest timp, orașul mi-a oferit constant oportunități – de la educație la oportunități profesionale, sute de evenimente culturale și șansa de a întâlni oameni interesanți. Când pot,…

  • Alergat,  Evenimente,  Timisoara

    The Color Run – 2022

    Cred că toți avem nevoie, din când în când, să scăpăm de eticheta de adulți responsabili. Din acest punct de vedere, The Color Run oferă ce promite. Puține lucruri sunt mai inutile și mai satisfăcătoare decât să te colorezi total random îi toate culorile curcubeului fără să îți pese de oamenii care te privesc

  • Timisoara

    Lumen

    Nu m-am priceput niciodată să scriu despre evenimente. Descrierile arareori reflectă cu adevărat munca din spatele unui spectacol, iar în cazul lui Lumen cu atât mai puțin. Mi-e greu să îmi imaginez câți nervi, cât efort, au stat în spatele la ce s-a întâmplat ieri pe Bega. Știu doar că ieri câteva sute de oameni au vibrat la unison. Au fost din nou copii, s-au minunat, au aplaudat, s-au contopit în lumină și muzică. Timp de 45 de minute timpul s-a oprit, iar tot ce a contat cu adevărat a fost povestea din fața noastră. Lumen a fost o desfășurare de forțe – dans, muzică, acrobație, ambarcațiuni, efecte speciale. Totul,…