Turnul de Apă din Iosefin – deschiderea

În urmă cu câteva săptămâni, o știre m-a făcut să zâmbesc: ”Turnul de Apă din Iosefin se redeschide”. La scurt timp după aceea, pe grupul Heritage of Timișoara se lansa un apel pentru voluntari, în ziua evenimentului. Normal că m-am înscris. Am primit astfel șansa rară de a vedea spațiul în premieră, înainte ca el să fie deschis oficial turiștilor.

Turnul

Am constatat la câteva zile după deschidere când de puternic este imprimat Turnul de Apă, ca simbol, în memoria colectivă. Majoritatea locuitorilor au câte o amintire legată de el. Deși până recent inaccesibil, Turnul ne-a vegheat de la distanță. Ne aștepta.

Mie mi-a insuflat mereu un sentiment de siguranță. Iarna trecută, traversam aproape zilnic Pasarela Gelu. Era un drum scurt, dar anevoios, pe întuneric. Treceam prin zone de case, atentă la fiecare lătrat sau umbră suspectă în timp ce călcam nesigur pe gheață. Turnul era o frontieră – îl vedeam și știam că nu mai sunt în pericol. Nu am îndrăznit niciodată să visez la momentul în care îl voi vizita. În ciuda unor progrese vizibile pe fațadă, Turnul părea în continuare mai mult un simbol al trectului decât al viitorului. Până în ziua când nu a mai fost…

Prima întâlnire

În joia premergătoare deschiderii oficiale, am fost invitați la un tur ghidat în Turn. S-a încercat o simulare a valului de vizitatori pe care îl anticipam în weekend. Ca voluntari, am avut o misiune interesantă: trebuia să anticipăm posibile probleme. Asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de experiență. Din contră, responsabilitatea a amplificat-o. Ne-am simțit parte din poveste.

În cazul meu, povestea a început cu o urcare nepremeditată. Așa cum aveau să facă și sute de alți oameni după mine, am confundat intrarea. În loc să o iau domol pe pista de access, m-am cățărat pe ceea ce credeam să sunt niște trepte de aproximativ jumătate de metru înălțime. Aveam să aflu ulterior că zona respectivă a fost de fapt proiectată ca o scenă, nu ca un punct de acces. Pățăși.

Am intrat gâfâind în holul Turnului și, preț de câteva secunde, mi s-a oprit respirația. Îmi este greu să descriu în cuvinte impactul acelui prim contact. Intrii și imensitatea spațiului te copleșește. Privirea îți călătorește în sus, fără a găsi un punct de oprire. Locul te subjugă.

Nu mai îmi amintesc cum am urcat primul set de scări. Știu doar că acea primă călătorie mi s-a părut prea scurtă. Așa că am fost puțin surprinsă când, ajunsă la primul nivel, am simțit cum mi se înmoaie brusc genunghii. Turnul nu trebuie subestimat. Mi-am revenit repede. Iar apoi, pentru prima dată, am văzut cartierul Iosefin de sus și mi-am dat seama cât de semnificativ este acest moment pentru oraș. Timișoara ducea lipsă de puncte de belvederre. Poți admira orașul în multiple ipostaze, dar foarte rar de sus.

Călătoria mea a continuat spre cele două rezervoare. Scările de acces sunt noi, construite special pentru a facilita accesul publicului în zone până atunci imposibil de explorat.

În ziua aceea, m-am îndrăgostit de Turn. A doua zi, la deschidere, sentimentul acela avea să își găsească ecoul în inimile a sute de vizitatori.

Deschiderea oficială

A avut loc vineri, la ora 14.00. 37 de grade afară. În Turn, probabil s-au depășit 40 de grade. Deh, căldura urcă…

Asta nu a împiedicat sute de oameni să viziteze monumentul. Locurile la tururile ghidate s-au epuizat în timp record. În plus, vizitatorilor ”anunțați” li s-au adăugat zeci de curioși, mânați de speranța că vor putea să arunce măcar o privire.

După ce mi-am petrecut prima parte a voluntariatului sus, la primul nivel, am coborât să ajut la coordonarea intrărilor. Accesul în turn este limitat, mare provocare a organizatorilor a fost să gestioneze fluxul, tot mai mare, de vizitatori. Ipostaza aceasta mi-a permis să experimentez, iar și iar, entuziasmul acelei prime întâlniri cu Turnul. L-am văzut reflectat pe fețele tuturor oamenilor care au intrat. Dar cele mai sincere reacții au aparținut oamenilor din cartier.

Iosefin încă are … o reputație. Experiența proprie a infirmat-o; am străbătut cartierul de sute de ori, pe jos, pe bicicletă, pe lumină și întuneric. Niciodată nu m-am simțit în pericol. Da, este un spațiu locuit predominant de cetățeni minoritari. Dar oamenii aceia s-au bucurat ca niște copii când au intrat.

Când primii rromi și-au făcut apariția, le-am simțit teama. Citeam pe fețele lor că se așteaptă să fie respinși la intrare. Le-am văzut, preț de o fracțiune de secundă, mirarea când i-am poftit înăuntru. Iar încântarea din vocea lor a răsunat mult timp, reflectată de pereții Turnului. Primii vizitatori au dat rapid sfoară în cartier. Lor le-au urmat alții, la fel de curioși. De-a lungul zilei, o bună parte din cartier a vizitat Turnul.

Ceva îmi spune că această redeschiderea va forma, în timp, punți. Iosefin dobândește o atracție importantă. Atrage vizitatori. Locuitorilor de acolo li se face, puțin, dreptate. Deși un cartier istoric important, Iosefin încă nu a beneficiat de renovări semnificative. A rămas copilul uitat al orașului. Turnul a fost primul loc reabilitat. Sper să îi urmeze și altele.

Treptat, o nouă pagină din istoria orașului se scrie. Trecutul este celebrat, dar adaptat la prezent. Cândva, Turnul de Apă din Iosefin găzduia rezervele de apă ale orașului. La 100 de ani distanță, devine unul din cele mai iubite simboluri din oraș, un loc unde oamenii pot experimenta orașul de pe Bega în toată frumusețea lui, de sus.