Heritage of Timișoara Talks Special #5
Vineri, 31 iulie, a marcat redeschiderea Turnului de Apă din Iosefin. Pe lână tururi ghidate, festivitățile au inclus și o nouă ediție HoT Talks. Este un eveniment la care îmi propun să ajung de mult timp. Lucrurile s-au aliniat frumos și am putut să trag cu urechea la a 5-a ediție.
Ce sunt HoT?
O invitație la dialog. Evenimentele reunesc publicul și personalități publice. Se vorbește deschis despre subiecte de actualitate din oraș, cu accent pe moștenirea sa culturală. Tema celei mai recente ediții a fost „Turnul de Apă din Iosefin: O nouă perspectivă asupra orașului”.
Ediția #5

În prim-plan a stat, bineînțeles, povestea Turnului. Am aflat o mulțime de detalii din procesul de reabilitare. Câteva idei pe care le-am reținut:
- Turnul nu avea propriu-zis un punct de acces. Scena (sau ”scările”) menționate în primul articol au fost făcute intenționat așa, pentru a oferi o platformă pentru viitoare evenimente.
- Se dorește o legătură între scenă și malul Begăi. Zona din fața turnului va deveni astfel o mini-zonă de agrement
- Monumentul va intra în administrarea Visit Timișoara, planul este să fie în permanență deschis
- Pe viitor, nu se exclude posibilitatea dezvoltării spațiului. Se dorește deschiderea unei cafenele. Zona va fi îmbunătățită constant, pentru a deveni atractivă pe termen lung pentru Timișoreni
- În cadrul discuțiilor, au fost menționate eforturile depuse de firma de construcții pentru a conserva fațada originală a turnului
Previzibl, discuțile au deviat. S-a ajuns la subiectul morii Prohaska, acum demolată. Ruben Lațcău, unul din invitați, a oferit o perspectivă cinică, dar necesară: nu putem salva toate monumentele. Nu există un cadru legal pentru a impune proprietarilor să conserve toate bucățile din istoria orașului. Da, ”în afară” se întâmplă. Se întâmplă și la noi, dar la o scară mult mai mică. Iar atunci alegerea este: rămânem cu o ruină cu potențial, sau transformăm spațiul? Este un argument greu de digerat, știu. Mi-a luat puțin să îl accept. Dar la final de zi, trebuie găsit un echilibru. Timișoara de acum 100 de ani nu se mai adaptează nevoilor actuale ale locuitorilor. Nu putem trăi într-un muzeu.
Mă bucur pentru fiecare clădire care este repusă în circuitul turistic, pentru fiecare fațadă nou-renovată. În același timp, duc dorul unor locuri care nu mai există: parcul Copiilor, înainte de renovare; Balta Mică; sau Complexul Studențesc, înainte să devină sufocat de mașini. Când locuiești într-un oraș și îți pasă de povestea lui vei experimenta, inevitabil, momente de bucurie și de imensă tristețe. Timișoara se schimbă constant. Tocmai asta o face un oraș atât de frumos.


