Biroul

În week-end am terminat renovarea biroului, după trei ani în care spațiul a servit alternativ pe post de dormitor, depozit, loc de grădinarit și vopsit chestii. Uneori în paralel.

Mi-am luat o jaluzea în cap. Am reușit să vopsesc mobila, trei perechi de ciorapi și un sfert de câine. Mi-a înțepenit spatele agațând ghirlanda de iedere în jurul geamului. Am pierdut o cantitate obscenă de timp căutând imaginile perfecte de pus pe pereți. Iar la final, locul arată exact cum mi-am dorit – un spațiu cozy, o antiteză plăcută la tot ce inseamnă Ikea și pereți albi.

Biroul meu e întunecat. Genul de întuneric ce te îmbrățișează și îți spune ”e timpul să citești”. Și ”aici nu o să te deranjeze nimeni”. Mi-a luat 34 de ani să ajung aici. Să am un ”acasă” unde nu mă simt în permaneță în alertă.

Casa parinților m-a învățat să mă tem de lumini puternice și pereți albi. Casa mea vine ca un pansament. Un loc sigur, unde un copil poate să picteze pereții în negru și să citească thrillere până târziu în noapte.