Goli Otok

Soarele Croat lovește fără milă. Croația în august s-a dovedit a fi o idee neinspirată. Un amestec de odihnă forțată și nevoia de a face ceva.

Croaziera din acea zi nu face excepție. O zi mult prea lungă și mult prea caldă. Ghidul ne anunță că debarcăm pe Goli Otok, ”the prison island”. Ne indică plajele și un trenuleț turistic. De aici, ne descurcăm.

La coborâre mi se rupe o sanda. Și cu ea, dispare ultima brumă de entuziasm. O luăm în grup spre plajă. Linda se avântă cu mult entuziasm către cactușii de pe marginea drumului. Eu încerc să o domolesc, cu un picior avariat. În aceste condiții, abia înregistrez locul.

Îi dau o a doua șansă la întoarcerea către barcă. Șchiopătez fără convingere până în vârful unul deal. În jurul meu, un șir de construcții în stare avansată de degradare. Buruienile și cactușii își fac de cap printre crăpăturile din ciment. Un loc uitat, populat acum doar de turiști bulversați de caniculă.

Goli Otok îmi revine în minte săptămâni mai târziu. Magnetul de pe frigider… Citesc. Și brusc mă lovește rușinea. Cândva, fără să îmi dau seama, am decis că plictiseala și canicula sunt o scuză pentru ignoranță.

Pe insula în care am făcut baie, au murit undeva la 4000 de oameni. Nu a fost o închisoare. A fost un lagăr, unde deținuții politici erau trimiși la muncă fortață. Iar acum turiștii se plimbă în bikini. Timpul șterge tot. Chiar și istoria. Iar când o blondă aterizează schiopâtând și cu temele nefăcute, contribuie la această uitare.