De ce sunt o mamă denaturată
Înainte să îmi iau câine, credeam că mamele sunt… speciale. Mă amuzam citind postări pe grupurile de mămici privind ”cel mai bun mod de a…” urmate de zeci de comentarii ale mămicilor ”mai bune”, care criticau și dădeau lecții. Apoi Linda a apărut în viața mea și mi-am dat seama că în materie de idei fixe și sfaturi nesolicitate iubitorii de câini fac concurență serioasă mămicilor.
Așadar, pentru amuzamentul public, o listă incompletă a motivelor pentru care sunt o mamă denaturată.
- Am sterilizat cățelul (crimă!)
- Nu am permis cățelului să…se iubească… măcar odată înainte să îl sterilizez.
- Plimb câinele exclusiv în lesă. CÂINELE VREA LIBERTATEEEE!!! Știți cine mai are libertate? Tramvaiul ăla care circulă la doi metri de noi
- Nu folosesc lesă retractabilă. Faptul că acea lesă este complet inutilă este, din nou, irelevant
- Hrănesc câinele exclusiv cu boabe.
- Nu permit altor oameni, cu precădere copii, să o hrănească pe Linda cu ce le vine lor în minte
- Am microcipat câinele. (Nebuno, îl doare pe câine!!!)
- Împun limite câinelui. (Nebuno, tot nu pricepi că un câine vrea libertate?!)
- Am dresat câinele. (Libertate, libertate!!! Ok, și puțină fraternitate, dar nu pentru mamele denaturate)
- Încurajez câinele să interacționeze cu copii (și brusc narativa se schimbă, câinele liber devine o bestie ce poate reacționa imprevizibil)
- Expun câinele la cât mai multe situații noi și îl oblig să se adapteze la ele.
- Țin cu dinții de protocol. La ieșit din casă, la coborât scările, la trecerile de pietoni.
- Alint câinele în diverse moduri mai puțin ortodoxe. Pe Linda o doare în vârful cozii că îi spun (că)cățel. Pe binevoitori… nu.
- Ignor cu stil toate sfaturile binevoitorilor 🙂
