-
După pandemie
Lumea își revine la normal. De covid nu s-a mai auzit de ceva vreme. Uitasem câtă duritate se ascunde în normalitatea asta.
S-ar putea să îți placă și
15 mai nu e finalul
Cărturești și moartea librăriilor pe model vechi
Nefericirea ca un concurs
-
În șah
Ne putem modela circumstanțele, putem visa la tabla goală care să ne ofere spațiu. Dar e o șansă mică să constatăm că atunci când totul va fi aliniat, resursele noastre să fie reduse la minim.
-
Costul dansului
Etichetele persistă pentru că sunt comode. Oferă un pretext, un sentiment de superioritate. Iar ca dansatori, ajungem, mai devreme sau mai târziu, în punctul în care ne săturăm să ne justificăm.
-
Despre nevoia de frumusețe
Sunt momente când viața îți livrează antidotul perfect. Și te trezești vindecat de o boală de care nici măcar nu știai că suferi. Ieri antidotul a venit sub forma unui film – Memoriile unei gheișe. În două ore, filmul a reușit să mă recalibreze într-un mod în care săptămâni de odihnă și ”midnfullness” nu au reușit să o facă. Estetic vorbind, filmul este o capodoperă. Cadre superbe, frânturi de conversație care ți se întipăresc în minte. Puțină tristețe, da. În…
S-ar putea să îți placă și
Carantina – între două extreme
Minimalismul e doar pentru bogați?
”Anotimpurile” unei săli de fitness
-
Fiecare om este un cimitir
Pe măsură ce îmbrătrânim, inima noastră devine o colecție. Se adună treptat în ea bunici, rude, prieteni, cunoștințe. Ne vizitează ocazional, atunci când găsim timp să privim înapoi. Iar asta e singura nemurire în care îndrăznesc să cred. Raiul e un concept pentru comozi. Ne scutește de responsabilitate. Ideea că oamenii care ne-au fost dragi petrec bine mersi pe sunete de harpă ne absolvă de vină atunci când începem, invariabil, să uităm. Ea credea în toate astea. Nu spăla în…
-
Ultima lecție din dans
este că odată deveniți dansatori, rămânem dansatori. Iar dacă pasiunea își trăiește apogeul și se stinge, rămân totuși mici fărâme atât de adânc înfipte în noi, încât nu putem să renunțăm la ele. Ringul de dans, cursurile de dans, oamenii cu care am interacționat, toate pot fi o fază. Dar ceea ce dansul a scos din noi, ceea ce a șelfuit de-a lungul timpului, rămâne acolo. În fiecare pas pe care îl facem, ne purtăm povestea de dansatori. Iar cu…
-
Un an après
Azi se împlinește un an de pandemie. Un an de când, într-o zi frumoasă de primăvară, mi-am adunat lucrurile și mi-am mutat biroul în sufragerie. Pentru câteva săptămâni. Săptămânile au devenit luni, lunile…un an and counting. Am ratat concedii, întâlniri cu prietenii, mi-am văzut familia mai puțin decât de obicei. Am sărbătorit 30 de ani studențește, în parcarea de McDonalds. Am citit, am încheiat cu succes câteva proiecte dificile, mi-am redefinit relația cu sportul,. Toate astea în timp ce lumea…
-
Viața ca o plăcintă perfectă
În teorie da, probabil e frumos să ai viața atent împărțită în felii egale. În practică, nu prea merită efortul.
-
Cea mai importantă lecție din dans
a fost, în esență, o reconfirmare: că munca bate talentul. Despre începuturile mele în dans vă povesteam mai demult aici. Multe din cele scrise acolo au rămas de actualitate: încă mai iubesc dansul cu o ardoare de care nu mă credeam capabilă. Încă mai apelez la el de fiecare dată când ajung periculos de aproape de a da în cap cuiva. Și încă mă mai regăsesc în școala de dans pe care am ales-o atunci la întâmplare. Dar un lucru…
-
Nefericirea ca un concurs
Uneori granița dintre empatie și abuz e extrem de vagă
