D.A.N.C.E™ | Moonlight

Când Cinema Victoria a anunțat proiecția ”Moonlight”, m-am bucurat enorm. Yay, în sfârșit un film despre dans pe marile ecrane. M-am dus plină de entuziasm. Am ieșit cu un gust amar. Iar la final de zi, m-am trezit pendulând între ”e și asta ceva” și ”de ce nu se poate mai mult?”.

Cinema Victoria

Începem cu surpriza plăcută a serii – Cinema Victoria. Spre rușinea mea, până ieri nu am apucat să ajung acolo, deși îl aveam ”pe radar” de ceva timp. Locația s-a dovedit a fi mult peste așteptări.

Cinema Victoria îmbină cu succes noul cu vechiul. Mi-a trezit nostalgii. Are acel aer al sălilor de cinema din copilările și pentru o fracțiune de secundă m-am simțit din nou mică, pierdută în Cinema Flacăra cu eternul lui miros de fum de țigară. Structurii vechi a sălii i s-au adăugat elemente moderne exact unde trebuie. Sala de proiecții este confortabilă, curată. Personalul – amabil.

Dacă nu pentru altceva, măcar din acest punct de vedere seara a fost un câștig.

Proiecțiile

Jur că am vrut să îmi placă! M-am chinuit să fac să îmi placă. Am stat să caut simboluri și semnificații în imaginile de pe ecran. Am râs mai mult decât îmi venea la glumele de pe scenă. M-am chinuit să îmi țin ochii deschiși. Și la final am ieșit din sală cu senzația acută că am fost călcată de un tren.

Nu dansez dans contemporan. L-am testat în urmă cu câțiva ani, am ajuns la concluzia că nu rezonez cu el. Îi recunosc în continuare meritele și respect faptul că poate fi atractiv pentru alți oameni. Este o ”bucată dintr-o plăcintă”, iar fără el lumea dansului și a arta în general ar fi o idee mai sărace.

Ce a stricat seara? Targetingul și volumul. Pur și simplu proiecțiile au fost prea lungi și prea pline de ”inside jokes” pentru a se plia pe un public mai larg. Practic, dacă nu erai ”din interior” pricepeai prea puțin. [ship of fools] a fost ok. Baroc a fost și el digerabil, cu puncte bonus pentru coloana sonoră.

Cât despre celelalte proiecții – prea lungi, prea simbolistice, prea mult… cult al personalității. 30 de minute de filmări cu Cosmin Manolescu, în timp ce același Cosmin Manolescu aruncă dumițe pe fundal sunt 25 de minute prea mult pentru un public neinițiat.

Ce mă roade

Proiecția ”Moonlight” a fost o seară pe care nu aș vrea să o mai repet. Mă bucur că am fost, mă bucur că inițiative de genul acesta există, mă enervează că sunt singurele. Dansul nu este doar atât! Pe lângă dansul contemporan, mai există atât de multe alternative. Energia din salsa, disciplina din balet, senzația de plutire pe care ți-o dă zouk-ul, bachata, cu toate dilemele ei morale, pole dancing, toate ar merita cel puțin la fel de mult timp pe marile ecrane. Și cu siguranță ar fi mai reprezentative pentru Timișoara.

Nu mă pricep la toate stilurile de dans, nici nu simt nevoia. Dar am o idee destul de bună privind ceea ce se dansează în oraș. Iar dansul contemporan nu e chiar cap de listă. Mă bucur că este popularizat. Dar dacă tot faci conferință de dans în Timișoara, de ce ai lăsa la o parte fix ceea ce se dansează aici? Ne-au adus bucureșteni să ne povestească despre dans. Între timp, instructorii de dans din oraș stau frumos în sălile lor și cresc în tăcere noi generații de dansatori. I-a invitat cineva? Mă îndoiesc.