Rah*t

Jurnal de Linda. Varianta necenzurată.

O aduc în casă, ne drăgălim, ne felicităm că ne-am găsit una pe alta. Linda se r*hățește de emoție. Iza curăță cu la fel de multă emoție.

În intervalul dintre sosire și somn, Linda mai udă florile de vreo două ori. Oriunde, numai nu pe aleze nu. Iza curăță cu o idee mai puțină emoție.

Ne punem să dormim, prea pline de atâta emoție. Mă trezesc fără ceas la 5. Pe covorul alb tronează două… emoții mari și moi. Mă trezesc, curăț. Între timp Linda se mai emoționează puțin și pe balcon.

O duc afară. La intrevederea cu natura, Linda se constipă brusc. Nu-i bai, își revine de cum ajungem în casă. Emoții solide și lichide.

Risc o ieșire de o oră singură. Linda e drama queen cam până când are impresia că am plecat. După profită că a scăpat de nebună și își trăiește viața de divă complet fără emoții. E oke, își ia revanșa de îndată ce mă întorc. Emoție solidă și lichidă.

Cam asta e prima zi cu un câine. Și probabil, cu mici variații, următoarele două luni care vor urma. Da, în intervalele dintre ”emoții” se strecoară toate momentele alea faine la care lumea dă love pe Facebook. Sunt geniale, dar sunt doar o parte din imagine. Cealaltă parte miroase a r*hat. La fel ca și casa și probabil la fel ca tine.

Mi-am asumat toate lucrurile aceastea înainte să-i spun ”da” Lindei. Am știut că va fi greu. Și că am o toleranță surprinzător de mare la curățat ”emoții”. În bilanțul contabil personal, lucrurile dau cu plus. Pentru că știam în ce mă bag.

Mulți nu știu. Iar imunitatea la drăgălășenie se construiește mult mai repede decât imunitatea la rah*t.

Păzea, vin sărbătorile. Poate vă vin iar idei de tipul ”ce fain i-ar sta la X cu un câine”.