2022

a fost despre echilibrare. Nu mi-am dat seama pe parcurs, dar privind retrospectiv, în 2022 am reușit să îmi împlinesc, fără exagerare, cam toate visele. Unele dintre ele țineau până recent de domeniul imposibilului.

Mereu mi-am dorit să public un roman. Anul acesta am scris nu una, ci două cărți. Prima se plimbă deja prin lume. În materie de emoții, puține lucruri bat senzația pe care o experimentezi când ți se pune în mână o carte, îți citești numele pe ea și te lovește brusc că ești, oficial, scriitoare. Mulțumiri încă odată Dianei, pentru șansă.

În mai am participat la prima cursă oficială de alergare, iar acea experiență mi-a deschis gustul pentru mai mult. Recent am stabilit un nou record personal de alergare, 15 kilometri. Mi s-a reconfirmat că alergatul este aici ca să rămână.

Tot la capitulul ”cimentări” intră și salsa. Dansez de 4 ani și un pic. În timp, relația mea cu dansul s-a nuanțat sensibil. L-am detestat, am ajuns să-l tolerez, am fost obsedată de el. În momentul actual, dansul și cu mine suntem în faza de echilibru. Îmi definește în continuare viața. Mă voi considera mereu, înainte de toate, dansatoare. Dar nu exclusiv. Și mă simt excelent așa.

La un an de la achiziție, am reușit în sfârșit să finalizez renovările în apartament. Am făcut multe greșeli, am inhalat mai mult praf decât credeam că pot duce, fizic, plămânii umani. Dar la final, locuința mea a ieșit exact așa cum am vizualizat-o: cozy, cu pereți negri, plină de elemente care spun o poveste despre mine. Și treptat, pereții respectivi se împregnează tot mai mult de ecouri noi – seri petrecute cu prietenii, râsete, lătrături, șoapte. Sunt acasă.

Septembrie a venit cu o promovare: Promovarea, cu o mașină. Mașina, cu o cutie automată. Și de-aici, lucrurile au luat-o într-o direcție neașteptată. De la ”urăsc să conduc” am ajuns în timp record la ”hai să mai dăm o tură cu mașina”. Pentru prima dată în viață, înțeleg farmecul condusului. Aproape că mă relaxează :P.

Iar dacă tot vorbim de… relații în schimbare. Una la care nu mă așteptam: Iza vs. gătitul. Sau pe românește – am fost domesticită și îmi place. Gătesc, prăjituresc și petrec mai mult timp decât îmi place să recunosc căutând rețete noi pe net. Am devenit prietenă cu mixerul, iar momentele când pot meșteri în bucătărie, cu muzică bună pe fundal mi se par tot mai frumoase.

2022 a venit și cu o doză surprinzătoare de… afecțiune. Un om și un câine :). Iar ambii au completat un gol pe a cărui existență doar o intuiam.

Treptat lucrurile se așează. Și pentru prima dată în viață că nu îmi doresc nimic pentru anul care vine. Doar… suficientă minte încât să mă bucur de tot ce am. 🙂

Să ne citim cu bine.