Après la tempête
Viața unui om este un playlist. Dacă punem cap la cap toate momentele-cheie ale vieții noastre, dacă unim toate melodiile care ne-au însoțit pe drum în cele mai critice clipe, obținem… coloana sonoră a vieții noastre.
Atunci
… soarele strălucea absurd peste curte. Iar printre frunzele galbene ale pomilor coborau fantome. Se scria un final de capitol. O ultimă atingere, un ultim rămas-bun. Un gol perpetuu, un trandafir rupt la plecare. Și promisiunea unei furtuni în aer. Zile cu Edera ascultată pe repeat, un doliu petrecut cu căștile în urechi în timp ce îmi croiam drum printre ruine.
Acum
… în căști îmi răsuna muzica franceză pe repeat. Les Corons. Une autre histoire. Il changeait la vie. Și uneori, A toi.
Sunt melodii care transformă trecerea timpului din fatalitate în poezie. Iar brusc, furtunile își pierd din caracterul intimidant. Devin doar un intermezzo, într-o viață ce are uneori nevoie de un reset total, pentru a se așeza fix cum trebuie.