-
Biroul
În week-end am terminat renovarea biroului, după trei ani în care spațiul a servit alternativ pe post de dormitor, depozit, loc de grădinarit și vopsit chestii. Uneori în paralel. Mi-am luat o jaluzea în cap. Am reușit să vopsesc mobila, trei perechi de ciorapi și un sfert de câine. Mi-a înțepenit spatele agațând ghirlanda de iedere în jurul geamului. Am pierdut o cantitate obscenă de timp căutând imaginile perfecte de pus pe pereți. Iar la final, locul arată exact cum mi-am dorit – un spațiu cozy, o antiteză plăcută la tot ce inseamnă Ikea și pereți albi. Biroul meu e întunecat. Genul de întuneric ce te îmbrățișează și îți spune…
S-ar putea să îți placă și...
Curtea cu trandafiri- povestea din spate
A fost odată o vară
Karma și prudența
-
5 ani de salsa
În stadiul actual al călătoriei mele, dansul mă atrage prin previzibil. [...] Aceasta este salsa pentru mine, acum. Puțin, ca investiție de timp. Dar enorm, prin ceea ce în continuare îmi oferă.
S-ar putea să îți placă și...
Cea mai importantă lecție din dans
Costul dansului
D.A.N.C.E™ | Moonlight
-
Călătoriile – atunci și acum
Prima călătorie solo am întreprins-o în 2014. La vremea respectivă, am fost mândră de organizarea mea. La 7 ani distanță, același set-up mi se pare desprins dintr-un film horror. Creștem, ne schimbăm. Nevoile noastre se modifică. La 20 de ani călătorim într-un fel, la 30 de ani în altul. Și nu e nimic rău în asta 🙂 Mai jos, câteva constatări de ”om mai bătrân”, după ultima incursiune peste granițe. Cazările La 20 de ani, o cazare într-un hostel mi se părea soluți perfectă. 12 oameni într-o cameră unisex pentru un preț modic? Score! Nu întelegeam în ruptul capului de ce cineva ar da câteva sute euro pentru ceva atât…
-
Nefericirea ca un concurs
Uneori granița dintre empatie și abuz e extrem de vagă
S-ar putea să îți placă și...
Cea mai importantă lecție din dans
”Anotimpurile” unei săli de fitness
Egoista!
-
Astenie de ianuarie
Asemeni lui Scarlett fugim de ceață doar pentru a da de un gol mai profund.
-
Self care
Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine sărbătorile încep cu adevărat după doi ianuarie. Sărbători scrise după reguli proprii, fără alegătură și obligații. Planuri nu îmi mai fac de ceva timp, iar un ianuarie care începe cu dimineți leneșe, petrecute la căldură cu o carte mă energizează mai mult decât o listă întreagă de obiective și țeluri mărețe. Aleg în schimb un cuvânt care să dicteze tonul anului. Pentru 2020 am oscilat între două: zen și self-care. L-am ales pe ultimul, pentru că în percepția mea se distanțează puțin mai mult de pozele acelea pline cu saltele de yoga și cești de ”herbal tea”. Acum ceva timp, citeam o…
-
Foc și cenușă
Mereu am admirat oamenii care își urmează visele până în pânzele albe. Genul care știu ce vor să devină de mici și se cramponează de acel ideal cu ferocitatea unei pantere. Sunt oameni care se opun circumstanțelor și le modelează până când acestea cedează în favoarea lor. Eu nu sunt un astfel de om. Pe la 7 ani îmi doream să fiu ”cercetător de balene”. Prin gimnaziu visam cu ochii deschiși la o carieră în învățământ. Ultimii ani de liceu mi i-am petrecut studiind destul de intens pentru medicină, doar ca să mă reorientez pe ultima sută de metri spre un domeniu de care nu aveam habar, economia. Am sfârșit…
S-ar putea să îți placă și...
Pisi, asta s-a terminat prost
Timpul pe care ni-l dăruim
“Cândva, când o să am timp” e acum
-
Când și trandafirii mor
S-a dus și bolta… Un final previzibil, după două zile de ninsoare continuă. Mica mea sursă de inspirație s-a făcut una cu pământul. Cu ea dispare o fărâmă de ”acasă” – trandafirii aceia sălbăticiți, de care se leagă primele mele amintiri din Hunedoara maternă, amintiri regăsite într-un oraș străin, sub forma unei bolte pline de culoare și viespi. I-am iubit atunci, în prima zi când m-am mutat. Am învățat să le admir tăria, să le cunosc toanele și nuanțele. Ei anunțau cel mai bine schimbarea sezoanelor – primăvara, lujere uscate gata să revină la viață; vara – florile moleșite de atâta căldură; toamna – ultima înflorire, ca o sfidare adresată…
-
Octombrie
Este o toamnă atipică. Jucăușă, caldă, plină de muzică și nopți leneșe ce par a purta cu ele mirosul unei veri nu prea îndepărtate. Și parcă niciodată nu am apreciat mai mult ca acum viața la curte. E frumos, să ai orașul clocotind la metri distanță, în timp ce în refugiul tău colorat trandafirii își scutură ultimele petale, iar vița de vie oftează în zgomot de frunze uscate. În timpul zilei, vrăbiile și câinele poartă un război de gherilă pe bobițe. Se lasă aproape inevitabil cu mârâituri și scheunături dezamăgite. Noaptea, curtea este revendicată de pisici. De ceva timp, au inclus-o în traseul lor nocturn – se furișează agale pe alee,…
-
Zgomot
Mult prea mult zgomot. Prea multă ură. Prea multe opinii urlate cu caps, prea multe poziții inflexibile. În ultimele zile mi se pare că online-ul e cuprins de o orbire colectivă. Suntem prinși într-un război care nu ne aparține, ne luăm la harță, aruncăm cu păreri aduse la rang de adevăr absolut. În online-ul din ultimele zile nu mai e loc de gri, nici de înțelegere, nici de dialog. E doar furie, instigare, luptă. Și am obosit. Sunt sătulă ca la fiecare logare pe Facebook să dau invariabil de statusuri agresive, exemple, studii de caz, atacuri. Respect spiritul civic dar urăsc felul în care se manifestă în ultima vreme. Un…
