“Cândva, când o să am timp” e acum
Trăim, fără doar și poate, vremuri interesante. Ceea a început cu un zvon venit de departe s-a transformat, în decurs de câteva săptămâni, într-un fenomen de proporții de neînchiput. Viața, așa cum o știam în urmă cu câteva zile, s-a dat peste cap și suntem încă departe de punctul în care lucrurile o să revină la normal.
Atât cât am putut, am încercat să nu contribui la agitația generală. Mi-am văzut de treabă, m-am abținut de la a distribui prea multe știri, cât or fi ele de veridice și mai ales, am evitat să dau sfaturi. Doar că ajungem în punctul interesant în care pe lângă deja comunele povești alarmiste și predicții sumbre, tot mai multe voci ajung să repete un refren: ”înnebunesc acasă”. Iar aici îmi permit să vin cu câteva sugestii.
Personal cred că dacă a sta câteva săptămâni acasă e prețul pe care generația noastră trebuie să îl plătească, am scăpat mai ieftin și decât bunicii, și decât părinții noștri. Bunica și surorile din partea mamei ar fi putut scrie, la vremea lor, un roman despre ororile celui de-al doilea război mondial; mama și tata au prins comunismul în plină glorie, cu tot ce a însemnat el mai rău. Generația noastră se trezește dintr-o dată în postura în care cel mai util lucru pe care îl poate face e să stea acasă, cât mai mult și cât mai izolat dacă se poate. Prin comparație, ceea ce ni se cere nouă e un gest derizoriu. Pe de altă parte, ceea ce pare ”mic” la scară istorică are tot potențialul de a se transforma într-o adevărată dramă personală. Nu e ușor să stai închis între patru pereți, în timp ce în jurul tău lumea pare că se duce încet, încet în cap. Și atunci, ce e de facut?
Încep cu o listă de ”așa nu”:
- nu citim obsesiv știri, nu dăm refresh din 2 în 2 minute la breaking news, nu comentăm oriunde ne duc degetele că o să murim și că autoritățile sunt depășite. Da, situația e nasoală și probabil lucrurile o să fie mai rele înainte să fie mai bune. Faptul că stăm cu nasul în știri și ne punem tot restul vieții pe pauză nu o să schimbe asta.
- nu sfidăm regulile de plictiseală, nu ne mințim că suntem invulnerabili sau că nu putem face nicio diferență. În momentul de față, oricare dintre noi își poate aduce o contribuție infimă stând frumos pe fundul lui bombat, în casă. Nu e chiar story-ul vieții de postat pe Instagram, dar e o cale sigură și ușoară de a salva vieți.
- nu contribuim la isteria generală. Mai nou ”coronavirus” este subiectul preferat nu doar în presă, ci și în toate conversațiile cotidiene. A înlocuit rapid toate bârfele despre vedete, rant-urile despre job și înjurăturile la adresa politicienlior. Atât că creierașul nostru are un mod nasol de a reacționa la suprastimulare. Știți calculatoarele alea vechi, care încă un pic și scoteau fum de fiecare dată când aveai tupeul să pornești Winamp și Paint în același timp? Ei bine, cam în aceeași situație se află mintea noastră.
- nu ne aruncăm în comportamente adictive, indiferent că e vorba de alcool, țigări (gulty :|), junk food, seriale sau jocuri. În teorie aceste obiceiuri ne relaxează, în practică, după două săptămâni de privit Friends pe repeat, e foarte probabil ca stării de panică să se adauge și … vina. Și tind să cred că în momentul în care vom ieși din nou la lumină, am prefera să o facem fără 10 kg în plus, cearcăne și sentimentul unor săptămâni pierdute aiurea
Și atunci, ce e de făcut? Câteva idei testate, mai jos:
- rutina. Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de puțină predictibilitate. Iar gesturi banale, ca trezitul și mâncatul la ore fixe ne oferă, dincolo de efectele asupra sănătății, senzația de control.
- sport, cât mai mult și mai variat. Un lucru bun, cu toată nebunia asta, este că peste noapte, zeci de resurse au devenit disponibile online, gratis. Aproape toate asociațiile sportive și școlile de dans pe care le urmăresc postează clipuri sau chiar fac live-uri cu lecții deschise publicului. Dacă asemenea variante nu vă atrag, există mereu alternative mai puțin interactive, de la gimnastică în casă, la dans, yoga și multe altele.
- ancorarea în hobby-uri. Din fericire, lista de activități care pot fi făcute în casă este extrem de mare: lectură, scris, desen, mici proiecte de lucru manual, gătit, cusut, dans și multe altele. Sunt lucruri care ne distrag în mod constructiv, iar la final acestei perioade s-ar putea să ne trezim cu un skill-set îmbunătățit. În aceeași notă…
- învătați ceva nou, sau îmbunătățiți niște cunoștințe existente. Că sunt fan declarat Duolinguo știți deja. Mă distram cu el și înainte, dar de când cu corona petrec lejer 1-2 ore pe zi făcând lecții în cinci limbi străine. Dacă asta nu vă pasionează, există zeci de alternative, majoritatea gratuite, iar aria de teme acoperite este extrem de vastă
- analizati-vă obiceiurile și ajustați-le. Vrând-nevrând, în perioada asta consumul ne este limitat. Pare o ocazie bună să analizăm cât cheltuim de fapt și unde se duc bani în mod nejustificat. În aceeași notă, nu cred că am mai prins vreodată un moment mai oportun pentru analiza obieciurilor alimentare, lăsat de fumat (urmeză!) sau început o dietă
- faceți curat. În casă, dar mai ales, în relațiile cu alții. Glumeam acum câteva zile că o statistică interesantă, după ce trece izolarea, se va referi la rata de divorț. Perioadele de criză scot ce-i mai bun și ce-i mai rău din relațiile interumane. Și da, poate părea brutal să ne descotorosim de oameni într-un moment când suntem mai dependenți unii de alții ca niciodată. Pe de altă parte, cu toții avem o cantitate limitată de energie. Iar acum, mai mult ca oricând, e vital să o direcționăm către oamenii de care chiar ne pasă.
- scrieți. Nu contează ce, nu contează unde. Doar… dați afară. Din punct de vedere terapeutic, există puține lucruri care bat o sesiune de scris furios
Știți toate planurile alea, pe care lumea le scrie cu patos în prima zi din an? Multe sunt destinate eșecului înainte ca pasta de pix să se usuce pe hârtie. Intervine viața, intervin zeci de distrageri. Iar într-o primăvară, prin martie 2020, viața s-a gândit să ia o mică pauză, dându-ne o șansă nesperată: să punem în aplicare tot ce am amânat din lipsă de timp, să ne conectăm cu noi și cu alții, să triem ce e lipsit de importanță. Haideți să profităm de ea 🙂