Unul din conceptele cu care am început să experimentez pe la mijlocul anului trecut a fost cel de minimalism. Se întâmpla la scurt timp după revenirea din Germania. Visam la o tranziție ușoară, înapoi spre normal. În schimb, m-am lovit de o sumedenie de impedimente, începând cu cele patru trollere de la ușă, continuând o casă care inspira orice numai zen nu, plus o tot felul de stimuli exteriori pentru care nu aveam nici timp, nici energie. A fost momentul în care mi-am dat seama că fac ceva greșit. Așa că am început, încet, încet, demersurile spre simplificare. Cam în aceeași perioadă mi-a aterizat sub nas primul articol despre minimalism. A fost primul contact cu subiectul și în multe privințe, o trezire la realitate. Niciodată până atunci nu îmi pusesem problema balastului din viața mea. Acumulările mi se păreau o consecință firească a unei vieți bine trăite. Aveam lucruri multe pentru că muncisem mult să le cumpăr; aveam un cerc mare de cunoștințe pentru că investisem efort să le cultiv; aveam multe pasiuni pentru că în timp mă dezvoltasem în multe direcții. Da, toate aceste aspecte consumau multă energie, dar în fond, merita. Sau nu? Primele mele experimente cu minimalismul…