Bal la Savoy – operetă
Uneori memoria îți joacă feste. Pe Răzvan Mazilu l-am asociat mult timp cu un reality show de dans văzut cândva, în adolescență, pe MTV. Căutând acum, nu am găsit nicio referință la acea colaborare. Curiozitatea mea s-a construit pe un fals. Dar în cazuri rare, asocierile greșite te aduc în locul potrivit. Concret, la ”Bal la Savoy”.
Un spectacol altfel
”Bal la Savoy” are un aer mult mai contemporan. Ceea ce pentru Operă înseamnă că acțiunea se desfășoară cu ”doar” 100 de ani în urmă.
Ca spectator, primești ”the best of both worlds” – dramă, personaje excentrice și toate emoțiile exacerbate, specifice operei și operetei. Dar toate acestea se întâmplă într-un cadru mult mai modern. Avem personaje feminine sigure pe ele și mult mai complexe. Căsătoria și amorul nu mai sunt scopul final. Femeile sunt mult mai deschise către ideea de carieră și divorț. Despărțirea devine un inconvenient minor ce se rezolvă cu o lună de concediu. Înșelatul și răzbunarea devin simbolice – femeile își revendică spațiul, demnitatea, iar lumea le sărbătorește.
Interpretarea a fost, previzibil, excepțională. Constumele și efectele au adus opereta la alt nivel. Dar ”Bal la Savoy” iese din conturul scenei. Actorii pășeșc printre spectatori, îi fac părtași la frământările lor.
Debutul pe care nu îl anticipa nimeni
Multe din numele de pe afiș nu îmi erau familiare. Am apreciat interpreții dar tot am simțit o urmă de nostalgie. ”Cum ar fi interpretat Rudic asta?”. Dar viața și opereta au umor.
Gândurile respective își făceau loc în timp ce pe scenă Madeleine era pradă altor dileme, la fel de importante: căuta rochia ideală pentru bal. Într-o veritabilă lovitură de teatru, și dilemele mele și cele ale lui Madeleine au fost rezolvate de apariția aceluiași personaj. Într-o costumație ce aducea ridicol de mult cu Karl Lagerfeld, Cristian Rudic și-a făcut apariția pe scenă.
A fost un moment scurt, zic eu, de testat apele. Rudic a avut undeva la cinci replici în toată opereta. Iar pentru ele a fost răsplătit cu aplauze demne de un personaj principal. Publicul este, se pare, loial.
Habar nu am cum s-a simțit această reacție în culise, dar în ”bula mea” de fotolii cu mătase roșie, extazul a fost palpabil. Momentul respectiv rămâne highlight-ul acestei operete. M-a încântat chiar mai mult decât ploaia de confetti de la final.
Loved it.
