Wishlist – 2026 – experience edition
2025 a fost despre experiențe. 2026 va fi la fel, cu un twist. Mă cunosc mai bine deja. Știu ce îmi place, știu ce lucruri îmi ”gâdilă” curiozitatea. Îmi place să învăț, să descopăr, să îmi împing ocazional corpul spre limitele lui. Alergatul, dansul, călătoriile și lectura sunt deja părți nenegociabile din viața mea. Le iubesc, le păstrez, le includ. Lor s-a adăugat recent zona ”culturală”. Pun ” ” pentru că termenul este interpretabil. Tehnic vorbind, zumba sau rollerskating nu sunt cultură. Dar sunt genul de evadări din bulă care îmi fac bine. Mă forțează să mă explorez, să mă cunosc. Din acest motiv, experiențele de mai jos sunt comasate. Dar, în esență, sunt lucruri care îmi prind bine. Pentru mine este cel mai important criteriu.

- Să fac turul Operei ✅
- Să vizitez Casa cu Iederă ✅
- Să prind cel puțin o piesă de teatru la Teatrul German de Stat ✅
- Să merg mai des la operă ✅
- Un spectacol de stand-up
- Să văd un spectacol de balet ✅
- Să testez floating experience
- Wine & Paint ✅
- Un atelier nou de … ce o fi 🙂 ✅
- Să merg la Roller Dreams
- Să revin în cimitirul evreiesc ✅
- Să particip la câteva evenimente din cadrul Timorgelfest
- Să continui colaborarea cu Heritage of Timișoara ✅
- Să mă plimb pe barcă până în Serbia și înapoi
- Să prind o expoziție în Muzeul Național de Artă Timișoara ✅
- Să ajung la Muzeul Consumatului Comunist
- Să explorez Muzeul Apei
- Muzeul Corneliu Miklosi ✅
- Să vizionez un film în aer liber ✅
- Să ajung la TIFF
- Să particip la mai multe tururi ghidate
- O piesă de teatru în limba română ✅
- Să particip la un eveniment organizat de Cărturești ✅
- Să descopăr teatrul independent din oraș ✅
- Să particip la o expoziție canină
- Festivalul de Operă și Operetă
- Să descopăr un muzeu nou din oraș ✅
Bonus

Reading Challange
36 de cărți ”fără pretenții”. Probabil thrillere, dar zona de fantsy începe să mă atragă.

Curse
10. E suficient cât să mă țină motivată. La ”Aleargă România” am ridicat ștacheta – 983 km de mers. Câinele aprobă.
Timișoara Duathlon va intra probabil și el pe lista scurtă. E greu, dar fix asta îl face frumos. În rest, time will tell.

Cel mai important plan
Este să mă bucur mai mult de lucrurile mici. În Iudaism există un mic ritual – când vezi ceva frumos, fie că este un apus sau doar o scenă care îți alină sufletul, te oprești și rostești o binecuvântare. Și te ancorezi în acel moment, îi dai timp să conștientizezi frumusețea acelei clipe.


