-
“Cândva, când o să am timp” e acum
Dacă a sta câteva săptămâni acasă e prețul pe care generația noastră trebuie să îl plătească, am scăpat mai ieftin și decât bunicii, și decât părinții noștri
-
Cel mai bătrân biciclist
Scriam acest articol in urma cu aproape 5 ani. Azi domnul C. a încălecat ultima dată pe bicicletă, spre stele.
S-ar putea să îți placă și...
Après la tempête
Minimalismul, așa cum îl vrem noi
Curtea cu trandafiri- povestea din spate
-
Astenie de ianuarie
Asemeni lui Scarlett fugim de ceață doar pentru a da de un gol mai profund.
-
Minimalism și sustenabilitate – un an mai târziu
Cu un an în urmă, scriam acest articol. La vremea respectivă plănuiam să îmi ”urmăresc călătoria” pe blog. Am renunțat la idee mai mult din spirit de autoconservare; unele procese produc rezultate mai eficiente atunci când sunt internalizate. La un an distanță, revin cu cele mai importante rezultate: Downsizing Pe la începutul lui 2019 am donat pe puțin zece saci de haine și cam un sfert de bibliotecă. În mare parte am reușit să păstrez golurile intacte. M-a ajutat mult Bookster pe partea de cărți. La haine am mai călcat strâmb, dar au fost niște pași asumați, iar investițiile în garderobă au mers mult pe principiul ”purtabil și peste trei…
-
Viena cu trenul
Dacă tot am primit mai multe mesaje în privat despre cea mai recentă călătorie în Viena, las asta aici, poate vă vin idei de Glühwein prin Austria. Planificarea rutei Site-ul Deutsche Bahn. Momentan mi se pare cea mai bună resursă, atât pentru călătorii la nivel local, cât și internațional. Din păcate nu afișează prețul, deci tot la site-ul CFR am ajuns. Am optat pentru cea mai simplă rută, cu schimbare în Budapesta. 10 ore dus, 9 ore întors cu tot cu o mică pauză de cafea în Keleti. Achiziție și preț 312 lei toată povestea, bilet dus-întors cumpărat cu cinci zile înainte de plecare, cu rezervare opțională de locuri pe…
S-ar putea să îți placă și...
Mic ghid al călătorului solo
Călătoriile – atunci și acum
O mare de alb
-
O mare de alb
Oslo – prima ninsoare din sezon. Trenul își croiește drum printre mări de alb. Pe alocuri mai răsare fugitiv impresia unei grădini sau a unei case. Dispar la fel de repede cum au apărut. Când zăpada decide să revină în Norvegia, o face foarte puțin subtil. Îneacă tot, reduce esența la o simplă nuanță. Întâi a fost urgia – o perdea groasă de fulgi ce te amețește și îți blochează instinctele. Nu îți mai dai seama unde e sus sau jos, stânga sau dreapta. Te lași purtat de ninsoare și îți numeri binecuvântările când ajungi în sfârșit la căldură. Atât că nu reziști mult acolo. Nu trece mult și albul…
-
Un an de salsa
În curând se face anul de când serile de luni și miercuri se încheie pe ritmuri de salsa. O tranziție puțin neașteptată, ținând cont că mi-am petrecut bună parte din viață detestând dansul cu sete. Cândva, de mult, mi-a intrat în cap că dansul și ”aspirațiile intelectuale” nu sunt compatibile. Ideea s-a cimentat, iar in timp i s-au adăugat alte stereotipuri care de care mai tembele. Așa am ajuns la 28 de ani, intelectuală, strâmbă și cu o postură vai de capul ei. Apoi a venit toamna lui 2018, apogeul ”furtunii” de care vorbeam într-o postare mai veche. În timp ce în jurul meu lucrurile abia incepeau să se așeze,…
-
Ieftin și cu vedere la mare
Vara vine la pachet cu zeci de griji, unele mai subtil formulate ca altele: de la faptul că nu ne mai încape costumul de baie de sezonul trecut, la teama că ne vom arde stând prea mult la soare, sezonul estival aduce tot felul de provocări. Dar niciuna nu bate momentul ăla fatidic când o cunostință cu care m-am văzut ultima dată acum 5 ani la coadă în Carrefour lansează subit un ”Ceau, ce mai faci?”. E un ciclu ce se repetă anual, mai previzibil ca fazele lunii. Cunosc semnalele, miros ce urmează dar mereu ratez la mustață momentul propice pentru a-mi tăia cablul la net și a fugi în…
-
În casa altuia
Cei doi factori combinați au adus recent la apariția unei noi subspecii, pe care am s-o denumesc temporar ”cocalarul cu pașaport”.
-
Consumul ca un passe-temps
De când mă știu am avut o relație complicată cu shoppingul. Nu pricepeam cum mama-naibii un om sănătos la cap își poate petrece ore bune din viață alegând… perechea perfectă de pantofi. Mai târziu, când, într-o perioadă complicată, mă trezeam inevitabil în magazin, cumpărând ceva doar pentru că pot, am înțeles că mare parte din cumpărăturile compuslive nu sunt atât despre obiect, cât despre putere. Cumpărăm mult, scump și impulsiv nu din nevoie, ci pentru a masca alte goluri. Practic, folosim puterea de cumpărare pentru a ne demonstra inutil și complet ineficient că situația nasoală în care ne aflăm are și avantaje. Te-a enervat șeful? Nu-i bai, uite ce pereche…
S-ar putea să îți placă și...
Minimalism și sustenabilitate – un an mai târziu
Biroul
Fulgi și ciocolată
