-
Călătoriile – atunci și acum
Prima călătorie solo am întreprins-o în 2014. La vremea respectivă, am fost mândră de organizarea mea. La 7 ani distanță, același set-up mi se pare desprins dintr-un film horror. Creștem, ne schimbăm. Nevoile noastre se modifică. La 20 de ani călătorim într-un fel, la 30 de ani în altul. Și nu e nimic rău în asta 🙂 Mai jos, câteva constatări de ”om mai bătrân”, după ultima incursiune peste granițe. Cazările La 20 de ani, o cazare într-un hostel mi se părea soluți perfectă. 12 oameni într-o cameră unisex pentru un preț modic? Score! Nu întelegeam în ruptul capului de ce cineva ar da câteva sute euro pentru ceva atât…
-
Despre nevoia de frumusețe
Sunt momente când viața îți livrează antidotul perfect. Și te trezești vindecat de o boală de care nici măcar nu știai că suferi. Ieri antidotul a venit sub forma unui film – Memoriile unei gheișe. În două ore, filmul a reușit să mă recalibreze într-un mod în care săptămâni de odihnă și ”midnfullness” nu au reușit să o facă. Estetic vorbind, filmul este o capodoperă. Cadre superbe, frânturi de conversație care ți se întipăresc în minte. Puțină tristețe, da. În fond, cele mai frumoase povești sunt triste. Și dans: Mi-a rămas în minte mai ales o scenă, simbolică pentru film, când Sayuri aruncă o batistă în mare. Iar în acele…
-
Fiecare om este un cimitir
Pe măsură ce îmbrătrânim, inima noastră devine o colecție. Se adună treptat în ea bunici, rude, prieteni, cunoștințe. Ne vizitează ocazional, atunci când găsim timp să privim înapoi. Iar asta e singura nemurire în care îndrăznesc să cred. Raiul e un concept pentru comozi. Ne scutește de responsabilitate. Ideea că oamenii care ne-au fost dragi petrec bine mersi pe sunete de harpă ne absolvă de vină atunci când începem, invariabil, să uităm. Ea credea în toate astea. Nu spăla în zile de sărbătoare. Primea preotul, se speria când se rătăcea ocazional o cucuvea pe gardul curții. Aprindea lumânări să ghideze morții spre casă, se apleca cu toată greutatea celor 80…
-
Leuștean și nostalgie
Fiecare familie are ciudățenile ei. Când vine vorba de familiile mixte, aceste ciudățenii au tendința să se amplifice. Pe moment enerveză, în timp ajung să amuze. Iar la ani distanță constați că au devenit parte din identitatea ta. În familia mea, de departe cel mai delicios spectacol era oferit în preajma Învierii. Începea undeva la o săptămână înainte de Paștele catolic, când subit cutia poștală era luată cu asalt. Vederi colorate, cu iepurași veseli pe copertă și mesaje de complezență strecurate la interior. În asemenea momente, jumătatea nemțească a familiei, împrăștiată peste mări și țări, își revendica spiritul de clan. ”Frohe Ostern, alles Gute von…”. Zeci de veri și rude…
-
Câteva lucruri despre sport…
…pe care aș fi vrut să le știu mai devreme Azi am ieșit la prima tură de alergat mai serios din 2021. Rezultat: 5 km, în 50 de minute. Decent. Cam pe când ceasul anunța glorios al 5-lea kilometru m-a lovit din nou ironia situației. Acum jumătate de an nu alergam deloc. Acum cinci ani abia dacă făceam sport. Acum zece ani trei kilometri de mers pe jos intrau în sfera imposibilului. Și din nou am ajuns să mă întreb de ce mama naibii nu m-am apucat de sport mai devreme. Răspunsul pe scurt: lipsa de educație, combinată cu o groază de stereotipuri legate de activitățile fizice. Pe vremea când…
S-ar putea să îți placă și...
Autosuficiență, eșecuri, bule
Momentul care va intra în carțile de istorie
Memento
-
Un an après
Azi se împlinește un an de pandemie. Un an de când, într-o zi frumoasă de primăvară, mi-am adunat lucrurile și mi-am mutat biroul în sufragerie. Pentru câteva săptămâni. Săptămânile au devenit luni, lunile…un an and counting. Am ratat concedii, întâlniri cu prietenii, mi-am văzut familia mai puțin decât de obicei. Am sărbătorit 30 de ani studențește, în parcarea de McDonalds. Am citit, am încheiat cu succes câteva proiecte dificile, mi-am redefinit relația cu sportul,. Toate astea în timp ce lumea se ducea ușor-ușor în cap. La începutul pandemiei afirmam că lunile care urmează sunt războiul generației noastre. Toți suntem datori cu o mare încercare. Bunicii noștri au înfruntat războiul, părinții…
S-ar putea să îți placă și...
Viața are mai mult de o viteză
În casa altuia
Amprenta tuturor lucrurilor
-
Viața ca o plăcintă perfectă
În teorie da, probabil e frumos să ai viața atent împărțită în felii egale. În practică, nu prea merită efortul.
S-ar putea să îți placă și...
De-ale shoppingului
Ieftin și cu vedere la mare
Amprenta tuturor lucrurilor
-
Cea mai importantă lecție din dans
a fost, în esență, o reconfirmare: că munca bate talentul. Despre începuturile mele în dans vă povesteam mai demult aici. Multe din cele scrise acolo au rămas de actualitate: încă mai iubesc dansul cu o ardoare de care nu mă credeam capabilă. Încă mai apelez la el de fiecare dată când ajung periculos de aproape de a da în cap cuiva. Și încă mă mai regăsesc în școala de dans pe care am ales-o atunci la întâmplare. Dar un lucru esențial s-a schimbat: cândva, într-un moment imposibil de identificat din ultimul an, stângăcia și nesiguranța s-au luat frumos de mână și s-au dus dracului. Iar concomitent, am început să devin…
-
Nefericirea ca un concurs
Uneori granița dintre empatie și abuz e extrem de vagă
S-ar putea să îți placă și...
Timpul pe care ni-l dăruim
În loc de urări
Cărturești și moartea librăriilor pe model vechi
-
Uneori avem nevoie de tăcere
La vârsta mea, încep să am un sentiment tot mai crescut de greață față de... acumulări.
S-ar putea să îți placă și...
Sub teroarea superlativelor
Crăciun in ianuarie
Autosuficiență, eșecuri, bule
