-
Legenda dragostei – spectacol de balet
Scurt, mai mult ca să notez momentul, despre baletul ”Legenda dragostei”. Va rămâne în memoria mea drept seara în care era să adorm în scaun la Operă. Asta deși în general gust spectacolele pentru copii. Am fost la Frozen, ffs. Dar ”Legenda dragostei” a reușit o performanță dubioasă. Să plictisească adulții și copiii în egală măsură. Ce a scarțâit Încep cu cea mai enervantă parte – narațiunea. Inițial am salutat ideea – yay, cineva explică, înțeleg și copiii. Mi-a trecut repede. Eu știu că spectacolul a fost lung. Știu că a fost mult de citit. Bănuiesc că doamna povestitoare nu era la prima lectură și i se cam acrise. Rezultatul…
-
Concert de anul nou la Operă
După concertul de Anul Nou de la Filarmonică, mi-am dorit să îl văd și pe cel de la Operă. Dar a intervenit o … complicație bugetară. În ultima lună, mi-am cumpărat undeva la zece bilete la diverse evenimente. Iar cândva, contul meu bancar s-a uitat urât la mine și mi-a transmis, printre rânduri de Excel, că ar fi timpul să mă calmez. Am renunțat la idee? Nope. Dar mi-am luat bilet la galerie. Și am sfârșit prin a-mi oferi una din cele mai frumoase experiențe de până acum. Timișoara, mica Vienă. În ziua concertului a nins. Iar drumul spre Operă mi-a dărut stop-cadre din altă lume. Pe fundalul ultimelor frânturi…
-
Fragilitatea Eternului
Mi-am dorit de ceva timp să revin la Muzeul Național de Artă Timișoara. Nu era chiar ”cap de listă”, dar când șansa apare, zici ”mulțumesc”, nu vii cu pretenții. Șansa în cauză s-a numit ”prima miercuri din lună”. Atunci, Muzeul Național de Artă Timișoara are intrarea gratuită pentru primii 1000 de vizitatori. Organizarea Știam deja că în Timișoara se stă la coadă la cultură. Chiar și când orașul se confruntă cu cea mai puternică ninsoare din ultimul deceniu. Când s-a deschis muzeul, așteptau deja în jur de 50 de oameni. Până să îmi vină rândul, coada șerpuia deja elegant prin Unirii. Surprinzător, am reușit să intru destul de repede. Angajații…
-
Liliacul
Prima operetă despre care am auzit a fost ”Liliacul”, acuîn urmă cu vreo 20 de ani. O ”mare doamnă” din Hunedoara natală se fălea că a mers în Timișoara la aceast spectacol. Feed-back-ul prietenilor a lăsat de dorit. Înclinațiile artistice din zonă tind mai mult spre folcor și manele. Așa că ”mare doamnă” a ieșit din conversație cu ego-ul puțin zgâriat. ”Atâta drum pentru nimic…”. Când, două decenii mai târziu, am ajuns și eu în sfârșit la spectacol, m-am gândit la ea. Și m-am amuzat imaginându-mi o posibilă interacțiune. Probabil și-ar fi prins dramatic perlele. ”Poftim arătare. La operă nu se merge în blugi”. Opereta Welp, am mers în blugi…
-
New beginnings – concert de Anul Nou
Am vrut să sărbătoresc cumva trecerea dintre ani. Asta deși în general nu sunt fan petreceri de Anul Nou. Chiar și înainte de Linda, mi se păreau … forțate. Odată cu venirea divei, miezul nopții a început să însemne panici și “complimente” la adresa petardelor. Tranziția 2025/2026 a venit cu câteva schimbări. Prima, și cea mai importantă a fost că s-au interzis petardele. Iar cu asta ne-am relaxat și eu și câinele. Pe lângă asta, simțeam nevoia să mulțumesc lui 2025. A fost un an bun, poate cel mai bun de până acum. Concertul de Anul Nou părea un final frumos pentru un an care a stat sub semnul descoperirii…
-
Wishlist – 2026 – experience edition
2025 a fost despre experiențe. 2026 va fi la fel, cu un twist. Mă cunosc mai bine deja. Știu ce îmi place, știu ce lucruri îmi ”gâdilă” curiozitatea. Îmi place să învăț, să descopăr, să îmi împing ocazional corpul spre limitele lui. Alergatul, dansul, călătoriile și lectura sunt deja părți nenegociabile din viața mea. Le iubesc, le păstrez, le includ. Lor s-a adăugat recent zona ”culturală”. Pun ” ” pentru că termenul este interpretabil. Tehnic vorbind, zumba sau rollerskating nu sunt cultură. Dar sunt genul de evadări din bulă care îmi fac bine. Mă forțează să mă explorez, să mă cunosc. Din acest motiv, experiențele de mai jos sunt comasate.…
-
25 de experiențe din 2025
A fost un an plin. Bogat în trăiri, emoții și experiențe. Pe unele le-am documentat pe blog. Altele au rămas scrise în suflet. Dar toate merită măcar menționate. Am împlinit 35 de ani anul acesta. Sunt, oficial, la jumătatea vieții. Și mă simt mai tânără ca niciodată. Anul 2025 a fost anul în care am fost ”unapologetically myself”. Am renunțat la anxietăți și la ”trebuie”, am făcut strict ce m-a tăiat capul. Am spus ”nu” mai des, mi-am ascultat vocea interioară, mi-am dat voie să mă bucur de cele mai stupide lucruri. Iar pe parcursul acestei călătorii, am sfârșit prin a atrage oameni noi. Persoane ”pe filmul meu”, care se…
-
Fetița cu chibrituri – dans contemporan
La final de an, m-am reîmprietenit cu dansul contemporan… Asta în ciuda unor experiențe personale cel puțin dubioase. La singura oră de dans contemporan la care am participat, instructoarea a venit mahmură. Mi-am pierdut o oră din viață întrebându-mă când o să i se facă rău. Când am ieșit din studio, am închis ușa în nas acestui stil de dans. Fetița cu chibrituri Mi-am luat bilet la spectacol din nostalgie. Și pentru că nimic nu spune “Crăciun” mai frumos decât o plimbare prin poveștile care ne-au făcut să plângem când eram mici. Ajung la Casa Tineretului și mă trezesc în mijlocul a vreo 40 de copii alături de părinții din…
-
2025 – spectacole de balet
Confesiune: primul spectacol susținut la operă la care am participat a fost ”Frozen”. Da, varianta pentru copii, cu Olaf și restul. Pentru că ”Let it go, let it go” nu m-a terorizat destul… Seara aceea de martie a fost emblematică. Nu doar pentru că am sfârșit fredonând cot la cot cu echivalentul a trei grădinițe îmbrăcate în Elsa. Ci și pentru că mi-a vindecat frica de operă. La Bayadère Așa că am trecut la chestii serioase. La Bayadère. Superb spectacol, o interpretare minunată. După primul act eram în egală măsură impresionată și confuză. Ok, mai mult confuză. Așa că am făcut ce face orice intelectual cu pretenții și, între două…
-
Recviem ”In Memoriam”
dedicat victimelor comunismului Ieri, Timișoara a comemorat. Lumânări pe treptele Catedralei, demonstrații prin centrul orașului. În Filarmonică, la câțiva pași de scările unde au murit în decembrie 1989 atâția oameni, a avut loc un concert vocal în amintirea victimelor. Nu voi comenta evenimentul. Anumite zone refuz să le ating. Sunt onorată că am putut participa. Dar aș vrea să analizez puțin titlul. Victimele comunismului Nu ale revoluției. Avem cifre despre oamenii care și-au dat viața între 16 și 25 decembrie 1989. Inexacte, dar există. Timișoara abundă de plăci comemorative. La 36 de ani distanță, revoluția este un subiect scris cu sânge în memoria colectivă. Dar victime ale comunismului nu au…



























