Éclats Sonores – recital cameral

Filarmonica Banatul continuă să aducă muzica de cameră în spații inedite. După două reprezentații de succes la Palatul Lloyd, a venit rândul Bastionului. Proastă idee.

Locația

Mansarda Bastionului îmi este cunoscută. Anul trecut am participat la câteva evenimente acolo: lansări de carte și expoziții. Spațiul întrunește, la limită, condițiile necesare pentru asemenea inițiative. Dar este complet nepotrivit pentru muzică de cameră.

Rezultatul? O experiență chinuită, vioară și pian pe fundal de motoare turate. Nu au ajutat nici lipsa de lumină, nici căldura din sală. În plus, vizibilitatea de pe margine a fost limitată, obturată de coloane.

O alegere, din punctul meu de vedere, nefericită.

Recitalul

Radu Kis la vioară, Roxana Ardeleanu la pian. Atât că în eveniment au fost prezentați fix pe dos:

Se pare că Filarmonica s-a rătăcit printre emoticoane. Și l-au botezat și pe Radu Kiș în program, să fie treaba treabă.

Recitalul a fost similar cu organizarea: intenții bune și cam atât. Radu Kiș este un violonist de excepție. Roxana Ardeleanu este o pianistă fantastică. Cum poate din atâta excelență să rezulte ceva atât de sec, nu înțeleg.

M-au iritat lipsa de interacțiune cu publicul. Îmi asum că m-am obișnuit, poate, prost. În capul meu muzica de cameră implică un dialog minim cu artiștii. ”Éclats Sonores” mi-a demonstrat că un artist dezinteresat poate aduce distanță și în cea mai înghesuită sală. În loc de dialog, am primit … mutrițe. Radu Kis încerca și nu reușea să ne comunice pasiune. A dus-o într-o extremă ridicolă: părea că se strâmbă constant.

Am tăiat-o la pauză. Viața este prea scurtă ca să transpiri ascultând Bazzini.