Detectorul de minciuni – comedie

Pe 1 martie, o nouă companie de teatru a apărut în peisajul local: BAI. Au debutat cu piesa ”Detectorul de minciuni”. Răspunsul publicului a fost extrem de pozitiv. BAI deja reușește să atragă un nucleu de oameni sincer interesați de teatru.

Constat, cu această ocazie, că și publicul local are … ierarhii. TNTM atrage un public divers. Teatrul German îmbrățisează, prin natura reprezentațiilor, o audiență mai tânără. C4C ne satisface nevoia de ”altceva”. Iar apoi avem BAI și Punct și Virgulă – companii care atrag un nucleu mic dar fidel de oameni cu adevărat pasionați de teatru.

”Detectorul de minciuni” a fost pansament pe suflet. Poate pentru că, dincolo de scenele amuzante, a fost o călătorie în timp.

Noi, cei crescuți printre betoane

Am copilărit în perioada în care prima generație ”urbanizată” a Hunedoarei îmbătrânea încet încet printre blocuri de ciment. Rezultatul – un amestec interesant de segregare urbană combinată cu o mentalitate rurală. Și peste toate, sărăcia și confuzia.

”Detectorul de minciuni” evocă minunat această atmosferă. Într-o garsonieră, într-un cartier unde cineva se certase cu postașul și rupsese numărul de pe bloc…

Personajele principale se înscriu în același registru familiar. ”Ea” în colanți prea strâmți, el în maieu și boxeri fancy de la magazinul chinezesc. Știi fără să ți se spună că soția își face permanent și își maschează firele albe cu vospea la cutie. Știi și că el a fost cândva, cu multe beri în urmă, frumos. Între ei, sărăcie, alcool, gelozie, o rochie ”de ocazie” atârnată de ușa de la baie și o carpetă.

Povestea și distribuția

Rușii știu să găsească umorul în tragic. Vasily Sigarev creează o poveste ridicolă. Amuzamentul este amplificat de conștiința faptului că evenimentul descris pe scenă este, în esență, foarte probabil. În Hunedoara mea natală, lumea suna la ”vrăjitoarele” de la TeleText. Un hipnotizator pare o alternativă credibilă.

Povestea, pe scurt: o soție decide să apeleze la serviciile unui hipnotizator pentru a găsi o sumă de bani pierdută de soț. De aici rezultă o serie de situații amuzante și, pe alocuri, violente.

Pe Alina Spiridon și Ionuț Pîrvulescu i-am recunoscut din ”Zeul măcelului”. Cei doi sunt actori excelenți și au o chimie extraordinară. Distribuția a fost completată de Ioan Codrea și Lucian Matei.

”Detectorul de minciuni” a fost găzduit de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Spațiul vine cu mici provocări. Sala este mică și pentru scurt timp m-am temut că nu o să văd nimic. Toate aceste griji au dispărut când a început spectacolul. Și cred că asta spune totul despre calitatea interpretării.

În materie de cultură, rămân un amator cu mult entuziasm. Judec ceea ce văd după criterii foarte puțin obiective. Pentru mine, un spectacol bun te acaparează. Te transpune, timp de câteva minute, în altă realitate. ”Detectorul de minciuni” a reușit asta. Am rămas cu gândul la acea garsonieră și la personajele din ea.

În timp ce mergeam acasă, la blocurile din jur începeau încet, încet să răsară lumini. Și m-am întrebat, pentru o clipă, ce povești se ascund în spatele acelor geamuri. Uneori teatrul te conduce, câteva stații de tramvai, înapoi în realitate.

Urmează ”Artă”, la Casa cu Iederă.