• Tururi Ghidate

    Vorpark Fabric – din nou ghid

    Weekendul trecut a stat sub semnul evenimentului Vorpark Fabric. Iar dacă în centru zilele orașului se sărbătoreau cu concerte și acrobații, în Fabric a stat în prim-plan patrimoniul cultural al orașului. După ce SECESSION x HERITAGE OF TIMIȘOARA în Piața Plevnei mi-a permis să fiu prima dată ghid, am decis să repet experiența, în Fabric. S-a dovedit a fi cu totul diferit, în cel mai frumos mod. Fabric Plevnei a fost despre arhitectură. Dar Fabric este despre oameni. Documentându-mă pentru turul ghidat, mi-a devenit clar un lucru: povestea pe care vreau să o spun va avea în prim-plan comunitatea. Clădirile aveau să fie doar o punte de legătură cu alte…

  • Evenimente

    Meraviglia

    Din tot programul, de altfel foarte consistent, oferit de Zilele Timișoarei, mi-a atras atenția un eveniment: Meraviglia. Așa că am făcut sacrificiul suprem și m-am prezentat în Operei la 23:15. Blasfemie! Recepția publicului Ca principiu de bază, evit Zilele Orașului. Nu îmi place aglomerația, refuz să îmi dau coate pentru o experiență mediocră. Cele cinci minute pe care le-am petrecut ascultând ”The Script” în drum spre Operei mi-au confirmat această impresie. Artiștii abia se auzeau, în schimb basul bubuia cu spor. Asta nu a împiedicat lumea să se înghesuie. Ulterior, masa de oameni a migrat spre centru. Cu cinci minute înainte de începerea spectacolului, piața era blocată până în zona…

  • Alergat

    Tura Licuricilor – ediția 11

    Începutul lunii august m-a găsit, din nou, la Tura Licuricilor. Mi se pare un eveniment drăguț și un pretext frumos să experimentezi o noapte de vară în oraș. Impresii Au fost mai puțini participanți ca de obicei. La alte ediții, parcul vuia. Acum s-a atins un echilibru. Evenimentul a reușit să atragă un număr semnificativ de oameni pasionați de alergare, alături de familiile lor. S-a alergat relaxat, strict pentru plăcerea de a fi acolo. Organizarea a fost, ca obicei, impecabilă. Tricourile devin de la an la an mai faine. Traseul a fost bine semnalizat. Vremea, well, a fost tipică lunii august. Caniculă, dar parcă și cu ea ne-am obișnuit. Am…

  • Evenimente

    Heritage of Timișoara Talks Special #5

    Vineri, 31 iulie, a marcat redeschiderea Turnului de Apă din Iosefin. Pe lână tururi ghidate, festivitățile au inclus și o nouă ediție HoT Talks. Este un eveniment la care îmi propun să ajung de mult timp. Lucrurile s-au aliniat frumos și am putut să trag cu urechea la a 5-a ediție. Ce sunt HoT? O invitație la dialog. Evenimentele reunesc publicul și personalități publice. Se vorbește deschis despre subiecte de actualitate din oraș, cu accent pe moștenirea sa culturală. Tema celei mai recente ediții a fost „Turnul de Apă din Iosefin: O nouă perspectivă asupra orașului”. Ediția #5 În prim-plan a stat, bineînțeles, povestea Turnului. Am aflat o mulțime de…

  • Timisoara,  Tururi Ghidate

    Turnul de Apă din Iosefin – deschiderea

    În urmă cu câteva săptămâni, o știre m-a făcut să zâmbesc: ”Turnul de Apă din Iosefin se redeschide”. La scurt timp după aceea, pe grupul Heritage of Timișoara se lansa un apel pentru voluntari, în ziua evenimentului. Normal că m-am înscris. Am primit astfel șansa rară de a vedea spațiul în premieră, înainte ca el să fie deschis oficial turiștilor. Turnul Am constatat la câteva zile după deschidere când de puternic este imprimat Turnul de Apă, ca simbol, în memoria colectivă. Majoritatea locuitorilor au câte o amintire legată de el. Deși până recent inaccesibil, Turnul ne-a vegheat de la distanță. Ne aștepta. Mie mi-a insuflat mereu un sentiment de siguranță.…

  • Concerte

    Concert de muzică renascentistă de Caius Hera

    Despre Habitat B1 am aflat pentru prima dată cu ocazia petrecerii K-Lumea. Cunoșteam locul de pe vremea când se numea Galeria Calpe. În decursul anilor, primăria a făcut puțin curat prin Bastion. Astfel s-a născut Habitat B1, un hub cultural pentru artă, educație și dialog. În luna iulie, locul avea să dobândească o nouă semnificație personală. În fond, a găzduit o rebeliune. Contextul Când s-a anunțat recitalul lui Caius Hera, m-am uitat de două ori ca să confirm ora. 10 dimineața! Să propui un eveniment joia, la acea oră, se află la limita dintre blasfemie, nebuine și seducție. La mine, ultimul cuvânt a avut câștig de cauză. Mi-am luat câteva…