Meraviglia

Din tot programul, de altfel foarte consistent, oferit de Zilele Timișoarei, mi-a atras atenția un eveniment: Meraviglia. Așa că am făcut sacrificiul suprem și m-am prezentat în Operei la 23:15. Blasfemie!

Recepția publicului

Ca principiu de bază, evit Zilele Orașului. Nu îmi place aglomerația, refuz să îmi dau coate pentru o experiență mediocră. Cele cinci minute pe care le-am petrecut ascultând ”The Script” în drum spre Operei mi-au confirmat această impresie. Artiștii abia se auzeau, în schimb basul bubuia cu spor. Asta nu a împiedicat lumea să se înghesuie.

Ulterior, masa de oameni a migrat spre centru. Cu cinci minute înainte de începerea spectacolului, piața era blocată până în zona Modex. Plin de copii, plin de străini și, bineînțeles, localnici.

Spectacolul a întârziat undeva la 15 minute. Când în sfârșit lucrurile s-au pus în mișcare pe scenă, am primit … un discurs. Nu știu cum îl cheamă pe prezentatorul respectiv, dar am avut ghinionul să îl ascult mai des decât face bine la sănătate. Mereu vine cu glume răsuflate și uită să se dea dus. În seara respectivă, i se cășunase pe AI 🤦🏼‍♀️. Ce a spus, numai el a înțeles. Eu îi urez să se pensioneze.

În moemoria mea, momentele premergătoare spectacolului vor fi catalogate la ”sacrificii necesare”. Am rezistat, sperând ca spectacolul să merite. S-a dovedit un pariu câștigător. ”Meraviglia” a șters cu buretele și căldura, și anxietatea socială și lehamitea. Timp de aproximativ 30 de minute cât a durat spectacolul, nu am putut să îmi iau ochii de la scenă. Reacția celor din jur a fost similară. ”Meraviglia” ne-a vrăjit pe toți.

Spectacolul

Ni s-au promis acrobații, flăcări și fântâni dansante. Dar nicio descrierea nu ar fi putut să cuprindă, în cuvinte, ceea ce s-a întâmplat în Operei în acea noapte.

Timp de jumătate de oră, aspectul pieței a fost schimbat radical. Părea o scenă din Cirque du Soleil.

Când primul acrobat a început să urce pe scenă, mi s-a pus un nod în gât. Știam că evenimentul se va desfășura fără plase de siguranță. Până la începerea spectacolului, nu am conștientizat pe deplin ce înseamnă asta. M-am temut pentru acrobați, am tremurat când i-am văzut desprinzându-se de platformă. Dar treptat, fascinația a luat locul fricii. M-am lăsat hipnotizată de ceea ce se întâmpla pe cer. Atuni au început fântânile.

Nu credeam că este posibil să execuți un spectacol atât de complex în Timișoara, cu atât mai puțin în centru. Încă nu îmi dau seama cum au reușit. În fața Operei, au explodat efectiv fântâni înalte de câțiva metri. Lor le-au urmat flăcările. Un dans al elementelor, în timp ce sus, pe cer, acrobații sfidau gravitația.

A trecut prea repede. Dar minutele acelea au deschis o poartă spre o lume plină de magie. Ca spectatori, am învățat să ne mirăm din nou. Ne-am permis să ne lăsăm fascinați, să uităm de prezent. Ne-am amintit de ce iubeam, cândva, basmele.

”Meraviglia” a adus un stop de magie într-o realitate uneori apăsătoare. Ne-a amintit de ce arta este necesară. A fost cel mai frumos cadou care putea fi oferit locuitorilor orașului: o incursiune într-o altă realitate, mai simplă, mai fascinantă.