O demonstrație de kyudo

Penultimul eveniment din cadrul ”verii japoneze” m-a adus la Muzeul Apei. Cu această ocazie am descoperit și m-am îndrăgostit de loc. Unele spații au energie bună.

Muzeul Apei

Până a început evenimentul, m-am plimbat puțin. Am explorat pavalionul de acces și am vizitat expoziția ”Sub semnul scurgerii”. Apoi am luat-o pe alee, către deferunginator și pavilionul de acces. M-am plimbat prin clădiri.

Muzeul Apei reușește să mascheze superb elementele industriale. Din afară, arată ca un parc. Fațadele clădirilor au fost renovate cu respect față de arhitectura inițială. Contrastul este cu atât mai puternic: intri și te trezești față în față cu instalațiile. Prin punțile transparente, țevile se dezvăluie ca niște uriași adormiți. Magnitudinea locului te ia cu asalt.

Motivul pentru care am prins drag de Muzeul Apei au fost copacii înalți, vechi de decenii. Uitasem ce frumos se aud rafalele de vânt printre frunze. La Muzeul Apei, natura sfidează timpul. Atenuează zgomotul orașului, te acorează în prezent. Am simțit cum mă liniștesc.

Evenimentul

A început cu câteva explicații de bază urmate de demonstrații. Din nou m-am trezit în ape necunoscute. În viața mea nu auzisem de kyudo.

Am aflat cu această ocazie că în România acest sport este practicat de aproximativ 100 de oameni. În Timișoara avem 10.

Kyudo cere o ținută specifică. Totul este reglementat, de la tipul de kimono la încălțăminte. Se trage cu mănușă, iar hainele fac parte din ritual. Kimono-urile au mâneci foarte largi, care pot incomoda trasul cu arcul. Înainte de demonstrație, practicanții își scot un braț din kimono sau, uneori, își leagă mânecile la spate. Mi s-a părut fascinant de privit. Cu mâna stângă, sportivul ține arcul; între timp mâna dreaptă execută niște mișcări la limita imposibilului, până iese din mânecă. Abia atunci arcașul este pregătit pentru tragere.

În mod normal, o tragere se execută de la 28 de metri, la o înălțime de 30 cm. Pentru demonstrația din acea zi, s-a tras de la aproximativ 2 metri. Ne-au fost prezentate două tipuri de arcuri.

Important de notat este faptul că, deși încadrat la arte marțiale, kyudo este o practică singuratică: arcașul versus ținta. Concurezi doar cu tine, succesul sau eșecul unei trageri depind exclusiv de pregătirea ta și puterea ta de concentrare. Este unul dintre motivele pentru care acest sport este atât de greu și atât de frumos.

Evenimentul a continuat cu o discuție cu publicul. S-a vorbit despre postura în kyudo, ni s-a prezentat salutul rei și salutul yu.

Din toată experiența, am rămas cu o stare, mai mult decât o concluzie. Evenimentul a fost despre kyudo, da. Dar la un nivel mai profund, a fost o invitație subtilă la analiză și contemplare. Cât am stat acolo, m-am relaxat. Și pentru prima dată în mult timp, mi-am amintit cât de frumos este să stai și să admiri.