Festivalul de operă și operetă: Silvia

Mi-a for dooorrr!!! Se pare că două luni fără operă și operetă sunt maximul pe care îl pot duce. Am numărat zilele până la Festivalul de Operă și Operetă. Am țopăit ca un copil mic când s-a anunțat programul. Iar apoi karma și-a băgat duios coada și mi-a dat planurile peste cap.

Din tot festivalul, am reușit să ajung la un singur spectacol, la ”Silvia”. Era de altfel opereta care mă interesa cel mai mult. Mici victorii…

Organizarea

A fost excepțională. Opera știe să își facă publicul fericit. Indiferent de contextul în care interacționez cu această instituție, experiența este mereu bună.

Festivalul de Operă și Operetă s-a impus, pe lângă program și artiști, și printr-o atenție enormă la detaliile tehnice. Sonorizarea a fost bună, iar scena a fost completată de două ecrane pe care se proiecta. Indiferent unde te aflai în parc, ai putut să te bucuri de experiența completă.

Opereta

Am râs cu lacrimi. Subiectul a ajutat, dar interpretarea a dus umorul la alt nivel. Micile deviații de la scenariu au fost savuroase. Când un artist a ”plantat” o glumiță vis-a-vis de merdenele, publicul a râs cu lacrimi. Amicii de la Coana Mița au sughițat probabil intens, dar și-o merita.

”Silvia” mi-a dat noi motive să o apreciez pe Cristina Vlaicu. O admiram de ceva timp și respectul meu față de ea crește cu fiecare spectacol. Este o soprană fantastică, își joacă rolurile cu dedicare și naturalețe.

Puțin în opoziție, Mihai Prelipcian nu mi-a sărit în ochi până acum. ”Silvia” i-a permis să străluceasă, deși, realist vorbind, ipostaza în care se poziționează nu este nouă. Prelipcian încearcă să umple golul lăsat de Rudic. Atât că îl imită pe acesta o idee prea bine. Apreciezi glumele, mișcările, tonul vocii, dar tot rămâi cu sentimentul că ai mai asistat la ele.

O mențiune notabilă merită și costumele. Concret, costumele de baie din ultimul act. În operă și operetă domină hainele stridente. Majoritatea costumelor sunt fidele perioadei pe care o reprezintă, dar vizibilitatea rămâne un criteriu important. Actul 3 din ”Silvia” s-a detașat ușor de la această regulă. Costumele au fost voit mai puțin zgomotoase, ca pentru a sugera relaxarea personajelor. Mi s-a părut un artificiu deștept.

Un oaspete din altă lume

Ultima dată când am asistat la un spectacol în Rozelor, vântul a insistat să joace un rol propriu. A transformat un balet bun într-o experiență cu adevărat memorabilă. Luna a luat notițe.

”Silvia” a avut din start un farmec aparte. S-a simțit ca un rămas-bun la adresa verii. A fost o ultimă seară în care putem sta până târziu afară, fără grija frigului sau a ploii. Întâmplător, a fost și o noapte cu lună plină. Luna a răsărit pe la mijlocul actului doi. A vegheat cuminte deasupra scenei, în timp ce Silvia și Edwin își cântau dragostea. Rezultatul: o imagine care îți rămâne întipărită în memorie.

A fost cândva o vară… Cu muzică și lună plină și parfum de trandafiri.