Filarmonica Banatul Timișoara × Blazzaj – concert pe Bega

Concertul Filarmonicii Banatul pe Bega ar fi trebuit să fie highlight-ul lunii septembrie. Când s-a anunțat evenimentul, am țopăit de încântare. Aveam în minte imaginea unei seri călduțe, cu lumini subtile și muzica de vioară strecurându-se de pe râu. În mintea mea, nu avea ce să nu fie bine. Mai are rost să spun că m-am ars rău?

Cum s-a dus dracului totul

Începutul a fost promițător. Când am ajuns, lumea deja se îngrămădea pe podul Mihai Viteazul. Sub noi, artiștii de Fila își luau încet locul pe vaporul de la D’Arc. Am coborât la țanc pentru a urmări manevrele prin care scena împrovizată era centrată pe Baga. Am ascultat artiștii acordându-și înstrumentele. Încă mai credeam că o să fie o seară mișto.

Lucrurile au luat-o rapid la vale când pe vapor și-a făcut apariția Blazzaj, cu două aripioare de înot bălăngănindu-se patetic de brațele sale. Am greșit și mi-o asum: am construit o întreagă imaginii în jurul Filarmonicii și am uitat complet de blazatul din titlu. Blazat care aparent a inventat un gen nou muzical pe care nu îl ascultă nimeni. Cariera prolifică a marelui interpret și-a luat o binemeritată pauză câțiva ani. A ieșit la suprafața apei la timp ca să ne blazeze și pe noi.

Unde mi-a scârțâit? Blazzaj a mizat pe incoerență, cuvinte aruncate de-a valma și aroganțe la adresa publiclui. Filarmonica încerca fără convirgere să ofere un fundal sonor acestor aberații. Rezultatul a fost ceva de genul ”pescăruși, mare, (alt cuvânt)” – Filarmonica scârț-scârț – alte cuvinte cu iz marinăresc.

Mi-a părut rău de Fila. Dar mi-a părut o idee mai rău de urechile mele. Am tulit-o după 15 minute. În timp ce căutam o ieșire din parc, cu blazatul terorizându-mă de la distanță, am dat de niște prieteni. Am disecat scurt seara. Am concluzionat că evenimentul ar fi fost sublim dacă Blazzaj și-ar fi pierdut vocea. Nici în gripele de toamnă nu mai poți avea încredere…