-
5 ani pe drumuri
Recent am pensionat vechiul meu pașaport. 5 ani, 24 de vize, 4 continente, sute de zboruri. Acum cinci ani, o decizie de moment mi-a dat viața peste cap. Nu știam atunci în ce mă bag. Viața pe drumuri încă mi se mai părea o existență ideală, lipsită de griji, o vacanță continuă condimentată cu experiențe unice. Am avut dreptate și nu prea. Partea proastă cu obiectele foarte lucioase e că tind să se înnegrească extrem de repede, Iar petele, oricât de mici, ies mai puternic în evidență prin puterea contrastului. La fel și cu stilul de viață – cu cât pare mai strălucitor, cu atât mai mari sunt șansele să…
-
Tanti Mioara
Cred că orice cartier o are -o femeie trecută de a doua tinerețe, mereu sobră, mereu încruntată, la curent cu tot ce mișcă în zonă, ce croșetează țeapăn pe o bancă și așteaptă să-i aterizeze sub nas următoarea victimă. În cazul meu și al găștii de puștani ce bântuia în acea vreme spațul dintre V3 și B6, apariția aceasta purta numele de tanti Mioara. Cu păr alb și ochelari de bufniță, atipic de înaltă și de dreaptă pentru femeile de vârsta ei, tanti Mioara era coșmarul oricărui copil sub 6 ani. Critica orice, oricând, oriunde și avea o preferință specială pentru noi, copiii de siderurgiști, plasați peste zi în grija…
-
2500 km
E mereu același scenariu – mă trezesc, la revenirea după o absență mai lungă și pentru o clipă încă mai am impresia că sunt acolo. Inspir mirosurile altei lumi, aud zgmotele altei vieți. O clipă doar, prezentul refuză să se furișeze și mai lasă loc amintirii. Ieri m-am trezit căutând norii. Nu norii răsfirați ai Banatului, ci masele acelea pufoase ce năvăleau in forță pe stâncile vulcanice, pentru a se opri, ca la o comandă nevăzută, toti in același loc, delimitând realități, lumi. Pentru o fracțiune de secundă, mi s-a părut că le simt prezența. În aer încă mai plutea neastâmpărul premergător unei zile de aventuri, de departe se simțea…
S-ar putea să îți placă și...
Ieftin și cu vedere la mare
În casa altuia
Mic ghid al călătorului solo
-
Timișoara ca o escală
Mai puțin… două ore până la următoarea călătorie. Și puțin peste 72 de la ultima aterizare. Împachetatul s-a transformat de mult în rutină. La fel și peisajul, mereu schimbător, al norilor care mă însoțesc spre alt loc. Emoțiile de la început, când stăteam cu un nod în gât cu zilele și îmi compuneam testamentul în gând analizând scenarii care de care mai catastrofale s-au pierdut și ele în decursul anilor. Călătoriile nu mai sunt excepția, ci regula, și aș minți spunând că mă deranjează. Da, e obositor. Da, vine cu sacrificii, agitație, regrete, nervi. Da, din când în când privesc la orașul pe care mă încăpățânez să-l numesc ”acasă” ca…
-
A fost odată o vară
Și a trecut ca o pală de vânt. Privind în spate, la lunile care s-au dus, mă pomenesc întrebându-mă unde naiba a dispărut timpul. Un întreg sezon al soarelui mi se așterne sub formă de fragmente. Goluri negre, întretăiate de amintirea unor excursii sau revederi. Decizii luate pe repede-înainte. Începuturi și finaluri. Întâlniri și mesaje de rămas-bun. Soare, ploaie, furtuni și scurte momente de liniște, în care îmi promiteam că cândva, într-un viitor nu prea îndepărtat, voi recupera tot ce am pierdut la capitolul introspecție. Nu a fost să fie. Unele evenimente nu îți lasă timp să le gândești, să le despici. Uneori, viața de ia pe sus fără avertizare.…
-
Mic ghid al călătorului solo
Recent m-am întors din Luxembourg. Un moft de week-end, care s-a transformat fără mari eforturi într-o călătorie memorabilă. Timp de planificare? 30 de minute, suficient cât să acopăr tot, de la cazare, la transport și o excursie de o zi în Franța. Evident, experiența își spune cuvântul. În curând se fac patru ani de când aleg să îmi organizez totul singură, fără agenții sau alți intermediari. O fi fost și ceva noroc chior la mijloc, nu zic nu, dar aceste hoinăreli pe cont propriu s-au dovedit a fi cele mai frumoase experiențe de acest gen. Am învățat în timp și am dezvoltat anumite reflexe când vine vorba de organizare. Am…
-
Fără somn
Sunt momente care merită pierdute cu sens. Cenul de zile când te trezești la o oră imposibilă, ca sa cutreieri orașul sau lumea. Când orele ți se duc pe râsete și povești inovensive. Când colinzi aparent fără țintă și nu îți pasă. Când constați pentru a mia oară că uneori e mai puțin important încotro rătăcești și mai important în compania cui. Când saluți farurile galbene și la răsărit și la apus, când tremuri ușor cu lăsarea înserării dar nu pleca pentru nimic în lume în altă parte. Unele zile sunt fără somn și fără un scop precis. Doar oameni, gânduri împărtășite și sentimentul că cândva, undeva, ai făcut ceva…
-
Crăciun in ianuarie
nde se duc târgurile de Crăciun când mor? Cam asta mă frământa pe mine pe când mă plimbam prin Piața Operei.
S-ar putea să îți placă și...
Când și trandafirii mor
O primăvară fără ea
Consumul ca un passe-temps
-
Fulgi și ciocolată
Sărbătorile astea nu vor mai fi despre fugă, cadouri și deadline-uri.[...] Anul acesta, sfârșitul de an va fi despre cărți.
S-ar putea să îți placă și...
Cum am scăpat de Tanti Roz
Când și trandafirii mor
“Cândva, când o să am timp” e acum
-
Ceață
Dintre toate schimbările pe care trecerea anotimpurilor le aduce, momentul care îmi vorbește cel mai mult e prima ceață de dimineață.
