-
Aleargă România – 2025
2025 a fost un an dubios, din punct de vedere al alergării. Am redus distanța, participările și pretențiile. Alergatul a stat sub semnul lui ”minimul necesar”. Dar chiar și în acest context, trei evenimente merită notate: Aleargă România, Cursa Imposibilă și Timișoara Triathlon. Aleargă Romania A început ca un exercițiu de disciplină. M-am înscris la cea mai mică distanță, 300 km. Mi-am impus un target de 1km/zi. Și am terminat prompt în mai, cu 7 luni mai repede decât era în plan. De unde ”disconnectul”? Pasiunea mea pentru alergat se menține în limite semi-normale. În schimb, ador aerul rece, muzica bună și senzația aceea de deconectare față de lume. Așa…
-
Cravata galbenă – un film de neratat
Scriu acest articol pe grabă, cu creierul varză după seara de ieri. O să îmi ia câteva zile să îmi așez gândurile. ”Cravata galbenă” m-a atins în moduri pe care nu le credeam posibile. Așa că vă rog un singur lucru: luați-vă bilet și vedeți acest film! De ce ”Cravata galbenă” merită văzut Pentru că este un film care, cu riscul de a suna cheesy, te face mândru că ești român. ”Cravata galbenă” vine să reabiliteze cinematografia românească marcată primordial de răni comuniste. Ne aduce un alt fel de poveste – frumoasă, inspirațională, dureroasă pe alocuri. Ca privitor ajungi să te pierzi în destinul de pe ecran. Îndrăznești să speri,…
-
Hodi’s Pumpkin Fest
Câte dintre nostalgiile pe care le avem ne aparțin de fapt? Am crescut în anii ’90, într-un oraș aflat în cădere liberă. Am amintiri care ar face un om din altă țară să ridice din sprâncene. Imagini dure, care, cu trecerea anilor, s-au estompat ușor și s-au acoperit cu praf de melancolie. Îmi amintesc de leagănele de fier și toboganele care ne ardeau picioarele. De porcul tăiat în fața blocului de Crăciun. De mirosul radiatorului. Dar peste toate acestea, se suprapun un alt set de nostalgii – ale unei vieți pe care nu am trăit-o, dar de care mă simt, în mod paradoxal, aproape. Este un set bizar, compus din…
-
Candlelight Concert
Una scurtă, strict pentru că vreau să documentez experiența. ”Candlelight Concerts” sunt probabil deja cunoscute publicului larg. Își fac un marketing agresiv axat mult pe cadre Instagram friendly. Muzică instrumentală la lumina lumânărilor. Sună fain, nu? Da, odată în viață. Experiența mea Mi-am luat bilet la un concert tribut Queen. La aproximativ o lună distanță, primesc mail că s-a anulat concertul. Mi se oferă un voucher și posibilitatea de a cumpăra altă experiență. Pe site, același concert Queen, cu o modificare minoră (oră diferită, parcă) dar cu vreo 10 lei mai scump. Zâmbesc amar și îmi asum paguba. Concertul Mi-am dorit să îmi placă. Am mers la Filarmonică cu mintea…
-
Concert în Sinagogă
Tot din seria ”redescoperim orașul”, azi despre un fel de reîntâlnire cu Sinagoga din Cetate Sinagoga, atunci În urmă cu mulți ani, am asistat la un concert in Sinagoga din cetate. A fost o experiență… dubioasă. Un eveniment sponsorizat de un producător de bere, cu muzică tehno și un bas ce răsuna mult prea tare între zidurile vechi. Din experiența respectivă am rămas cu frânturi. Praful de pe bănci. Altarul și pereții, frumoși în ciuda decăderii evidente. Și momentul în care era să îmi rup gâtul urcând pe scările putrezite către etajul unu. Momentul respectiv a cimentat definitiv fascinația mea pentru sinagogi și o antipatie violentă față de muzica techno.…
-
The Last Showgirl
”The Last Showgirl” mi-a plăcut atât de mult încât am decis că merită o postare separata :). L-am văzut în cadrul “American Independent Film Festival”, la Cinema Timiș. Proiecția m-a captivat de la trailer. Câteva motive pentru care ”The Last Showgirl” este un film care nu trebuie ratat: Pamela Anderson Wow! Ultima dată când am auzit de actriță, încă mai făcea furori într-un costum roșu de baie. Anii au trecut, Anderson a dispărut într-un colț de umbră. Come-back-ul ei este total atipic pentru actrițele anilor 90. Anderson nu își maschează vârsta; o acceptă. Normalizează ridurile, pielea lipsită de fermitate, oboseala. Iar asta mi se pare incredibil de frumos. Mișcarea actriței…
-
Înapoi la cinema
Când te muți într-un oraș ”mare”, se întâmplă deseori un fenomen ciudat. După o fază de entuziasm de durată variabilă, se instaurează o rutină. Și treptat, universul tău se reduce din nou… la câteva străzi. Pentru acest an mi-am propus tacit să îmi schimb relația cu Timișoara. Să o redescopăr, să mă îndrăgostesc mai profund de ea. Iar prima oprire a fost la cinema. În octombrie 2023, în centrul orașului s-a redeschis Cinema Timiș. A venit ca doua componentă dintr-un viitor trio: Cinema Victoria funcționa deja din 2022. În 2024, Cinema Studio venea să completeze grupul. Am ales Cinema Timiș pentru prima mea ”ieșire în lume” pentru că era o…
-
Biroul
În week-end am terminat renovarea biroului, după trei ani în care spațiul a servit alternativ pe post de dormitor, depozit, loc de grădinarit și vopsit chestii. Uneori în paralel. Mi-am luat o jaluzea în cap. Am reușit să vopsesc mobila, trei perechi de ciorapi și un sfert de câine. Mi-a înțepenit spatele agațând ghirlanda de iedere în jurul geamului. Am pierdut o cantitate obscenă de timp căutând imaginile perfecte de pus pe pereți. Iar la final, locul arată exact cum mi-am dorit – un spațiu cozy, o antiteză plăcută la tot ce inseamnă Ikea și pereți albi. Biroul meu e întunecat. Genul de întuneric ce te îmbrățișează și îți spune…
-
Goli Otok
Soarele Croat lovește fără milă. Croația în august s-a dovedit a fi o idee neinspirată. Un amestec de odihnă forțată și nevoia de a face ceva. Croaziera din acea zi nu face excepție. O zi mult prea lungă și mult prea caldă. Ghidul ne anunță că debarcăm pe Goli Otok, ”the prison island”. Ne indică plajele și un trenuleț turistic. De aici, ne descurcăm. La coborâre mi se rupe o sanda. Și cu ea, dispare ultima brumă de entuziasm. O luăm în grup spre plajă. Linda se avântă cu mult entuziasm către cactușii de pe marginea drumului. Eu încerc să o domolesc, cu un picior avariat. În aceste condiții, abia…
-
Timișoara 21k – ediția 2024
Anul trecut, Timișoara 21k mi s-a părut excesiv de focalizat pe competiție. În 2024, a fost exact opusul. Am pierdut șirul oamenilor cu care am interacționat. Aplauze, o vorbă de încurajare dusă de ploaie de la un anonim la altul. Și o mare masă de alregători zâmbind în ploaie.




















