-
Când și trandafirii mor
S-a dus și bolta… Un final previzibil, după două zile de ninsoare continuă. Mica mea sursă de inspirație s-a făcut una cu pământul. Cu ea dispare o fărâmă de ”acasă” – trandafirii aceia sălbăticiți, de care se leagă primele mele amintiri din Hunedoara maternă, amintiri regăsite într-un oraș străin, sub forma unei bolte pline de culoare și viespi. I-am iubit atunci, în prima zi când m-am mutat. Am învățat să le admir tăria, să le cunosc toanele și nuanțele. Ei anunțau cel mai bine schimbarea sezoanelor – primăvara, lujere uscate gata să revină la viață; vara – florile moleșite de atâta căldură; toamna – ultima înflorire, ca o sfidare adresată…
-
Raiul, cumpărat cu portocale
Pe vremuri, când eram încă în liceu, am făcut pentru scurt timp voluntariat într-un centru de plasament. Nu mai știu exact de la ce a pornit ideea, dar probabil la vremea respectivă avea un farmec romantic. Ne vedeam ajutând copiii, inspirându-i, făcându-i oameni mai buni. Deh, eram tinere și naive. În realitate, duminicile din anul respectiv au fost orice, numai inspiraționale nu. Iar dacă anumite detalii s-au estompat cu timpul, mirosul acelui loc, de urină stătută îmbibată cu detergent ieftin, mi s-a împregnat definitiv în memorie. La fel și fețele copiilor. La 16 ani nu știam ce e mizeria. Îi intuiam prezența, citeam despre ea în romane, dar cumva rămânea…
-
Centenar
Întâi decembrie 2018, Frankfurt. Zborul de Timișoara are întârziere. Stau în fața porții de îmbarcare și privesc oamenii – vârste și naționalități diferite, îngrămădite de circumstanțe într-un spațiu mult prea mic. Nu mi-e greu să-mi ochesc compatrioții, chiar fără să-i aud vorbind: un bărbat cu trei bagaje supradimensionate de mână; o tipă machiată, plină de zorzoane, în training și adidași; câteva bătrâne gătite ca de biserică. Minutele trec parcă prea încet. Pe scaunul din fața mea, o tânără urlă în telefon. Asist fără să vreau la o întreagă scenă sentimentală, cu un el care nu a răspuns celor 20 de apeluri din seara precedentă, iar ea are probleme cu imprimanta.…
-
Ceapă
Sâmbătă. Noiembrie și-a intrat în drepturi, vremea te îndeamnă la activități casnice, la căldură. Mă trezesc cu chef de o friptură de vită, așa cum numai eu știu să fac. Pofta mare, frigiderul mârâie dezaprobator a gol. Opțiunea firească – Carrefour. În magazin, agitația specifică fiecărui week-end. Lumea se împinge, copiii urlă, bătrânii înțepenesc minute în șir fix în fața produsului de care ai nevoie. Îmi croiesc drum către raionul de condimente, nu fără a-mi lua două roți de cărucior peste picioare in ză process. Asta e, mâncarea bună cere sacrificii. Dau să iau produsele, moment în care înțepenesc în fața unei scene neașteptate – în mijocul nebuniei din jur,…
-
Shanghai
Dintre sutele de poze făcute în cea mai recentă călătorie în China, preferata mea rămâne o poză blurată. Un amalgam de lumini, care la prima vedere nu transmite nimic. Totuși, mie poza aceea îmi spune… totul. Etajul 10, o noapte nedormită, un oraș vuind la picioarele mele. Anonimitate completă, într-un loc străin, în celălalt capăt al lumnii. Poza asta îmi evocă China mai mult decât ar face-o toate obiectivele sau filmările. În ea s-au adunat la un loc toate senzațiile pe care țara asta fantastică mi le inspiră: calm, agitație, sentimentul stăruitor că ai aterizat într-o realitate paralelă, într-o secvență de film pe care nu prea ști cum să o…
-
5 ani pe drumuri
Recent am pensionat vechiul meu pașaport. 5 ani, 24 de vize, 4 continente, sute de zboruri. Acum cinci ani, o decizie de moment mi-a dat viața peste cap. Nu știam atunci în ce mă bag. Viața pe drumuri încă mi se mai părea o existență ideală, lipsită de griji, o vacanță continuă condimentată cu experiențe unice. Am avut dreptate și nu prea. Partea proastă cu obiectele foarte lucioase e că tind să se înnegrească extrem de repede, Iar petele, oricât de mici, ies mai puternic în evidență prin puterea contrastului. La fel și cu stilul de viață – cu cât pare mai strălucitor, cu atât mai mari sunt șansele să…
S-ar putea să îți placă și...
În casa altuia
Călătoriile – atunci și acum
Ieftin și cu vedere la mare
-
Letting go
Undeva prin vară am început să experimentez cu minimalismul. A venit cumva firesc. După ani de acumulări, lucrurile din jur tind să se transforme ușor ușor în balast. Nu mi-a fost greu să scap de obiectele din jurul meu. Am donat saci de haine, m-am despărțit cu o ușurință care mă surprinde de amintiri aparținând altor timpuri, obiecte, cărți, nimicuri sentimentale. Asta a fost partea ușoară. Problema cu curățenia este că, odată eliberat un spațiu, celelalte unghere murdare tind să iasă în evidență mai strident, mai obositor. În cazul meu, spațiul gol din casă a aruncat o lumină nu prea plăcută asupra relațiilor mele cu oamenii. Și am constatat că…
-
Octombrie
Este o toamnă atipică. Jucăușă, caldă, plină de muzică și nopți leneșe ce par a purta cu ele mirosul unei veri nu prea îndepărtate. Și parcă niciodată nu am apreciat mai mult ca acum viața la curte. E frumos, să ai orașul clocotind la metri distanță, în timp ce în refugiul tău colorat trandafirii își scutură ultimele petale, iar vița de vie oftează în zgomot de frunze uscate. În timpul zilei, vrăbiile și câinele poartă un război de gherilă pe bobițe. Se lasă aproape inevitabil cu mârâituri și scheunături dezamăgite. Noaptea, curtea este revendicată de pisici. De ceva timp, au inclus-o în traseul lor nocturn – se furișează agale pe alee,…
S-ar putea să îți placă și...
Costul dansului
15 mai nu e finalul
Cea mai importantă lecție din dans
-
Tanti Mioara
Cred că orice cartier o are -o femeie trecută de a doua tinerețe, mereu sobră, mereu încruntată, la curent cu tot ce mișcă în zonă, ce croșetează țeapăn pe o bancă și așteaptă să-i aterizeze sub nas următoarea victimă. În cazul meu și al găștii de puștani ce bântuia în acea vreme spațul dintre V3 și B6, apariția aceasta purta numele de tanti Mioara. Cu păr alb și ochelari de bufniță, atipic de înaltă și de dreaptă pentru femeile de vârsta ei, tanti Mioara era coșmarul oricărui copil sub 6 ani. Critica orice, oricând, oriunde și avea o preferință specială pentru noi, copiii de siderurgiști, plasați peste zi în grija…
S-ar putea să îți placă și...
“Cândva, când o să am timp” e acum
Autosuficiență, eșecuri, bule
Despre liniște
-
Prețul corect
De câțiva ani am dezvoltat o afinitate pentru produsele hand-made. Le vânez peste tot, excursii, târguri sau magazine dedicate. Îmi plac, pentru că spun o poveste. Pentru că banii pe care îi investesc în aceste produse pot face un impact real asupra comunităților, încuranjând micile afaceri, artiștii și producătorii locali. În acest context m-am lovit de o întrebare, încă frecvent întâlnită – de ce prețul unui obiect făcut manual egalează sau chiar depășește cel al unuia produs pe bandă? Răspunsul pare logic – un artist/producător independent nu beneficiază de gradul de automatizare al unei fabrici. În plus, plătim mai mult decât echivalentul materialelor. Produsul pe care îl achiziționăm e o…
S-ar putea să îți placă și...
Silent Reading Party by Cărturești
Timișoara Triathlon – ediția 2026
#magic
