• Ateliere,  Evenimente

    Un girl’s date creativ // ATELIER FLORAL

    Scriam la un moment dat că îmi doresc foarte mult să ajung la ”Casa cu Iederă”. Ocazia a apărut chiar înainte de 8 martie, sub forma unui girls date organizat de Florăria First Bloom. Organizarea De la început am avut un vibe bun. Există oameni cu care rezonez și simt asta din primele secunde. Când am vorbit cu Andreea privind înscrierea, totul s-a simțit natural. Comunicare fluidă, transparență, atenție la detalii. Cu câteva zile înainte de eveniment s-a organizat un chat unde s-au repetat toate informațiile și ni s-a oferit posibilitatea să ne alegem culorile pentru eveniment. Locația În anii de facultate, treceam pe lângă Casa cu Iederă aproape zilnic.…

  • Teatru

    Heidi la Teatrul German

    De 1 martie, mi-am făcut cadou un ”mărțișor” special: o revedere cu Heidi. Heidi, cartea Copilăria mea poartă urma a două cărți – o carte galbenă de basme nemțești și ”Hedi”. Când bunica mi-a citit prima dată din carte, coperțile albe încă erau noi. Când ușa copilăriei mele s-a închis, cartea zăcea pe un raft pătată, lipită cu scotch-ul bunicului pe cotor și cu urechi de măgar. Nu îmi dau seama dacă am iubit cartea, sau doar vocea bunicii. Dar Clara și Heidi vor rămâne pe veci legate de amintirea unor vremuri mai simple. Când cortina s-a lăsat peste casa bunicilor, am pitit amintirea într-un colț. Heidi, Clara și Peter…

  • Evenimente,  Tururi Ghidate

    Timișoara Otomană – Tur ghidat

    Cum poți să faci un tur al unui oraș care nu mai există? Răspunsul l-am aflat de la Ilie Rădoi, în cadrul unui tur ghidat organizat de Visit Timișoara. Provocările multiculturalității Cred că, în momentul în care îți alegi un oraș drept casă, te obligi să îi cunoști istoria. Evident, lucrurile se complică puțin când vine vorba de Timișoara. Pentru că povestea ei este vastă, marcată de multe cuceriri și influențe. Putem vorbi la nesfârșit despre Timișoara maghiară, germană, evreiască, sârbească, otomană. Românii au venit târziu și au fost, timp îndelungat, o populație minoritară. Totuși, în tabloul acesta multicultural, lumea uită prea des de influența otomană. De ce? Pentru că…

  • Teatru

    Der Kirschgarten la Teatrul German

    Continuăm cu ghinioanele. ”Livada cu vișini” la Teatrul German de Stat Timișoara.Aici, conflictul a fost pur o chestiune de gust. În apărarea piesei, multe voci din online o laudă. Dar suntem pe blogul meu, unde citiți părerile mele. Iar eu sunt, pare-se, mai trandiționalistă. Scenariul promitea Nu am citit piesa. Dar, în ciuda libertăților artistice din interpretare, cred că intuiesc cam cum arăta originalul. Livada de vișini, conexiunea plină de semnificații ce unește generații. Urmașii răniți, inresponsabili, inevitabila pierdere. Rușii transformă tragicul în poezie. Cred că m-aș fi împăcat bine cu o interpretare mai fidelă scenariului. Cu ce nu am rezonat Ok, m-ați prins, sunt bătrână. Am sentimente amestecate privind…

  • Filarmonica

    Kurtag 100 – recital cameral

    Îmi doream de foarte mult timp să vizitez Palatul Lloyd. Așa că atunci când Filarmonica Banatul Timișoara a anunțat un recital cameral în locația respectivă, am simțit că am câștigat la loto. De două ori. Muzică clasică și o locație nouă? În viața mea nu am cumpărat mai repede un bilet undeva. Clădirea Este emblematică pentru oraș. Efectiv nu ai cum să nu o remarci dacă te-am plimbat măcar odată prin centru. În drumul pe care privirea îl face de la clădirea Operei către Catedrală, se oprește fără să vrea pe Palatul Lloyd. Impunător, renovat cu gust, este un loc menit să te facă puțin curios. Interiorul se ridică la…

  • Operă și operetă

    Traviata la ORT

    Rămânem la femei pentru care iubirea este un pariu nefericit. Aceeași sală, alt decor, altă poveste. Pălăriile Intru în sală și privirea mi se oprește pe o grămadă de pălării. Cortina e încă lăsată, orchestra se încălzește pe fundal. Apoi spectacolul începe. Violetta, bolnavă pe pat. În jurul ei bărbații se succed. Fiecare își ia pălăria și pleacă. Unii o privesc cu milă, alții aruncă priviri melancolice. Toți fug. Revin la viața lor, uitând de frumusețea care își trăiește ultimele momente. Scena aceasta a setat tonul operei. Opera Din Traviata cunoșteam ”Brindisi”. Aveam o idee vagă despre poveste. Spectacolul mi le-a pus în perspectivă. ”Brindisi” este o sclipirie de frumusețe…

  • Teatru

    “Anna Karenina” la TNTM

    ”Annaaaaa, unde ești?”. Îmi voi aminti de aceste cuvinte. Sunt, în fond laitmotivul piesei care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de teatru. Revenirea Când mi-am propus să mă cultiv puțin pe partea de teatru, am creat un scenariu în capul meu. Piesa perfectă, locul perfect. Dar impulsivitatea mi-a luat-o înainte și am aterizat nepremeditat la ”Petrecere de nuntă”. Am povestit experiența aici. Nu a fost negativă, dar nici ce mi-am dorit. A plantat în mintea mea o îndoială. Poate că teatrul nu este pentru mine. Iar apoi am ajuns la ”Anna Karenina”. Primul lucru pe care l-am zărit au fost șinele. Apoi spectacolul a început cu un nor de fum.…

  • Operă și operetă,  Vag Cultural

    Scripcarul de pe acoperiș

    Știam că voi asista la un spectacol bun. Nu am anticipat cât de mult poate să mă atingă, cât de multe sentimente contradictorii poate să îmi provoace o operetă. Începutul Frumos, amuzant. O critică lipsită de răutate a vieții satului. ”Tradiție”. Personajele sunt evrei, dar povestea lor până în acest punct poate fi ușor transpusă în orice context rural. Toți avem bunicul ”acela” sceptic la nou, fidel unui stil de viață puțin… desuet. Am râs copios la unele schimburi de replici. Este ceva cu care pot empatiza. Cristian Rudic a fost, previzibil, excepțional în rolul lui Tevye. Decorurile – inteligent gândite. Dialogurile și scenografica – minunat concepute. Sfârșitul A venit…

  • Lumea mea,  Vag Cultural

    Analia Selis – Volver

    O mai știți pe Analia Selis? În 2003, ”Yo no soy de aqui” era pe buzele tuturor. Apoi s-a așternut liniștea. Sau așa credeam. Cadoul meu de Valentines Day În urmă cu vreo două luni, studiam cu drag și spor afișele cu evenimente culturale din stația UVT, când observ un nume cunoscut. Iar în mintea mea, începe să cânte o melodie: Yo no soy de aquí Y no soy de allá Vengo de una tierra En algún lugar Am hotărât pe loc să îmi iau bilet, în amintirea acelei melodii. Am ezitat preț de câteva secunde la categoria de locuri. Am concluzionat că merit un cadou de Valentines Day și…

  • Vag Cultural

    ”Petrecerea de nuntă” la TNTM

    A fost prima piesă de teatru văzută în peste un deceniu. Ironia este că nici măcar nu mai îmi amintesc de ce am luat bilet. De fapt, ”operațiunea revenirea” era planificată minuțios pentru Anna Karenina în 15 februarie. Bănuiesc eu că biletul a fost un shopping impulsiv între două stații de tramvai. Din când în când mai fac și dinastea – văd ceva ce îmi sună vag interesant și cumpăr. Aia e, nimeni nu e perfect. Teatrul Opera din Timișoara și Teatrul Național Timișoara își împart o clădire. ”Petrecerea de nuntă” a avut loc în sala mare. Și aici am făcut prima greșeală. Din experiența operetelor știu că ”aproape” înseamnă…