-
Călătoriile – atunci și acum
Prima călătorie solo am întreprins-o în 2014. La vremea respectivă, am fost mândră de organizarea mea. La 7 ani distanță, același set-up mi se pare desprins dintr-un film horror. Creștem, ne schimbăm. Nevoile noastre se modifică. La 20 de ani călătorim într-un fel, la 30 de ani în altul. Și nu e nimic rău în asta 🙂 Mai jos, câteva constatări de ”om mai bătrân”, după ultima incursiune peste granițe. Cazările La 20 de ani, o cazare într-un hostel mi se părea soluți perfectă. 12 oameni într-o cameră unisex pentru un preț modic? Score! Nu întelegeam în ruptul capului de ce cineva ar da câteva sute euro pentru ceva atât…
-
Viața ca o plăcintă perfectă
În teorie da, probabil e frumos să ai viața atent împărțită în felii egale. În practică, nu prea merită efortul.
-
Carantina – între două extreme
Astea fiind zise, cum găsim calea spre echilibru? Câteva idei mai jos:
-
Unde se duce timpul nostru
De trei zile, telefonul meu petrece mult timp de calitate în dulap.
-
Timpul pe care ni-l dăruim
Relaxare – nu am putea trăi fără ea. Cinci minute cu ochii în telefon, două ore pentru un film, o ieșire la cafea. Sunt genul de lucruri mici care ne colorează zilele, dincolo de reperele fixate de rutină. Facem ceva pentru noi. Dar oare e suficient? Eu cred că nu. Cred că există o diferență sensibilă între micile pasiuni care ne ajută să ne detașăm și cele care ne ajută să creștem. Cele două noțiuni pot fi sinonime uneori, dar ocazional intră în conflict. Previzibil, câștig de cauză are aproape întotdeauna prima categorie. E o situație cu care mă identific des, în special în perioadele de stres, când presiunea de…
