-
Călătoriile – atunci și acum
Prima călătorie solo am întreprins-o în 2014. La vremea respectivă, am fost mândră de organizarea mea. La 7 ani distanță, același set-up mi se pare desprins dintr-un film horror. Creștem, ne schimbăm. Nevoile noastre se modifică. La 20 de ani călătorim într-un fel, la 30 de ani în altul. Și nu e nimic rău în asta 🙂 Mai jos, câteva constatări de ”om mai bătrân”, după ultima incursiune peste granițe. Cazările La 20 de ani, o cazare într-un hostel mi se părea soluți perfectă. 12 oameni într-o cameră unisex pentru un preț modic? Score! Nu întelegeam în ruptul capului de ce cineva ar da câteva sute euro pentru ceva atât…
S-ar putea să îți placă și...
Mic ghid al călătorului solo
O mare de alb
Ieftin și cu vedere la mare
-
Viena cu trenul
Dacă tot am primit mai multe mesaje în privat despre cea mai recentă călătorie în Viena, las asta aici, poate vă vin idei de Glühwein prin Austria. Planificarea rutei Site-ul Deutsche Bahn. Momentan mi se pare cea mai bună resursă, atât pentru călătorii la nivel local, cât și internațional. Din păcate nu afișează prețul, deci tot la site-ul CFR am ajuns. Am optat pentru cea mai simplă rută, cu schimbare în Budapesta. 10 ore dus, 9 ore întors cu tot cu o mică pauză de cafea în Keleti. Achiziție și preț 312 lei toată povestea, bilet dus-întors cumpărat cu cinci zile înainte de plecare, cu rezervare opțională de locuri pe…
-
O mare de alb
Oslo – prima ninsoare din sezon. Trenul își croiește drum printre mări de alb. Pe alocuri mai răsare fugitiv impresia unei grădini sau a unei case. Dispar la fel de repede cum au apărut. Când zăpada decide să revină în Norvegia, o face foarte puțin subtil. Îneacă tot, reduce esența la o simplă nuanță. Întâi a fost urgia – o perdea groasă de fulgi ce te amețește și îți blochează instinctele. Nu îți mai dai seama unde e sus sau jos, stânga sau dreapta. Te lași purtat de ninsoare și îți numeri binecuvântările când ajungi în sfârșit la căldură. Atât că nu reziști mult acolo. Nu trece mult și albul…
-
Ieftin și cu vedere la mare
Vara vine la pachet cu zeci de griji, unele mai subtil formulate ca altele: de la faptul că nu ne mai încape costumul de baie de sezonul trecut, la teama că ne vom arde stând prea mult la soare, sezonul estival aduce tot felul de provocări. Dar niciuna nu bate momentul ăla fatidic când o cunostință cu care m-am văzut ultima dată acum 5 ani la coadă în Carrefour lansează subit un ”Ceau, ce mai faci?”. E un ciclu ce se repetă anual, mai previzibil ca fazele lunii. Cunosc semnalele, miros ce urmează dar mereu ratez la mustață momentul propice pentru a-mi tăia cablul la net și a fugi în…
-
În casa altuia
Cei doi factori combinați au adus recent la apariția unei noi subspecii, pe care am s-o denumesc temporar ”cocalarul cu pașaport”.
S-ar putea să îți placă și...
Viena cu trenul
Ieftin și cu vedere la mare
Călătoriile – atunci și acum
-
Shanghai
Dintre sutele de poze făcute în cea mai recentă călătorie în China, preferata mea rămâne o poză blurată. Un amalgam de lumini, care la prima vedere nu transmite nimic. Totuși, mie poza aceea îmi spune… totul. Etajul 10, o noapte nedormită, un oraș vuind la picioarele mele. Anonimitate completă, într-un loc străin, în celălalt capăt al lumnii. Poza asta îmi evocă China mai mult decât ar face-o toate obiectivele sau filmările. În ea s-au adunat la un loc toate senzațiile pe care țara asta fantastică mi le inspiră: calm, agitație, sentimentul stăruitor că ai aterizat într-o realitate paralelă, într-o secvență de film pe care nu prea ști cum să o…
-
5 ani pe drumuri
Recent am pensionat vechiul meu pașaport. 5 ani, 24 de vize, 4 continente, sute de zboruri. Acum cinci ani, o decizie de moment mi-a dat viața peste cap. Nu știam atunci în ce mă bag. Viața pe drumuri încă mi se mai părea o existență ideală, lipsită de griji, o vacanță continuă condimentată cu experiențe unice. Am avut dreptate și nu prea. Partea proastă cu obiectele foarte lucioase e că tind să se înnegrească extrem de repede, Iar petele, oricât de mici, ies mai puternic în evidență prin puterea contrastului. La fel și cu stilul de viață – cu cât pare mai strălucitor, cu atât mai mari sunt șansele să…
-
2500 km
E mereu același scenariu – mă trezesc, la revenirea după o absență mai lungă și pentru o clipă încă mai am impresia că sunt acolo. Inspir mirosurile altei lumi, aud zgmotele altei vieți. O clipă doar, prezentul refuză să se furișeze și mai lasă loc amintirii. Ieri m-am trezit căutând norii. Nu norii răsfirați ai Banatului, ci masele acelea pufoase ce năvăleau in forță pe stâncile vulcanice, pentru a se opri, ca la o comandă nevăzută, toti in același loc, delimitând realități, lumi. Pentru o fracțiune de secundă, mi s-a părut că le simt prezența. În aer încă mai plutea neastâmpărul premergător unei zile de aventuri, de departe se simțea…
-
Timișoara ca o escală
Mai puțin… două ore până la următoarea călătorie. Și puțin peste 72 de la ultima aterizare. Împachetatul s-a transformat de mult în rutină. La fel și peisajul, mereu schimbător, al norilor care mă însoțesc spre alt loc. Emoțiile de la început, când stăteam cu un nod în gât cu zilele și îmi compuneam testamentul în gând analizând scenarii care de care mai catastrofale s-au pierdut și ele în decursul anilor. Călătoriile nu mai sunt excepția, ci regula, și aș minți spunând că mă deranjează. Da, e obositor. Da, vine cu sacrificii, agitație, regrete, nervi. Da, din când în când privesc la orașul pe care mă încăpățânez să-l numesc ”acasă” ca…
-
După 5 luni
Și-am revenit. Timișoara e nesigură din nou, iar Starbucks e pe cale să intre în pană de cafea :). Câteva concluzii, la final de ”exil”: Există două tipuri de oameni: cei care suferă un șoc cultural și cei care (se) mint foarte bine. Oricât de bine ai crede că cunoști o țară, nuanțele nu se descoperă prin vizite ocazionale. Ori fix acele nuanțe îți vin de hac atunci când te aștepți mai puțin. La sosire, mă temeam de lucruri previzibile: cultura, valorile diferite, birocrația și … bavareza. La toate m-am adaptat binișor. În schimb nici până la final nu am reușit să mă obișnuiesc cu liniștea de pe străzi și…
