-
Ieftin și cu vedere la mare
Vara vine la pachet cu zeci de griji, unele mai subtil formulate ca altele: de la faptul că nu ne mai încape costumul de baie de sezonul trecut, la teama că ne vom arde stând prea mult la soare, sezonul estival aduce tot felul de provocări. Dar niciuna nu bate momentul ăla fatidic când o cunostință cu care m-am văzut ultima dată acum 5 ani la coadă în Carrefour lansează subit un ”Ceau, ce mai faci?”. E un ciclu ce se repetă anual, mai previzibil ca fazele lunii. Cunosc semnalele, miros ce urmează dar mereu ratez la mustață momentul propice pentru a-mi tăia cablul la net și a fugi în…
-
În casa altuia
Cei doi factori combinați au adus recent la apariția unei noi subspecii, pe care am s-o denumesc temporar ”cocalarul cu pașaport”.
-
Consumul ca un passe-temps
De când mă știu am avut o relație complicată cu shoppingul. Nu pricepeam cum mama-naibii un om sănătos la cap își poate petrece ore bune din viață alegând… perechea perfectă de pantofi. Mai târziu, când, într-o perioadă complicată, mă trezeam inevitabil în magazin, cumpărând ceva doar pentru că pot, am înțeles că mare parte din cumpărăturile compuslive nu sunt atât despre obiect, cât despre putere. Cumpărăm mult, scump și impulsiv nu din nevoie, ci pentru a masca alte goluri. Practic, folosim puterea de cumpărare pentru a ne demonstra inutil și complet ineficient că situația nasoală în care ne aflăm are și avantaje. Te-a enervat șeful? Nu-i bai, uite ce pereche…
-
Minimalismul e doar pentru bogați?
Am încercat să citesc recent ”Arta simplității” de Dominique Loreau. Spun încercat, pentru că m-am oprit după primele 50 de pagini. Nu e doar antipatia mea veche față de cărți de self-help și alte minunății care îți spun cum să îți trăiești viața la secundă. Cartea mi se părea scrisă de o snoabă. Pasaje care glorificau minimalismul, într-o formă total inaplicabilă omului de rând. Cartea ridică în slăvi spațiile goale, renunțarea la orice nu îți e absolut necesar. Frumos, nu? Ar fi, dacă nu ar porni de la premisa total absurdă că majoritatea oamenilor își permit să trăiască așa. Cu ”Arta simplității”, ca de altfel cu toate interpretările extreme ale…
S-ar putea să îți placă și...
Minimalismul, așa cum îl vrem noi
A fost odată o vară
Leuștean și nostalgie
-
Generații
O știți pe aia cu ”spune-i vieții ce vrei ca să râdă de tine?”. Ei bine, în cazul relației mele cu animalele, fraza de mai sus se aplică la fix. 19 ani am fost ”the cat whisperer”. Am un talent ciudat de a atrage patrupede torcătoare aproape oriunde merg, fie că locul respectiv e un birou din Tunisia sau o sală de dans de la etajul doi. În aproape trei decenii încă nu am dat de pisica pe care să nu o pot îmblânzi. Atât că dragostea pentru pisici și statul la bloc ridică mici probleme de compatibilitate, așa că ani la rând mi-am pus pofta în cui și m-am…
-
Amprenta tuturor lucrurilor
Acum câteva zile a debutat pe Netflix seria ”Tidying Up with Marie Kondo”. Am urmărit de curiozitate vreo două episoade. Îmi place de Marie și am cules câteva idei interesante din cărțile ei. Punctul central din ”filosofia” autoarei este renunțarea la obiecte, iar serialul urmărește punerea în practică a acestui principiu. Marie vizitează diverse familii și, după câteva momente dramatice și niște lacrimi vărsate pe alocuri, sfârșește prin a le ”revoluționa” viața. Oamenii scapă de o groază de lucruri inutile, iar la final tot sunt fericiți și recunoscători. Mișto, nu? Atât că seria o dă în bară rău de tot la un capitol – gunoaiele. În aproape fiecare episod, cadrul…
-
Minimalismul, așa cum îl vrem noi
Unul din conceptele cu care am început să experimentez pe la mijlocul anului trecut a fost cel de minimalism. Se întâmpla la scurt timp după revenirea din Germania. Visam la o tranziție ușoară, înapoi spre normal. În schimb, m-am lovit de o sumedenie de impedimente, începând cu cele patru trollere de la ușă, continuând o casă care inspira orice numai zen nu, plus o tot felul de stimuli exteriori pentru care nu aveam nici timp, nici energie. A fost momentul în care mi-am dat seama că fac ceva greșit. Așa că am început, încet, încet, demersurile spre simplificare. Cam în aceeași perioadă mi-a aterizat sub nas primul articol despre minimalism.…
-
Când și trandafirii mor
S-a dus și bolta… Un final previzibil, după două zile de ninsoare continuă. Mica mea sursă de inspirație s-a făcut una cu pământul. Cu ea dispare o fărâmă de ”acasă” – trandafirii aceia sălbăticiți, de care se leagă primele mele amintiri din Hunedoara maternă, amintiri regăsite într-un oraș străin, sub forma unei bolte pline de culoare și viespi. I-am iubit atunci, în prima zi când m-am mutat. Am învățat să le admir tăria, să le cunosc toanele și nuanțele. Ei anunțau cel mai bine schimbarea sezoanelor – primăvara, lujere uscate gata să revină la viață; vara – florile moleșite de atâta căldură; toamna – ultima înflorire, ca o sfidare adresată…
S-ar putea să îți placă și...
Cum am scăpat de Tanti Roz
Amprenta tuturor lucrurilor
O primăvară fără ea
-
Ceapă
Sâmbătă. Noiembrie și-a intrat în drepturi, vremea te îndeamnă la activități casnice, la căldură. Mă trezesc cu chef de o friptură de vită, așa cum numai eu știu să fac. Pofta mare, frigiderul mârâie dezaprobator a gol. Opțiunea firească – Carrefour. În magazin, agitația specifică fiecărui week-end. Lumea se împinge, copiii urlă, bătrânii înțepenesc minute în șir fix în fața produsului de care ai nevoie. Îmi croiesc drum către raionul de condimente, nu fără a-mi lua două roți de cărucior peste picioare in ză process. Asta e, mâncarea bună cere sacrificii. Dau să iau produsele, moment în care înțepenesc în fața unei scene neașteptate – în mijocul nebuniei din jur,…
-
Shanghai
Dintre sutele de poze făcute în cea mai recentă călătorie în China, preferata mea rămâne o poză blurată. Un amalgam de lumini, care la prima vedere nu transmite nimic. Totuși, mie poza aceea îmi spune… totul. Etajul 10, o noapte nedormită, un oraș vuind la picioarele mele. Anonimitate completă, într-un loc străin, în celălalt capăt al lumnii. Poza asta îmi evocă China mai mult decât ar face-o toate obiectivele sau filmările. În ea s-au adunat la un loc toate senzațiile pe care țara asta fantastică mi le inspiră: calm, agitație, sentimentul stăruitor că ai aterizat într-o realitate paralelă, într-o secvență de film pe care nu prea ști cum să o…
