-
Letting go
Undeva prin vară am început să experimentez cu minimalismul. A venit cumva firesc. După ani de acumulări, lucrurile din jur tind să se transforme ușor ușor în balast. Nu mi-a fost greu să scap de obiectele din jurul meu. Am donat saci de haine, m-am despărțit cu o ușurință care mă surprinde de amintiri aparținând altor timpuri, obiecte, cărți, nimicuri sentimentale. Asta a fost partea ușoară. Problema cu curățenia este că, odată eliberat un spațiu, celelalte unghere murdare tind să iasă în evidență mai strident, mai obositor. În cazul meu, spațiul gol din casă a aruncat o lumină nu prea plăcută asupra relațiilor mele cu oamenii. Și am constatat că…
-
Octombrie
Este o toamnă atipică. Jucăușă, caldă, plină de muzică și nopți leneșe ce par a purta cu ele mirosul unei veri nu prea îndepărtate. Și parcă niciodată nu am apreciat mai mult ca acum viața la curte. E frumos, să ai orașul clocotind la metri distanță, în timp ce în refugiul tău colorat trandafirii își scutură ultimele petale, iar vița de vie oftează în zgomot de frunze uscate. În timpul zilei, vrăbiile și câinele poartă un război de gherilă pe bobițe. Se lasă aproape inevitabil cu mârâituri și scheunături dezamăgite. Noaptea, curtea este revendicată de pisici. De ceva timp, au inclus-o în traseul lor nocturn – se furișează agale pe alee,…
S-ar putea să îți placă și...
Lumea ne-o construim singuri
Unde se duce timpul nostru
Despre nevoia de frumusețe
-
Tanti Mioara
Cred că orice cartier o are -o femeie trecută de a doua tinerețe, mereu sobră, mereu încruntată, la curent cu tot ce mișcă în zonă, ce croșetează țeapăn pe o bancă și așteaptă să-i aterizeze sub nas următoarea victimă. În cazul meu și al găștii de puștani ce bântuia în acea vreme spațul dintre V3 și B6, apariția aceasta purta numele de tanti Mioara. Cu păr alb și ochelari de bufniță, atipic de înaltă și de dreaptă pentru femeile de vârsta ei, tanti Mioara era coșmarul oricărui copil sub 6 ani. Critica orice, oricând, oriunde și avea o preferință specială pentru noi, copiii de siderurgiști, plasați peste zi în grija…
-
Prețul corect
De câțiva ani am dezvoltat o afinitate pentru produsele hand-made. Le vânez peste tot, excursii, târguri sau magazine dedicate. Îmi plac, pentru că spun o poveste. Pentru că banii pe care îi investesc în aceste produse pot face un impact real asupra comunităților, încuranjând micile afaceri, artiștii și producătorii locali. În acest context m-am lovit de o întrebare, încă frecvent întâlnită – de ce prețul unui obiect făcut manual egalează sau chiar depășește cel al unuia produs pe bandă? Răspunsul pare logic – un artist/producător independent nu beneficiază de gradul de automatizare al unei fabrici. În plus, plătim mai mult decât echivalentul materialelor. Produsul pe care îl achiziționăm e o…
S-ar putea să îți placă și...
Salomeea la Cinema Johnny
Un girl’s date creativ // ATELIER FLORAL
Hodi’s Pumpkin Fest
-
Lumen
Nu m-am priceput niciodată să scriu despre evenimente. Descrierile arareori reflectă cu adevărat munca din spatele unui spectacol, iar în cazul lui Lumen cu atât mai puțin. Mi-e greu să îmi imaginez câți nervi, cât efort, au stat în spatele la ce s-a întâmplat ieri pe Bega. Știu doar că ieri câteva sute de oameni au vibrat la unison. Au fost din nou copii, s-au minunat, au aplaudat, s-au contopit în lumină și muzică. Timp de 45 de minute timpul s-a oprit, iar tot ce a contat cu adevărat a fost povestea din fața noastră. Lumen a fost o desfășurare de forțe – dans, muzică, acrobație, ambarcațiuni, efecte speciale. Totul,…
S-ar putea să îți placă și...
Voluntariat la Heritage of Timișoara
The Color Run – 2022
Despre izabelart.ro
-
Zgomot
Mult prea mult zgomot. Prea multă ură. Prea multe opinii urlate cu caps, prea multe poziții inflexibile. În ultimele zile mi se pare că online-ul e cuprins de o orbire colectivă. Suntem prinși într-un război care nu ne aparține, ne luăm la harță, aruncăm cu păreri aduse la rang de adevăr absolut. În online-ul din ultimele zile nu mai e loc de gri, nici de înțelegere, nici de dialog. E doar furie, instigare, luptă. Și am obosit. Sunt sătulă ca la fiecare logare pe Facebook să dau invariabil de statusuri agresive, exemple, studii de caz, atacuri. Respect spiritul civic dar urăsc felul în care se manifestă în ultima vreme. Un…
S-ar putea să îți placă și...
Unde se duce timpul nostru
Viața are mai mult de o viteză
De-ale shoppingului
-
2500 km
E mereu același scenariu – mă trezesc, la revenirea după o absență mai lungă și pentru o clipă încă mai am impresia că sunt acolo. Inspir mirosurile altei lumi, aud zgmotele altei vieți. O clipă doar, prezentul refuză să se furișeze și mai lasă loc amintirii. Ieri m-am trezit căutând norii. Nu norii răsfirați ai Banatului, ci masele acelea pufoase ce năvăleau in forță pe stâncile vulcanice, pentru a se opri, ca la o comandă nevăzută, toti in același loc, delimitând realități, lumi. Pentru o fracțiune de secundă, mi s-a părut că le simt prezența. În aer încă mai plutea neastâmpărul premergător unei zile de aventuri, de departe se simțea…
S-ar putea să îți placă și...
Ieftin și cu vedere la mare
Mic ghid al călătorului solo
5 ani pe drumuri
-
Timișoara ca o escală
Mai puțin… două ore până la următoarea călătorie. Și puțin peste 72 de la ultima aterizare. Împachetatul s-a transformat de mult în rutină. La fel și peisajul, mereu schimbător, al norilor care mă însoțesc spre alt loc. Emoțiile de la început, când stăteam cu un nod în gât cu zilele și îmi compuneam testamentul în gând analizând scenarii care de care mai catastrofale s-au pierdut și ele în decursul anilor. Călătoriile nu mai sunt excepția, ci regula, și aș minți spunând că mă deranjează. Da, e obositor. Da, vine cu sacrificii, agitație, regrete, nervi. Da, din când în când privesc la orașul pe care mă încăpățânez să-l numesc ”acasă” ca…
S-ar putea să îți placă și...
Minimalism și sustenabilitate – un an mai târziu
Despre schimbare
Casa cu trandafiri
-
A fost odată o vară
Și a trecut ca o pală de vânt. Privind în spate, la lunile care s-au dus, mă pomenesc întrebându-mă unde naiba a dispărut timpul. Un întreg sezon al soarelui mi se așterne sub formă de fragmente. Goluri negre, întretăiate de amintirea unor excursii sau revederi. Decizii luate pe repede-înainte. Începuturi și finaluri. Întâlniri și mesaje de rămas-bun. Soare, ploaie, furtuni și scurte momente de liniște, în care îmi promiteam că cândva, într-un viitor nu prea îndepărtat, voi recupera tot ce am pierdut la capitolul introspecție. Nu a fost să fie. Unele evenimente nu îți lasă timp să le gândești, să le despici. Uneori, viața de ia pe sus fără avertizare.…
-
După 5 luni
Și-am revenit. Timișoara e nesigură din nou, iar Starbucks e pe cale să intre în pană de cafea :). Câteva concluzii, la final de ”exil”: Există două tipuri de oameni: cei care suferă un șoc cultural și cei care (se) mint foarte bine. Oricât de bine ai crede că cunoști o țară, nuanțele nu se descoperă prin vizite ocazionale. Ori fix acele nuanțe îți vin de hac atunci când te aștepți mai puțin. La sosire, mă temeam de lucruri previzibile: cultura, valorile diferite, birocrația și … bavareza. La toate m-am adaptat binișor. În schimb nici până la final nu am reușit să mă obișnuiesc cu liniștea de pe străzi și…
