În loc de urări

Mai puțin și începe. După aproape o lună de agitație, claxoane și înjurături, e în sfârșit momentul când toată alergătura își află rostul iar oamenii devin, pentru… 72 de ore legate, mai buni, mai familiști, mai, mai… În mai puțin de 24 de ore, o să se dezlănțuie și reglementara ploaie de urări. Ceva cu lumină, cadouri, sănătate, eventual puse în versuri dacă autorul e deosebit de inspirat.

Că nu sunt mare amatoare de sărbători v-ați prins deja. De la an la an, Crăciunul ajunge să mi se pară o farsă tot mai mare. E tot mai mult despre cadouri și poze, statut și aparență, așteptări și presiuni sociale. O fugă continuă, în slujba unui moment de care nu apucăm să ne bucurăm cu adevărat. Și de fapt, poate asta e problema. Ne așteptăm ca o zi, hai două, să ne vindece de un an întreg de lipsuri, așa că … băgăm cu nemiluita. Mâncare și alcool în exces, zeci de cadouri, sute de urări, telefoane, promisiuni. Iar după ce toată nebunia se liniștește, constatăm că suntem la fel de goi ca înainte, doar mai săraci cu câteva sute de lei.

În general nu îmi fac liste pentru Crăciun, nici nu mă omor cu mesajele. Pe cadouri nu dau doi bani; pe oamenii dragi îi caut atunci când mă mână dorul, sau grija, sau cheful de o poveste, nu o convenție socială. Ne găsim pentru că ținem unii la alții și ceea ce avem să ne spunem trece de ”Crăciun Fericit” și ”Fie ca…”. Tocmai de aceea, în ultimii ani, sărbătorile au fost mai puțin despre alergătură și mai mult despre detașare. Prefer să folosesc perioada dintre 24.12. și 31.12 ca un moment pentru a reflecta la anul care a trecut. Până recent îmi făceam bilanțuri și planuri de bătaie. Anul acesta am renunțat și la aceste elemente. Le înlocuiesc cu unul singur -recunoștința.

Mulțumesc:

• pentru toate schimbările, unele cerute, altele venite din senin – m-au dat peste cap, m-au obosit, dar m-au adus mai aproape de omul care sunt azi
• pentru toate dățile când tot ce credeam bătut în cuie a fost anulat în câteva secunde – am învățat că pot reconstrui aproape orice, pornind aproape de la 0
• pentru oamenii care au venit și cei care au plecat. Ambele grupuri mi-s dragi, chiar dacă din motive diferite. Cei care au venit, au umplut un gol. Cei care au plecat m-au învățat că renunțarea e o artă și din când în când cel mai frumos cadou pe care ți-l poți face e să te retragi cu grație
• pentru zecile de experiențe care mi-au oprit respirația în decursul ultimului an.
• pentru toate diminețile cu aromă de cafea și lătrături imperative
• pentru muzică
• pentru salsa
• pentru toate cărțile pe care am apucat să le citesc și cele câteva zeci noi care încă mă asteaptă
• pentru nenorocitul asta de blog, ce mi-a devenit mai drag decât îndrăznesc să recunosc

Nu-mi plac sărbătorile, nici urările de circumstanță. În schimb, cred în puterea introspecției. De aici și urarea mea pentru voi – undeva, între două porții de cozonaci, sper să găsim cu toții timp pentru noi. Să privim puțin în interiorul nostru, la ce ne-a făcut cu adevărat fericiți și la ce a fost doar o iluzie. Și cu asta în minte să începem un an nou. Unul lipsit de balast, convenții și cuvinte în exces.