-
În loc de urări
Mai puțin și începe. După aproape o lună de agitație, claxoane și înjurături, e în sfârșit momentul când toată alergătura își află rostul iar oamenii devin, pentru… 72 de ore legate, mai buni, mai familiști, mai, mai… În mai puțin de 24 de ore, o să se dezlănțuie și reglementara ploaie de urări. Ceva cu lumină, cadouri, sănătate, eventual puse în versuri dacă autorul e deosebit de inspirat. Că nu sunt mare amatoare de sărbători v-ați prins deja. De la an la an, Crăciunul ajunge să mi se pară o farsă tot mai mare. E tot mai mult despre cadouri și poze, statut și aparență, așteptări și presiuni sociale. O…
-
Raiul, cumpărat cu portocale
Pe vremuri, când eram încă în liceu, am făcut pentru scurt timp voluntariat într-un centru de plasament. Nu mai știu exact de la ce a pornit ideea, dar probabil la vremea respectivă avea un farmec romantic. Ne vedeam ajutând copiii, inspirându-i, făcându-i oameni mai buni. Deh, eram tinere și naive. În realitate, duminicile din anul respectiv au fost orice, numai inspiraționale nu. Iar dacă anumite detalii s-au estompat cu timpul, mirosul acelui loc, de urină stătută îmbibată cu detergent ieftin, mi s-a împregnat definitiv în memorie. La fel și fețele copiilor. La 16 ani nu știam ce e mizeria. Îi intuiam prezența, citeam despre ea în romane, dar cumva rămânea…
S-ar putea să îți placă și...
De-ale shoppingului
“Cândva, când o să am timp” e acum
Cea mai importantă lecție din dans
-
Centenar
Întâi decembrie 2018, Frankfurt. Zborul de Timișoara are întârziere. Stau în fața porții de îmbarcare și privesc oamenii – vârste și naționalități diferite, îngrămădite de circumstanțe într-un spațiu mult prea mic. Nu mi-e greu să-mi ochesc compatrioții, chiar fără să-i aud vorbind: un bărbat cu trei bagaje supradimensionate de mână; o tipă machiată, plină de zorzoane, în training și adidași; câteva bătrâne gătite ca de biserică. Minutele trec parcă prea încet. Pe scaunul din fața mea, o tânără urlă în telefon. Asist fără să vreau la o întreagă scenă sentimentală, cu un el care nu a răspuns celor 20 de apeluri din seara precedentă, iar ea are probleme cu imprimanta.…
-
Octombrie
Este o toamnă atipică. Jucăușă, caldă, plină de muzică și nopți leneșe ce par a purta cu ele mirosul unei veri nu prea îndepărtate. Și parcă niciodată nu am apreciat mai mult ca acum viața la curte. E frumos, să ai orașul clocotind la metri distanță, în timp ce în refugiul tău colorat trandafirii își scutură ultimele petale, iar vița de vie oftează în zgomot de frunze uscate. În timpul zilei, vrăbiile și câinele poartă un război de gherilă pe bobițe. Se lasă aproape inevitabil cu mârâituri și scheunături dezamăgite. Noaptea, curtea este revendicată de pisici. De ceva timp, au inclus-o în traseul lor nocturn – se furișează agale pe alee,…
S-ar putea să îți placă și...
Costul dansului
Cărturești și moartea librăriilor pe model vechi
Viața ca o plăcintă perfectă
-
Prețul corect
De câțiva ani am dezvoltat o afinitate pentru produsele hand-made. Le vânez peste tot, excursii, târguri sau magazine dedicate. Îmi plac, pentru că spun o poveste. Pentru că banii pe care îi investesc în aceste produse pot face un impact real asupra comunităților, încuranjând micile afaceri, artiștii și producătorii locali. În acest context m-am lovit de o întrebare, încă frecvent întâlnită – de ce prețul unui obiect făcut manual egalează sau chiar depășește cel al unuia produs pe bandă? Răspunsul pare logic – un artist/producător independent nu beneficiază de gradul de automatizare al unei fabrici. În plus, plătim mai mult decât echivalentul materialelor. Produsul pe care îl achiziționăm e o…
-
Zgomot
Mult prea mult zgomot. Prea multă ură. Prea multe opinii urlate cu caps, prea multe poziții inflexibile. În ultimele zile mi se pare că online-ul e cuprins de o orbire colectivă. Suntem prinși într-un război care nu ne aparține, ne luăm la harță, aruncăm cu păreri aduse la rang de adevăr absolut. În online-ul din ultimele zile nu mai e loc de gri, nici de înțelegere, nici de dialog. E doar furie, instigare, luptă. Și am obosit. Sunt sătulă ca la fiecare logare pe Facebook să dau invariabil de statusuri agresive, exemple, studii de caz, atacuri. Respect spiritul civic dar urăsc felul în care se manifestă în ultima vreme. Un…
S-ar putea să îți placă și...
Nefericirea ca un concurs
Unde se duce timpul nostru
Dincolo de cuvinte
-
Oh, so wonderful…
Dumincă am încununat seria de week-enduri lenește (nu degeaba se zice ca anul începe in februarie, ianuarie e doar trial, nu?) revăzând sezonul 8 din Desperate Housewives. Lăsăm la o parte considerațiile privind plăcerile vinovate și neproductive. Au și ele rolul lor, iar în ceea ce privește serialele, am găsit deseori răspuns la dileme urmărind viața altor personaje, fie ele si fictive. ”Desperate housewives” e un serial frivol, fără doar și poate. Genul de telenovelă evoluată care te ține în priză fără să îți forțeze prea mult intelectul. E catchy, atât de catchy încât privitorul uită frecvent, pe parcursul celor opt sezoane, că toată povestea este perspectiva… unui mort. Și…
-
Timpul pe care ni-l dăruim
Relaxare – nu am putea trăi fără ea. Cinci minute cu ochii în telefon, două ore pentru un film, o ieșire la cafea. Sunt genul de lucruri mici care ne colorează zilele, dincolo de reperele fixate de rutină. Facem ceva pentru noi. Dar oare e suficient? Eu cred că nu. Cred că există o diferență sensibilă între micile pasiuni care ne ajută să ne detașăm și cele care ne ajută să creștem. Cele două noțiuni pot fi sinonime uneori, dar ocazional intră în conflict. Previzibil, câștig de cauză are aproape întotdeauna prima categorie. E o situație cu care mă identific des, în special în perioadele de stres, când presiunea de…
S-ar putea să îți placă și...
În casa altuia
Frumusețea care ne înconjoară
Lumea ne-o construim singuri
-
Frumusețea care ne înconjoară
Așa că în căutarea pozei perfecte am ajuns să devin mai acorată în prezent și să-mi dăruiesc mici momente.
-
Egoista!
În ultimul an am devenit adepta unei teorii puțin deranjante pentru unii: prima datorie este față de propria persoană.
