157 de ani de STPT

Pe wishlist-ul meu cultural pe acest an figura și Muzeul Corneliu Mikloși. Lucrurile s-au aliniat frumos iar prima mea vizită a coincis cu aniversarea a 157 de STPT. Cu această ocazie, muzeul a găzduit o expoziție dedicată angajaților companiei.

Spațiul

Nu știu ce îmi imaginam. Sigur nu atâta lumină. Intrii și imensitatea locului te copleșește. Pășești într-o altă lume. Iar în timp ce te plimbi printre șine, îți dai seama că aici, în spatele unei clădiri cu fațada de lemn, s-a scris una dintre cele mai interesante pagini din istoria Timișoarei. Tramvaiul, ca simbol, este împletit cu orașul de Bega. Poveștile noastre poartă amprenta șinelor. În fiecare istorie personală a unui timișorean se va regăsi inevitabil un paragraf care începe cu ”alergam după 4”.

Muzeul Corneliu Mikloși onorează această filă de istorie. Dar merge mai departe. Aniversarea a 157 de ani de STPT a stat sub semnul oamenilor. Zeci de portrete au fost afișate în muzeu. Mecanici, controlori și vatmani, toți s-au regăsit în lucrările din expoziție. Pentru câteva zile, publicul a avut ocazia să cunoască oamenii care țin sau au ținut Timișoara în mișcare. Nepoți și-au recunoscut bunicii în fotografii. Angajați actuali au avut ocazia să privească înapoi în timp și să se recunoască în poze. Un omagiu mic, dar semnificativ, pentru oamenii din spatele cortinei.

Curtea

Am prins o ”fereastră” când curtea a fost complet goală de vizitatori. M-am plimbat în voie printre tramvaiele expuse acolo , mi-am imaginat un trecut în care orașul era circulat de tramvaie albastre. Sau tramvaie trase de cai.

Apoi atenția mi-a fost atrasă de turnul de observație. Am urcat, iar brusc străzile din jurul depoului mi s-au prezentat în cu totul altă lumină. De jos, clădirile și zgomotul orașului îți modifică percepția; nu mai sesizezi frumusețea zonei. Înalțimea oferă perspectivă. Șinele domină peisajul. Îți imaginezi cum ar arăta strada cu tramvaie de epocă circulând acolo. Eu m-am nimerit pe platformă la momentul potrivit. Așa că nu a fost nevoie să îmi imaginez 🙂 .

Gemenele

Momentul aniversar STPT nu s-a limitat la expoziție. A fost completat de un tur cu un tramvai istoric, Gemenele. Recepția publicului a fost fantastică, locurile disponibile s-au umplut în timp record. Mulți dintre oamenii care nu au mai prins loc s-au adunat în fața muzeului, locul unde tramvaiul și-a reluat binemeritatul repaos. Momentul a servit și ca o lecție de istorie. Ne plângem frecvent de mijloacele de transport. Uităm cât de mult au evoluat de fapt. Era o vreme când lumea se îngrămădea pe două băncuțe, într-un vagon mult prea mic și vedea în asta progres tehnologic. La aproape 100 de ani distanță, circulăm în tramvaie climatiazate și plătim biletul contactless. E ceva 🙂

Oamenii

Ar fi putut fi o zi perfectă. Au stricat-o … părinții. Concluzia acestui articol este că nu merităm lucruri gratis. În mentalul colectiv, gratuit încă se traduce prin ”putem să ne batem joc”. Evenimentul organizat de STPT a atras mulți curioși și un procent semnificativ de oameni pasionați de transportul în comun. În marea lor majoritate, vizitatorii s-au comportat cu bun-simț. Din păcate demnitatea este tăcută. Nesimțirea urlă, iese în evidență și pătează totul în jur. Un ”tată heroin” s-a apucat, cu de la sine putere, să rearanjeze mobila din expoziție pentru amuzamentul copilului; o super-mami privea nonșalant în timp ce copii ei jucau prinsa și se îmbârligau printre exponate. Tot evenimentul a fost marcat de intervențiile paznicilor și ale voluntarilor. Copiii se cățărau pe tramvaie, în timp se părinții îi pozau extaziați.

Din afară, eforturile organizatorilor scapă neobservate. În expoziția aia s-au investit muncă și bani. Ore nesfârșite de selectat și agățat fotografii, toată logistica necesară scoaterii pe șine a unui tramvai istoric. La final, au venit prompt părinții să își bată joc de munca altora. Doar e gratis.