-
5 ani de salsa
În stadiul actual al călătoriei mele, dansul mă atrage prin previzibil. [...] Aceasta este salsa pentru mine, acum. Puțin, ca investiție de timp. Dar enorm, prin ceea ce în continuare îmi oferă.
-
Și totuși, SAF-ul…
La trei ani distanță, SAF e neschimbat. Aceeași experiență minunată care îți umple sufletul, te energizează, te liniștește și șterge cu buretele tot ce nu e relevant.
-
#magic
Da, ringul de dans și-a reafirmat magia. Au fost luminile și muzica și nopțile albe și zeci de dansuri perfecte. Dar MSSF s-a diferențiat prin sentimentul de conectare.
-
4 ani de salsa
Cândva, credeam că dansul va fi o poveste, din multe. Acum știu că dansul e povestea. Cea care contează, cea care va rezista în timp. Cea care mi-a împărțit viața în două. ”Înainte de dans” și ”toți anii care au urmat după”. Cea mai frumoasă poveste din lume.
-
Cea mai importantă lecție din dans
a fost, în esență, o reconfirmare: că munca bate talentul. Despre începuturile mele în dans vă povesteam mai demult aici. Multe din cele scrise acolo au rămas de actualitate: încă mai iubesc dansul cu o ardoare de care nu mă credeam capabilă. Încă mai apelez la el de fiecare dată când ajung periculos de aproape de a da în cap cuiva. Și încă mă mai regăsesc în școala de dans pe care am ales-o atunci la întâmplare. Dar un lucru esențial s-a schimbat: cândva, într-un moment imposibil de identificat din ultimul an, stângăcia și nesiguranța s-au luat frumos de mână și s-au dus dracului. Iar concomitent, am început să devin bună la dans. Ironia face că dintr-o generație de aproximativ 30 de wannabe dancers, mulți dintre ei extrem de talentați, singura ”supraviețuitoare” să fi rămas fix îndesata aia care dădea mult și prost din fund. M-am agățat de dans cam cum se agață o pisică de o creangă după ce a rămas blocată în copac. Mi-am înghițit frustrările, am luat-o de la capăt de zeci de ori, am exersat, am învățat să îmi accept blocajele și să le depășesc. Doi ani mai târziu, se văd primele rezultate. Un succes timid,…
-
Un an de salsa
În curând se face anul de când serile de luni și miercuri se încheie pe ritmuri de salsa. O tranziție puțin neașteptată, ținând cont că mi-am petrecut bună parte din viață detestând dansul cu sete. Cândva, de mult, mi-a intrat în cap că dansul și ”aspirațiile intelectuale” nu sunt compatibile. Ideea s-a cimentat, iar in timp i s-au adăugat alte stereotipuri care de care mai tembele. Așa am ajuns la 28 de ani, intelectuală, strâmbă și cu o postură vai de capul ei. Apoi a venit toamna lui 2018, apogeul ”furtunii” de care vorbeam într-o postare mai veche. În timp ce în jurul meu lucrurile abia incepeau să se așeze, am decis că o schimbare în plus nu are cum să îmi facă rău și într-un impuls de moment m-am înscris la un curs de dans. Așa am ajuns la Salsa Addicted. Avea să fie începutul celei mai frumoase povești din viața mea de adult. O poveste presărată în egală măsură de frustrări și satisfacții. Sunt oameni pentru care dansul a fost ”dragoste la primul pas”. Eu nu sunt unul dintre ei. Adevărul e că primele luni nu au făcut decât să îmi adâncească convingerea că unii oameni pur și…