ALIVE: alergăm spre Înviere

Despre ambiția mea privind sezonul de alergare 2023 v-am mai povestit aici. După un start fain în martie, aprilie a venit cu alte trei curse: Timișoara 21k, Wizz Air City Marathon și recent, Alergăm spre Înviere. Cel mai recent eveniment a fost, pe cât de neașteptat, pe atât de fain. În ciuda unor peripeții.

Asta… a ars

Mă înscriu, mă asigur că se primesc și patrupezi. Totul bine. În ziua evenimentului, ajung în timp record la punctul de start. Moment în care lucrurile o iau ușor razna.

Nu știu alții cum sunt, dar eu fără două cafele și trei țigări sunt un om… antisocial. În ziua respectivă băusem doar una. Așa că profit de timpul rămas până la start și o iau în plimbare cu Linda, în căutarea cafelei perfecte.

Țeapă! E a doua zi de Paști, când și non-stop-urile au închis. Îmi amintesc spontan că undeva prin zonă este un automat de cafea. Îl identific, mă împrietenesc cu un om al străzii, fumăm o țigară împreună. Linda oferă un hug. Îmi iau, în sfârșit, cafeaua. Și mă bucur de ea un minut întreg.Știți ce nu se împacă bine? Un câine agitat și o cafea fierbinte. Într-o clipă de neatenție, Linda sare și nimerește cu capul fix în cafeaua mea, care mi se varsă prompt pe braț. Înjur printre dinți, fac damage control cât de poate. Spăl geaca, salvez ce se mai putea din cafea. Apoi o luăm în pas alergător spre start.

Cu toată agitația, m-am gândit abia la final de cursă să ridic mâneca gecii, doar pentru a constata că episodul cafeaua mi-a lăsat o arsură de toată frumusețea. Oh wait, asta durea?

Dacă nu pentru altceva, ”Alerg spre Înviere” va rămâne în portofoliul personal drept primul (și singurul, sper) 5k alergat cu arsuri de gradul 1. 🤕

Câinele influencer

Ajungem în final la linia de start. Iau kit-ul, mai aprind o țigară. Linda face ce știe mai bine: seduce oameni.

După prima cursă oficială în tandem, deja m-am obișnuit. Lumea are tendința să fie sceptică – ridică din sprâncene când mă vede la pachet cu câinele. ”Cum adică, aleargă?”. Iar apoi câinele execută o tumbă, aruncă niște puppy eyes și atrage toți copiii din jur. Iar atmosfera se relaxează și brusc prezența unui patruped se dovedește a fi binevenită.

”Alerg spre Înviere” nu a făcut excepție. Întâi s-au topit copiii. Apoi adulții. Până aici, nimic nou. Dar cu adevărat fun a devenit când la orizont au mai apărut încă doi câini alergători. ”Ei, dacă se poate, vin și eu cu câinele”. Iar așa evenimentul s-a mai ”îmbogățit” cu încă doi căței la fel de entuziasmați ca al meu.

Influenceri, luați notițe!

Organizarea

Un cuvânt – respect. A fost un eveniment mic, cu participare redusă și, tind eu să cred, fonduri limitate. Dar în materie de organizare, au reușit să dea clasă unor curse consacrate (Timișoara 21k, la voi mă uit!).

”Aleg spre Înviere” s-a remarcat printr-o organizare dusă la superlativ. Comunicarea a fost impecabilă. Distribuția kit-urilor a decurs rapid. Traseul ne-a fost comunicat în avans. Au avut o mini orchestră, un punct de hidratare, activități pentru copii. Au existat marcaje indicând clar pe unde se aleargă; acoperire foto și video; voluntari drăguți care ne-au încurajat pe tot drumul.

Un mare plus pentru mine a fost și faptul că numerele au avut cip de tracking. Context: la curse mari și ”mai serioase” cip-urile tind să se distribuie abia de la cursele de 5k în sus. Aici, a avut toată lumea. Nice touch.

Da, evenimentul a avut o ușoară tentă religioasă. Dar a fost atât de subtilă încât efectiv nu m-a deranjat. Practic, ideea cursei a pornit de la două pasaje din Biblie. Unul în care oamenii alergau de la mormânt, altul în care alergau spre mormânt. Și de aici, un pretext frumos pentru a sărbători Învierea alergând 😁.

Cursa

Linda nu s-a dezmințit nici acum. Îi place să alerge și aparent îi place să alerge după alții. Așa se face că am sfârșit prin a doborî din nou un record personal de viteză pe primul kilometru, courtesy of the running dog.

Restul de 4 kilometri s-au dus… ca vântul. Când atmosfera e faină, abia dacă simți că alergi. Ne-au ajutat și vremea dar și ceilalți participanți, chiar și trecătorii. La intervale regulate eram oprite de oameni care ne felicitau, o mângâiau pe Linda, rosteau un ”Hristos a Înviat”.

Am terminat cursa cu un personal best. Bun, gata, pe azi ne-am golit bateriile, zise Iza în timp ce se așeza comod pe o bancă. Moment în care la orizont apar M. și prințesele.

”Auzi, e fain afară, n-ai chef să urcăm pe Șoimoș?”

Mă uit la Linda, Linda se uită la mine. Și în momentul respectiv am realizat amândouă că ”Alerg spre Înviere” a fost de fapt doar încălzirea pentru o nouă aventură.

To be continued…