Timișoara 21k

Din seria ”am mai adăugat o medalie la portofoliu”, o trecere în revistă scurtă a evenimentului Timișoara 21k by Sportsguru.

Context

Pentru 2023 mi-am setat o ambiție stupidă – 10 medalii de finisher la cros-uri. Dacă lucrurile îmi ies conform planului, medalia no. 10 va marca și primul meu semimaraton. În așteptarea acelui moment, alerg unde pot. Timișoara 21k a fost un ”candidat” firesc.

Toate bune. Mă înscriu, las antrenamentul pe altădată. În materie de alergat nu mi-am propus niciodată să intru în top. Îmi este suficient să termin, cu puncte bonus dacă nu sunt ultima. Așteptări minimale.

Dar chiar și în contextul acestor așteptări mici, Timișoara 21k a fost… meh. Un eveniment intens promovat, cu o organizare la limita satisfăcătorului.

Ce nu mi-a plăcut

Ca o impresie generală, tot evenimentul a părut făcut pe criteriul ”să nu se spună că nu a fost”. Aplicabil pentru kit-uri, organizarea de pe traseu și final. Nu a lipsit nimic. Dar atenția la detalii s-a simțit. Într-un oraș în care standardul de aur este dat de UVT Liberty Marathon și Timotion, ambele organizate absolut impecabil, Timișoara 21k mi-a cam dat cu virgulă. A fost un eveniment comercial, cu scopul clar de a promova Sportsguru. Alergătorii au trecut în plan secund.

Kit-ul

Știu, mă leg de chestii superficiale. Nimeni nu stă în kit-ul ăla. Cât timp primim numărul de concurs, teoretic am putea alerga bine-mersi, în fond o facem din pasiune. Chiar și așa…

Kit-ul oferit de Timișoara 21k a constat într-un tricou, o bandană, număr și… padam, padam… un Red Bull. Mișto. Atât că celor de mai sus li s-a adăugat maculatură cât să plantezi o mică pădure. Practic, am plătit pentru un kit care conținea mai mult spam decât chestii drăguțe. Mulțumesc

Comunicarea

Reiterez – în materie de curse sunt o mare dezinteresată. Efectiv nu îmi bat prea tare capul cu traseul, pregătiri și alte cele. Ce-o fi o fi. Dar chiar și în marele meu dezinteres, mi-ar fi plăcut să știu pe unde urmează să alerg. Am căutat informația, jur pe roz. Nu am găsit-o. Pentru că informația respectivă nu a existat. Până la începutul cursei aveam o vagă idee că urmează să alerg prin centru. Detalii ciuciu. Noroc cu marcajele.

Tot în materie de comunicare, o altă gafă. Știți ce nu ai chef să vezi când alergi cu multă ambiție și foarte puțin talent pe străzile urbei? Oameni la harță. De-a lungul cursei am prins în treacăt vreo două faze cu șoferi deloc entuziasmați că le-au rămas mașinile blocate pe te miri unde. Organizatorii păreau… depășiți.

Organizarea de pe traseu și finalul

Două puncte de hidratare. Câțiva oameni rătăciți care strigau cu foarte puțin entuziasm ”hai că poți” și tot restul. O ambulanță care pompa fum fix în plămânii noștri. Cam asta a fost ”organizarea” de pe traseu.

Un lucru care mie mi-a lipsit enorm au fost marcajele indicând distanța parcursă. Noroc cu smartwatch-ul săracul, că urla victorios la fiecare kilometru. Ne-a scos din mizerie și pe mine și pe alți participanți. Futil? Poate. Dar un ”you completed 5 km ”, când simți că ești pe cale să renunți, contează enorm la motivație. Putea fi rezolvat ușor, cu niște coli A3 la fiecare kilometru. Aparent a fost prea scump.

Finalul a fost marcat de o… pomană. Efectiv nu există termen mai bun pentru a descrie punga cu două mere și o banană primită la finalul cursei. Un prieten, participant și el, a folosit acest termen și îl preiau, pentru că descrie perfect senzația pe care am avut-o la primirea pungii respective. Pe bune, mai bine fără.

Ce a fost ok

Partea de foto

La câteva ore după finalul cursei, pozele erau disponibile pe site. Le-am putut identifica ușor, cu ceva tool de face recognition – încarci un selfie și îți sunt generate automat pozele cu tine.

Pe lângă asta, am apreciat mult prezența unui board la linia de finiș, unde ți se făceau poze cu timpul obținut.

Tracking-ul

Rezultatele au putut fi accesate imediat după terminarea cursei în baza numărului. Un aspect în premieră a fost și faptul că la trecerea liniei de finiș numele alergătorului a fost anunțat în boxe. Superficial, da, dar prinde atââât de bine la ego. 🙂

Traseul

Să fim realiști – cu toate calitățile ei, Timișoara nu oferă prea multe opțiuni din punct de vedere al traseelor de alergat. Mai ales într-un eveniment unde trebuie incluse curse diferite cu distanțe diferite.

Circuitele au fost bine gândite – start din Unirii, continuare prin centru, Bălcescu, Fabric, retur. Practic, au combinat o cursă cu un traseu turistic. Drăguț, mai ales în condițiile în care au fost prezenți mulți alergători din afara orașului și a țării.

Timingul

Ok, aici a fost și puțin noroc. O cursă în martie poate fi cu dus și întors. Dar dacă nu te ninge, e chiar fain 😝.

Vremea a ținut cu organizatorii și din punctul meu de vedere a fost perfectă pentru alergat. Suficient de cald pentru tricou, suficient de răcoare încât să nu te prelingi pe asfalt după primul kilometru. Martie e oricum o lună săracă în curse, deși potențial ar fi. Kudos pentru planificare.

Experiența personală și concluzii

Timișoara 21k a fost un reality check pentru mine. Nu îmi place forma în care sunt, ca niciodată resimt lunile de pauză din sezonul rece. Am terminat, nu am ajuns ultima, dacă este să mă iau după Strava am obținut un timp personal decent. Dar tot nu sunt mulțumită de prestația mea 😂. Pot mai mult, vreau o idee mai mult. Așa că mă antrenez pentru mai mult. 😁

Evenimentul în sine m-a lăsat cu sentimente amestecate. Mă bucur că am participat, la final de zi mi-am cumpărat o experiență ok-ish la preț de două pizza în centru. Însă tot resimt o vagă iritare. Poate dacă nu se promovau așa de agresiv eram mai puțin critică. Reclama a fost mult peste ce a oferit evenimentul. Odată în viață merită. A doua oară… mă mai gândesc.