Spectacol Salvați Sânzienele

Cele mai memorabile experiențe au loc pe furtună. În urmă cu vreo zece ani, solstițiul de vară mă găsea pe o plajă, în Jūrmala. M-am plimbat atunci pe malul mării. Am admirat vechi vile rusești, acum în paragină. Mi-am cumpărat un pandantiv cu chihlimbar de la o tarabă. Iar când ploaia m-a luat cu asalt, am dansat prin ea. De atunci, asociez solstițiul cu ceva magic și primar.

Evenimentul

21 iunie 2026 a stat sub semnul furtunii de vară. A plouat așa cum îmi place mie, violent, cu vânt puternic și tunete zgomotoase. Răpăiala s-a oprit suficient cât să mă convingă să ies totuși din casă. Mi-am croit drum printre bălți către Parcul Fundației Jecza. Ni se promitea un spectacol atipic, inspirat de mitologia Sânzienelor. Dar, cel mai important, evenimentul își propunea să aducă oamenii din cartier împreună. Personajele au fost copii din zonă și voluntari. Am mers în primul rând ca să îi susțin. Am uitat repede că asist la un spectacol de amatori.

Salvați Sânzienele

Contrar majorității oamenilor, nu am amintiri timpurii legate de folclorul românesc. Betoanele din Hunedoara admiteau monștri și vrăjitoare, nu iele și sânziene. Bucata aceea mi-a scăpat printre degete. Așa că am fost puțin uimită să constat cât de legată de ea mă simt.

Când sânzienele și-au făcut apariția în parc, ceva din mine s-a deșteptat. Un sentiment de recunoaștere … Uneori, sufletul nostru lasă loc unor amintiri pe care nu le-am trăit. Ne simțim inexplicabil atrași de foc, găsim confort în imaginea unor fete îmbrăcate în alb și cu coroane în păr.

La câțiva metri de mine, orașul vuia. Pe stradă circulau mașini, oamenii se grăbeau către Lidl. Dar în parc, civilizația părea că se retrăsese într-un con de umbră. Eram acolo, un spectator, acaparat de lupta dintre bine și rău. Apoi au început jongleriile cu foc, iar întreg spațiul s-a umplut de miros de fum și magie. Timpul a încetat să existe. Sânzienele dansau pe scenă, furtuna ne dădea, din nou, târcoale. M-am surprins întrebându-mă când și de ce am încetat să mai credem în basme.

Cândva, în lungul drum spre o societate mai civilizată, am uitat să ne bucurăm de ploaie, să ne temem de întuneric, să găsim alinare în foc. Nu mai căutam salvarea în făpturi mitice și în crezuri vechi de secole. Și totuși … în rarele ocazii când suntem puși față în față cu ele, ne deschidem fără rezerve. Ceva, adânc în sufletul nostru, încă găsește confort în ritualuri primitive și melodii fără cuvinte, care vorbesc direct cu sufletul.

 Fundația Jecza a intuit fix acest gol. Și ne-a oferit un pansament neașteptat, între două reprize de ploaie. A fost vindecător.