Filarmonica

Dialogues with destiny la Filarmonică

”Dialogues with destiny” aproape că ar fi fost uitat în valul de evenimente din luna martie. Uneori, viața te lovește cu atâta intensitate încât cele mai frumoase momente trec aproape neremarcate.

Sigura reprezentație de la Filarmonică din luna martie la care am fost prezentă a fost și una dintre cele mai frumoase.

Cornul

Povesteam despre obiceiul filarmonicii de a aduce în atenția publicului câte un instrument și un solist.

”Dialogues with destiny” a stat sub semnul cornului și a lui Ionuț Podgoreanu. Am aflat, citind ulterior, că Ionuț Podgoreanu este și profesor. S-a simțit și în reprezentație.

În ciuda aspectului sever, Podgoreanu tratează publicul cu blândețea unui pedagog. Apare pe scenă și pentru o fracțiune de secundă nu știi ce să crezi. Vezi un bărbat înalt, ușor încruntat. Apoi îl auzi interpretând și te destinzi.

Podgoreanu face cornul accesibil. În interpretare, devine brusc un profesor blând. Știe că nu știi, dar te face să înțelegi. Mozart și Strauss ți se dezvăluie în nuanțe noi. Zâmbești. Apoi interpretarea se încheie și Podgoreanu își pune buchetul de flori în corn, ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Superb.

Schubert

Dacă prima parte a fost o lecție accesibilă, a doua jumătate a evenimentului a venit ca o trezire la realitate. Muzica clasică este poetică și te poate aduce pe cele mai înalte culmi ale extazului. Dar este o sabie cu două tăișuri. Aceleași instrumente care te liniștesc pot să te rănească. Ajungi să suferi ridicol pentru personaje care nu existat vreodată.

”Fata și moartea” are această calitate. Simți febra fetei, agitația ei. Tremuri cu ea. Devii ea. Sala în care te aflii se transformă într-un loc ostil. Închizi ochii și simți cum umbrele te învăluie. Călătoresc pe muzică, te acaparează, te sufocă. Lupta fetei cu moartea devine lupta ta, destinul ei, destinul tău.

Mi-a plăcut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest website foloseste cookies. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult. We are committed to protecting your privacy and ensuring your data is handled in compliance with the General Data Protection Regulation (GDPR).