Vizită în Grădina Japoneză

Ultimul eveniment din seria UPT Nippon Summer Fest 2026 ne-a adus într-un loc special: o grădină japoneză.

Când s-a anunțat programul, am rămas intrigată. Timișoara încă ascunde mici bijuterii de care nu am auzit. Dar nu înțelegeam cum ar fi putut să îmi scape existența unei grădine japoneze.

O lecție de ospitalitate

Explicația s-a dovedit banală: grădina japoneză este de fapt o grădină privată, construită de Prof. Dr. Camelia Nakagawara în casa ei.

Dedicarea d-nei Nakagawara, pasiunea ei pentru tot ce înseamnă cultură japoneză, sunt deja cunoscute. Chiar și așa, deschiderea dumneaei m-a șocat. Din experință știu că, cu cât este un om mai inteligent, cu atât își protejează mai puternic propria intimitate. Casa este un loc sacru.

Camelia Nakagawara ne-a oferit o lecție incredibilă despre încredere. Și-a deschis grădina unor străini, ne-a permis să îi invadăm spațiul. A sfârșit prin a ne apropia și mai puternic de cultura japoneză.

Evenimentul

A început cu o mică introducere în conceptul de grădină japoneză. Dialogul a devenit progresiv mai personal și apropiat de realitatea curentă. Camelia Nakagawara ne-a detaliat procesul de construcție al grădinii. În acest an, locul aniversează 30 de ani.

Construcția lui a început în 1994. Ușile japoneze ale clădirii principale au fost construite de dulgheri aduși din Japonia. Meșterii japonezi și-au adus contribuția și la construcția grădinii. A fost un proiect lung, care s-a dezvoltat și a crescut cu anii, în ritm cu arțarul și nucul ce umbresc grădina. Unele idei au fost abandonate – cu toate eforturile, mușchiul nu ”se prinde” îm Timișoara. În opoziție, bambusul a dus-o atât de bine încât amenința să ia cu asalt spațiul. I s-a adăugat un ghiveci de beton, pentru a opri propagarea.

Conversația s-a întors firesc către elementele de bază: pământul, apa. Japonezii au un respect enorm pentru tot ce ne înconjoară, ghidați de credința că orice lucru, de la plante la o banală piatră, are suflet. O grădină este văzută ca o reconstrucție miniaturală a cosmosului.

Apa este în egală măsură importantă. O piatră udă arată mai bine decât o piatră uscată. Mirosul de apă, umezeala, sunt prezențe constante.

Grădinile japoneze se individualizează fie prin prezența, fie prin sugestia apei. Nu întâmplător, primul termen folosit pentru grădină, în limba japoneză, era ”insulă”. Acolo unde spațiul nu permite construcția unui eleșteu sau includerea unui curs de apă, se creează, totuși, cadrul: griblura, ca simbol al apei; sau o cascadă secată, ce prinde viață atunci când ploaia mătură grădina. În aceeași notă, jgheaburile sunt proiectate în așa fel încât amplifică sunetul ploii.

Bineînțeles, există nuanțe și variații: grădinile unde se ține ceremonia ceaiului sunt în general mai umbrite, cu pietre; grădinile zen, buddhiste, se prezintă, în opoziție, ca niște deșerturi dominate de piatră și aproape lipsite de vegetație.

Experiența olfactivă rămâne și ea importantă. Cândva, în cursul timpului, japonezii au observat că un anumit extract de crizantemă ține țânțarii la distanță. Acest extract stă la baza bețișoarelor parfumate prezente în grădini. Obiectul îndeplinește astfel un triplu rol: protejează de țânțari, miroase frumos și adaugă un element nou, fumul.

Experiența mea

După introducere, am fost invitați să ne plimbăm în grădină. Am mers încet pe ”stepping stones”, am admirat frunzele arțarului, am inspirat mirozul de crizantemă. În jurul nostru, lampioanele se legănau ușor în bătaia vântului. Am admirat cascada, acum secată. Mi-am imaginat cum ar arăta plină de apă. Am simțit cum mă liniștesc.

Experiența a fost completată de prezența unor studente îmbrăcate în stil tradiționa japonez. Ne-au urmat cu pași domoli, s-au oprit ca pentru a ne îndemna să încetinim ritmul. Ne-au transportat în altă lume.

Am meditat la vizita respectivă. ”Grădina japoneză” este rezultatul unui efort titanic. Îmi evocă expresia ”fă rai din ce ai” … chiar dacă durează decenii. Rar am văzut atâta dedicare pentru frumos. Locul nu este făcut să epateze. Se ascunde discret în spatele unor porți de metal. În afara evenimentelor organizate de Centrul Jutsu rămâne un spațiu personal, inaccesibil.

Într-o lume în care frumosul are valoare doar dacă este apreciat și validat de alții, grădina japoneză mi se pare triumful substanței asupra superficialului. Este o lecție acolo. Cum ar fi dacă am crea și am savura frumosul cu discreție? Cum ar fi dacă ne-am stabili propria definiție asupra frumosului, independent de modă și gusturile altora? Cum ar fi să fim atât de pasionați de ceva încât să ne construim propriul microunivers?

Nippon Summer Fest 2026 mi-a oferit zeci de motive de bucurie și de uimire. Dar adevărata lui moștenire este alta: m-a reînvățat să privesc și să apreciez frumosul în cele mai banale locuri. O lecție cu atât mai importantă cu cât se apropie cel mai frumos sezon din an.

Scriu acest articol într-o dimineață de septembrie. În aer se simte frigul. Vântul ciufulește copacii, slăbește frunzele. În câteva săptămâni, Timișoara se va colora în galben și portocaliu. A mai trecut o vară….