Sunt o babă comunistă la TNTM

De ”Baba comunistă” a lui Dan Lungu mă leagă multe amintiri. Când s-a lansat cartea, am citit-o pentru clubul literar al liceului. Am scris o recenzie. Am publicat-o în revista școlii. Nu mi-a ajuns. Așa că am creat un blog.

Prima mea postare pe un blog a fost povestea Babei Comuniste. Cartea a deschis un capitol nou pentru mine. Blogul de atunci a crescut și a devenit, de-a lungul anilor, moderat de cunoscut. Prin el am cunoscut oameni și mi-am definit, încet, încet, propria voce. Douăzeci de ani mai târziu, încă mai scriu pentru că, la momentul potrivit, m-a găsit cartea potrivită.

Baba Comunistă, acum

Disclaimer: povestea de pe scena TNTM nu prezintă cartea. Urmărește, în schimb, destinul eroinei după publicarea cărții. Spectatorii sunt invitați în culisele unui talk show a cărei invitată este Emilia Apostoae.

Piesa rămâne fidelă cărții ca și temă, personaje și conflict. Eternul ”era mai bine atunci” versus ”am suferit în comunism”. Unele subiecte sunt reluate. Emilia, personajul, nu s-a schimbat. Din contră, pare că și-a construit un întreg ”brand” în jurul identității prezentate în carte. Îmbrățișează jumătatea comunistă. Nu și cea de babă 🙂 .

Urmărim destinul personajelor din carte. Soțul Emiliei este, în continuare, un pragmatic lipsit de umor. Iar asta îl face hilar. Fiica ei este prezentată ca un social warrior nițel confuz. O ține una și bună că mama ei nu are voie să voteze cu comuniștii. Dar nu știe să ne spună cine sunt acești comuniști.

Piesa

Am ajuns la teatru așa cum se cuvine, cu zece minute înainte. Scena era deja iluminată. Brusc, aud pe cineva țipând pe scenă. În prima fază cred că spectacolul încă se pregătește. Apoi îmi dau seama că omul care țipă este, de fapt, Matei Chioariu. Mă lovește anxietatea. ”Iza, ai întârziat la spectacol”.

Nu întârziasem 🙂 . De fapt, ajunsesem exact la timp pentru a-mi juca propriul rol – cel de spectator. De-a lungul piesei, publicul a fost dirijat cu foarte mare atenție de ”regizorul” Matei Chioariu. ”Când apare albastru, aplaudați!”. Tind să cred că ne-am descurcat bine.

Nu același lucru se poate spune despre ”prezentatoare” și cameramani. Peste povestea Emiliei s-au suprapus, cu mult umor, dramele din culise. Roberta Popa Ionescu a jucat incredibil rolul actriței devenită prezentatoare. Poate e o impresie, dar show-ul fictiv de pe scenă mi-a amitit de ”Surprize, surprize”. Altă zână, același format – un invitat, momente de divertisment și inevitabilele ”surprize”: Alice și soțul, un ex-securist acum călugăr respectabil și doamna Rozalia, probabil cel mai înduioșător personaj, apar și aduc un plus de dramă și momente comice.

Am râs de m-am prăpădit. Mi-a trecut. Asemeni cărții, ”Sunt o babă comunistă” trece subtil de la comedie la dramă. Ne amintește că dincolo de melancoliile Emiliei se ascunde un întreg fenomen social. Lumea deplâge și cosmetizează o perioadă istorică marcată se suferință. Iar apoi, pe ecran, apare Dan Lungu. Finalul piesei este o trezire la realitate. Copiii care nu au prins acele vremuri, le idealizează. ”Aveam un loc de muncă, primeam apartament”. Și stăteam la coadă la hârtie igienică și nu știam gustul unei banane…

Nu m-am născut în comunism. Am prins în schimb sărăcia cu ciucuri din anii ’90. Falimentele. Disperarea. Am devenit adult în plină criză. M-am întrebat dacă voi avea vreodată stabilitate. Dar niciodată nu am confundat ceea ce aveau bunicii și părții mei cu siguranța. Pentru că am văzut cu ce preț vine. Comunismul ne-a furat umanitatea. A creat două generații de oameni violenți, lipsiți de empatie, paranoici. Un preț prea mare pentru un apartament.