Timișoara Otomană – Tur ghidat

Cum poți să faci un tur al unui oraș care nu mai există? Răspunsul l-am aflat de la Ilie Rădoi, în cadrul unui tur ghidat organizat de Visit Timișoara.

Provocările multiculturalității

Cred că, în momentul în care îți alegi un oraș drept casă, te obligi să îi cunoști istoria. Evident, lucrurile se complică puțin când vine vorba de Timișoara. Pentru că povestea ei este vastă, marcată de multe cuceriri și influențe. Putem vorbi la nesfârșit despre Timișoara maghiară, germană, evreiască, sârbească, otomană. Românii au venit târziu și au fost, timp îndelungat, o populație minoritară.

Totuși, în tabloul acesta multicultural, lumea uită prea des de influența otomană. De ce? Pentru că a lăsat foarte puține lucruri tangibile. Maghiarii ne-au construit un castel; austro-ungarii au ras și reconstruit întreaga zona centrală; evreii au redefinit piața Operei; biserica sârbească este una din clădirile simbol din piața Unirii. Iar moștenirea otomană? Stă îngropată, ascunsă de lume, sub moștenirea austriacă 🙂 .

Orașul ascuns

Timișoara a fost sub ocupație otomană 164 ani, din 1552 până în 1716. În acele timpuri, orașul avea 7 moschei, 7 școli, 400 de dughene. Era o mlaștină, cu străzi pardosite cu scânduri.

Câteva informații care mi s-au părut notabile:

• Numele de Banat vine de la ”ban” – zonă de margine
• Fix poziționarea aceasta, la marginea imperiului, a venit cu o doză mare de flexibilitate. În Timișoara, în plină ocupație otomană, se consuma rachiu 🙂
• Majoritatea informațiilor din acea perioadă le avem de la spioni
• Atunci, ca și acum, actuala Piața Libertății era una din centrele vieții sociale din oraș. Pe o parte din spațiul actualei piețe se afla o baie otomană; în locul vechii primării – bazarul. La câțiva pași, în actuala Piață Sf. Gheorghe, se găsea Moscheea Sultanului Învingător, și aceasta, construită pe locul unei vechi biserici catolice.
• În perioada otomană, femeile aveau drept la educație, proprietate și divorț
• Oamenii de alte credințe NU erau persecutați. Din contră, otomanii s-au dovedit a fi deosebit de primitori față de evrei, pe motiv că erau buni la comerț. A fost unul din factorii care a facilitat stabilirea evreior în Banat.

După cucerirea austro-ungară, cetatea construită de otomani a dispărut. Austro-ungarii au regândit Timișoara ca o cetate militară, cu străzi drepte, paralele, suficient de late pentru a permite trecerea armatelor. Clădirile vechi au fost îngropate sub construcții noi. Din vremea otomanilor ne-a mai rămas doar platanul din Lipovei.

Dar Timișoara își onorează toate influențele.

Uneori, în moduri foarte subtile.

Priviți imaginea de mai jos:

De câte ori ați călcat pe acest pavaj? Și de câte ori v-ați întrebat de ce arată așa? M-am plimbat de sute de ori prin centru. Odată nu am sesizat acest detaliu. Cu ocazia turului ghidat, ni s-a explicat motivul acestui ”artificiu”. Acolo unde piatra cubică lasă loc pavajului dreptunghiular, se aflau zidurile vechii cetăți.

Similar, cuiele de mai jos:

Se află în Unirii, în dreptul machetei care ilustrează Timișoara otomană. Aceste cuie marchează locul fostelor palisade.

Ce rămâne

Când ne-am oprit în Piața Sf. Gheorghe, Ilie Rădoi a dechis Youtube. Și acolo, pe locul fostei moschei, s-a auzit din nou, după atâtea sute de ani, chemarea la rugăciune. Cândva, de mult, se auzea în fiecare zi. Azi, ne invită la imaginație și la recunoștință. Trăim într-un oraș incredibil de frumos. Un oraș care a crescut și s-a transformat până când a ajuns la forma actuală. Cea pe care o iubesc cel mai mult.

Istoria este deseori dubioasă și intrepretabilă. În fond, este scrisă de învingători. Orașele sunt mai puțin părtinitoare. Se lasă modelate de cuceritori și cuceriți în egală măsură. Iar uneori, din acest amalgam, iese ceva cu adevărat frumos – un loc care își onorează toate influențele și se mândrește cu multiculturalitatea sa: Timișoara.