Voievodul țiganilor la ORT

Doar inconsistența e cu adevărat consistentă. Iar opera și opereta nu fac excepție.

Până acum, am apreciat toate producțiile ORT. Nu toate au fost pe gustul meu, dar întotdeauna le-am găsit calități. ”Voievodul țiganilor” ar fi scăpat la mustață. Cu adevărat K.O. i-au dat … spectatorii.

Publicul, bată-l vina

Încep cu cea mai frustrantă parte. Oamenii, coada lor. Eu știu că individualismul e în floare. Dar chiar nu avem o limită?!

Duminică seara, toți răciții și-au dat întâlnire la Operă. Și au rivalizat cu succes cu orchestra. Avem așa: tuse convulsivă ca intro, un solo de nas congestionat, un cor de tuse (ăla a fost bisat de vreo trei ori), alt nas suflat cu elocvență. Toate chestiile astea, s-au repetat, după calculele mele, de vreo 5 ori, cu precădere în momentele-cheie ale operetei.

Eu știu că biletul e scump. Știu că de aproape ne doare în vârful urechii. Că niște spectatori nenorocoși au plecat cu impresii și gripa A bonus, treacă-meargă. Dar care e farmecul să bolești la cucurigu în galerie? Eu când răcesc vreau păturică și spațiu și liniște. Alții vor … cultură.

Cireașa de pe tort în schimb a fost o super-mami. Pe la jumătatea spectacolului, copilul ei (7 ani ish) a dat semne de plictiseală. Așa că mama noastră heroină i-a pus frumos telefonul în mână. Cu luminozitate la maxim. De spectatorii cărora le-am compromis toată experiența, a durut-o în batic.

Opereta

Știam că voi asista la o operetă care a îmbătrânit prost. Subiectul e controversat, dialogul abundă de stereotipuri rasiale și epitete problematice. Am vrut să o văd odată, strict pentru valoarea ei istorică. Voievodul Țiganilor este singura operetă a cărei acțiune se desfășoară în Timișoara. Probabil din acest motiv figurează recurent în programul Operei din Timișoara.

Opera, ca artă, este rasistă prin definiție. Pe vremea când piesele clasice au fost scrise, încă era perfect ok să clasifici japonezele drept obediente, arăboaicele drept senzuale, evreii drept urâți și rromii drept ciori. Azi nu mai este.

Care e soluția? Nu sunt pentru negarea istoriei, dar susțin reprezentarea ei în context. Nu putem presupune că toate lumea îl cunoaște. Mă sperie ideea că vreun idiot o să vină cu o raționalizare de tipul ”a fost spus la Operă, e ok să o spunem și afara ei”. Opera este un muzeu al altor timpuri. O accept și o iubesc ca atare. Dar cred că și Opera și publicul ar avea de câștigat dacă am vorbi mai deschis despre contextul istoric.