Sterilizarea – de ce

Ieri am sărbătorit un an în două picioare și patru lăbuțe. La veterinar :). De câteva ore, Linda este un cățel sterilizat. Iar eu răsuflu în sfârșit ușurată.

Argumentul principal

De când am adoptat-o pe Linda, știam că sterilizarea va fi cap de listă. Dincolo de aspectul legal (prin lege, câinii metiși trebuie sterilizați) și beneficiile asupra sănătății, matematica a cântărit enorm în luarea acestei decizii.

Să vă explic:

O cățelușă intră în călduri de două ori pe ani. Dă naștere, într-un caz fericit, la 4-5 pui (deși sunt cazuri unde s-au născut și câte 26 de pui). Avem așadar 8 pui în primul an. Aceștia se înmulțesc la rândul lor. 8 pui + mama = 9 * 2 cicluri de călduri * 4 pui = 72 de căței în al doilea an. Care, surpriză, se înmulțesc și ei.

Se iau cei 8 pui și mama. Se adaugă 72 de pui din anul doi. Se înmulțesc cu doi și mai cu patru. Rezultă 648 de pui care trebuie plasați pe undeva. 3 ani, un singur câine. Și sunt sute.

Respirăm, asimilăm. 648 de pui în 3 ani. În condițiile în care adopțiile sunt la un low istoric, în condițiile în care zilnic apar anunțuri de tipul ”ofer [insert bichon, husky sau chiar labrador], eu nu mai am timp să mă ocup de el” . Ce se întâmplă în aceste condiții cu cei 648 de pui? Dacă au noroc, mor înainte să se prindă ce se întâmplă cu ei. Dacă au ghinion, ajung aruncați într-un șanț, se chinuie puțin și mor. Sau ajung la un adăpost, se chinuie câțiva ani, și (surpriză!) mor.